GETIC

2011-12-31T01:12:00.001+02:00

Screen Recorder Software
Camtica enables you to create professional screen recordings, presentations, tutorials and more. You can record any desktop activity with voice, webcam and animated mouse clicks. The resulting video can be saved in various formats including AVI and WMV.

Why do you need Camtica?
* To create professional screen recordings, demonstrations, presentations, screencasts, tutorials and more
* To generate effective videos that help you train, teach, sell and more
* To create demonstration videos for any software program
* To show customers how to use your product
* To create on-demand interactive training, tutorials for school or college class
* To create a set of videos answering your most frequently asked questions
* To share your recordings on YouTube, Screencast.com and other videos sites

Features:
* Records entire desktop, selected rectangle region, dynamic region around mouse cursor, webcam
* Records anything on the screen including windows, objects, menus, full screen and rectangular regions
* Records desktop screen with audio and webcam together - personalizing your videos by including a webcam movie of yourself over * your desktop at any position
* Records video chats, Skype video calls, games, flash movies played on sites
* Mouse highlighting spotlights the location of the cursor
* Records video in many video file formats including AVI and WMV
* Supports various video and audio codecs
* Free support and advice
* Free lifetime updates and upgrades
* System requirements: Windows XP/2000/2003/Vista/Windows 7

It’s easy to use as one, two, three.

You may get more information about Camtica 4.3.52023 here:
http://jiteco.com/screen_recorder_software.html

Here is a link to download Camtica 4.3.52023:
http://jiteco.com/download/camtica/camtica.exe

Here are links to screenshots of Camtica:
http://jiteco.com/images/camtica_select_area_dropdown_menu.png
http://jiteco.com/images/camtica_desktop_webcam.png
http://jiteco.com/images/camtica_custom_size_recording.png
http://jiteco.com/images/camtica_webcam_only_recording.png
http://jiteco.com/images/camtica_webcam_device.png
http://jiteco.com/images/camtica_countdown_recording.png

Pledoaria unei femei la procesul lui Don Juan

2011-10-14T02:26:00.007+03:00

Onorati domni!

V-as ruga sa-mi ingaduiti, mai intai, sa va explic motivul care m-a adus la acest proces. Caci vreau sa va scutesc de niste banuieli inutile. Cam stiu ce au barbatii in cap, asa ca prefer sa va rog sa nu ma suspectati de ganduri ascunse. Va asigur, domnilor, ca nu ma numar printre cele 1.003 femei care, potrivit legendei, au fost seduse si abandonate de Don Juan. N-am venit, deci, sa ma plang ori sa ma razbun. Cel mult, as putea recunoaste ca, intr-o vreme, m-am numarat si eu printre femeile care, visandu-l si asteptandu-l pe Don Juan, si-au format despre dragoste niste idei de gaste romantice. Dar asta e problema mea. N-are legatura cu ceea ce doresc sa va spun.
Va previn, domnilor, ca n-o sa va placa tot ce veti auzi de la mine. Ascultati-ma, totusi, cu calm. Si n-o sa va para rau. Veti auzi de la mine ceea ce nu va spun sotiile si amantele dumneavoastra pentru a va menaja.
Inainte de a veni aici, am rascolit multe saptamani prin arhive si biblioteci, pentru a fi sigura ca nu gresesc. Am cautat sa gasesc un cat de mic repros facut de vreo femeie lui Don Juan, fie si sub forma unui bilet parfumat varat in buzunar Seducatorului, in timp ce el se barbierea in baie, pregatindu-se de plecare. Ei bine, n-am gasit nimic. Absolut nimic. Femeile au fost foarte discrete, n-au vorbit niciodata despre Don Juan. In schimb, bibliotecile gem de opinii ale barbatilor. Dovada ca n-a fost inclusa printre juratii acestui proces nicio femeie! Or, onorati domni, am venit sa va atrag atentia ca sotiile, amantele si fiicele dumneavoastra gandesc ca mine, nu ca dumneavoastra. Nu v-au spus-o din delicatete sau, poate, au intuit, ca si mine, ca era inutil. Pentru ca femeile, va anunt, nu-l judeca pe Don Juan. Se multumesc sa-l inteleaga. Isi amintesc de el sau il asteapta.

Imi dau seama, evident, ca ma aflu intr-o situatie ingrata. Ati fi preferat, fireste, ca in locul meu sa fie o victima a lui Don Juan, ca sa puteti da, in baza marturiei ei, un verdict care sa va satisfaca. Deoarece ati venit la acest proces, nu ma indoiesc, plini de prejudecati barbatesti la care nu sunteti dispusi sa renuntati usor. De altfel, sincera sa fiu, nu stiu ce veti intelege din ceea ce voi spune eu. Sau, mai exact, ce veti dori sa intelegeti.
Dar de ce v-as face, oare, o vina din asta? Nu e nevoie, sper, sa va dezvalui cati soti incornorati au vrut sa-l provoace la duel pe Don Juan ori sa-l injunghie pe o strada mai dosnica. Si cati amanti cu mai putin noroc i-au purtat pica
Incercati sa fiti sinceri, onorati domni. Care dintre dumneavoastra ar refuza sa aiba succesul la femei de care s-a bucurat Don Juan? Vad ca taceti. In schimb, nu va dati inapoi sa-l incarcati cu pacate, vrand sa jucati comedia sotului fidel sau a amantului statornic. Ziceti ca Don Juan este un obsedat sexual, un desfranat, un maniac al seductiilor, un nerusinat, care-si permite sa puna in centrul ideilor despre viata un pat, sfidand si cerul, un escroc al aventurilor amoroase. L-ati ingropat in teorii calomnioase. Si nu v-a trecut niciodata prin minte sa va interesati, macar din curiozitate, ce parere are o femeie despre el. Spune-ti-mi, ati intalnit printre denigratorii lui Don Juan vreo femeie? Mi-ati putea da un singur exemplu din care sa rezulte ca femeile s-au pronuntat, o data, si ele in legatura cu Don Juan? Observ ca taceti in continuare. Femeile v-au lasat pe dumneavoastra, barbatii, sa-l judecati in fel si chip. Ele au avut - si au - alta treaba. Sa-l viseze sau sa-l regrete. Eu sunt, cred, prima femeie care-si ingaduie sa rupa tacerea.

Daca va face placere, pot accepta ca, in destule imprejurari, Don Juan s-a purtat, intr-adevar, ca un porc. Dar as vrea sa va ajut sa pricepeti, daca sunteti dispusi sa faceti un asemenea efort, ca acest porc reprezinta pentru noi, femeile, mai mult decat o fidelitate searbada si altceva decat minciunile jalnice pe care le indruga barbatii obisnuiti cand se intorc acasa de la o amanta. E nevoie, oare, sa va spun eu cum arata cele mai multe divorturi? Sau sa va explic ce ati facut din destule femei? Niste fiinte care, dupa ce au dormit multi ani langa un barbat, i-ar da cu ceva in cap intr-o zi. Oricat ar fi de porc, el a lasat in urma lui numai regrete. Caci noi, femeile, am dorit intotdeauna sa fim mintite frumos.
Apoi, v-ati intrebat, oare, vreodata cate femei, acrite de o viata anosta, au fost fericite sa petreaca o noapte cu Don Juan? Nu v-ati intrebat, as putea sa jur. Dar, furiosi ca vi s-au pus coarne sau gelosi pe succesele lui Don Juan, l-ati coplesit cu rautati. Gresesc cumva? Pana si barbatii cuminti, casnici au, probabil, pentru Don Juan o sincera antipatie. Lipsita de aventuri, viata lor li se pare terna, banala, cand o compara cu cea a celui pe care-l judecati dumneavoastra. Exista, neindoielnic, o solidaritate barbateasca tacita, impotriva lui; o solidaritate care pe noi, femeile, ne face sa zambim.

Inteleg, onorati domni, ce va supara la Don Juan. El nu are nevoie, ca dumneavoastra, de eforturi indelungate pentru a cuceri o femeie. El nu trebuie decat sa intinda mana. Victimele ii cad singure in brate. O asemenea impertinenta nu va poate lasa indiferenti, nu-i asa? Barbatii nu i-au iertat-o niciodata. Si as vrea sa precizez: toti barbatii. Sfintii nu i-au iertat lui Don Juan depravarea. Depravatii nu i-au iertat succesele, fiindca erau mai mari decat ale lor. Iar acei dintre dumneavoastra care nu sunteti nici sfinti, nici depravati nu i-ati iertat ca si-a permis sa fie si nerusinat, si iubit.

Probabil va supara ce va spun. Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie laudati, chiar cand nu merita, si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.
Ei bine, sper sa nu va surprinda ceea ce voi declara acum. Poate nu barbatii sunt de vina pentru toate degradarile dragostei, ci sperantele exagerate pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei! Daca nu suntem curve, dumneavoastra, barbatii, ne credeti niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite.
Si, uneori, chiar asa ne comportam, din pacate. Preferam sa-l auzim pe Don Juan indrugand minciuni frumoase decat sa ascultam sforaitul unui barbat pentru care nu suntem decat niste servitoare, bune sa stea cu masa pregatita si sa ne supunem cand intinde mana spre noi. Minciunile lui Don Juan ne scot din mediocritatea fada la care ne obligati dumneavoastra.
In ce ma priveste, v-am spus ca nu l-am intalnit niciodata pe Don Juan. Dar, multa vreme, am fost destul de proasta pentru a crede in minuni. Ma emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti la fel de mult ca noptile de vara in care nu puteam adormi din pricina mirosurilor. Le dispretuiam si atunci, cum le dispretuiesc si acum, pe feministe, convinsa fiind ca ele nu fac decat sa incurajeze mizoginismul si sa transforme sexul in politica. Eu n-am simtit nevoia sa ma bat pentru drepturile femeilor. M-a interesat un singur drept, si acela doar in legatura cu mine. Dreptul la dragoste. Sunt egoista, ce vreti? Numai ca n-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.

Sa va spun o mica poveste, onorati domni. Am cunoscut, candva, un barbat inalt, slab si cumsecade, care traia impreuna cu mama sa, o batrana grasa, astmatica si binevoitoare, care-l adora. Era foarte priceput in meseria lui si serios, dar foarte neajutorat in relatiile cu femeile. M-a intrebat intr-o zi de ce credeam ca-l parasise sotia. Ce-i lipsise? Imi venea sa-i spun: "Prostule, femeile n-au nevoie de un mototol ca tine". Dar n-am vrut sa-l jignesc. I-am zis doar atat: "Femeile cauta la barbati ocrotirea". M-a privit cu niste ochi aposi, blanzi si vulnerabili. "Da?" "Da". Ar fi trebuit sa nascocesc ceva, sa-i ofer o explicatie mai buna. N-am gasit nimic mai potrivit. Din aceeasi teama de a nu ofensa, am ingaimat ceva confuz cand mama lui aproape m-a implorat sa ma marit cu el. Cum stiti, se vorbeste in bataie de joc despre fetele batrane, dar flacaii batrani si molai sunt si mai de plans, credeti-ma. Acestia dorm singuri chiar langa o femeie. Barbatul de care va vorbesc s-ar fi dat si peste cap de dragul meu si se agata, umil, de orice pretext ca sa ma vada cat mai des. Imi lipsea ceva? Umbla prin tot orasul ca sa-l gaseasca. Mi se strica broasca de la usa? Venea si mi-o repara. Dar ce puteam face, onorati domni, daca nu-l iubeam? Femeia vrea langa ea un barbat pe care sa-l poata pretui cat de cat. Altminteri are impresia ca se injoseste. Cel putin asa judec eu. Barbatii, onorati domni, nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.

Iata, onorati domni, cum arata contrariul lui Don Juan. Acum veti intelege mai bine, poate, de ce s-au aruncat atatea femei in bratele celui care nu va da pace de cand a devenit "mit". Dupa ce te-ai plictisit de barbati mediocri, stersi si plicticosi, e mare ispita sa te lasi in voia unor vorbe frumoase pe care ti le sopteste la ureche un barbat atragator, chiar daca banuiesti ca ele sunt mincinoase.

Unii ma invidiaza, onorati domni, pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: "Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi. Nu va luati dupa aparente. Eu sunt ca o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina". Am ajuns, sufleteste, o ruina fiindca am visat o dragoste mare, frumoasa si n-am avut parte decat de mici simulacre. M-am lamurit ca barbatii te dezamagesc la primul colt de strada daca au ocazia. Cel putin Don Juan nu e ipocrit. El e un barbat serios. Nu promite nimic, in afara de o noapte de dragoste. Si se tine de cuvant. Le face fericite pe victimele sale, dupa care dispare asa cum a venit.

In schimb, ce sa zicem despre barbatii care, venind de la amante, se prefac ca-i doare capul? Saracii de ei, au migrene! Caci nu-i usor sa se imparta intre patul oficial si alte paturi. In comparatie cu sinceritatea brutala a lui Don Juan, pe care dumneavoastra nu va dati inapoi s-o barfiti, barbatii joaca o comedie ieftina. Sau cel putin asa au procedat barbatii pe care i-am cunoscut eu.
De aceea il respect pe Don Juan, onorati domni. Niciuna din femeile pe care le-a imbratisat el nu va povesti ceea ce se aude, de obicei, la procesele de divort sau in casniciile unde sotii ajung sa se uite unul la altul cu ura.

Din pacate, onorati domni, traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina cineva care sa te azvarle intr-o cocina. Idealismul nu valoreaza doi bani, credeti-ma, daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele, o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara. Ce-i drept, am fost si eu de vina.

Din felul in care va uitati la mine, deduc ca sunteti nelamuriti. Va imaginati, cumva, ca sunt multe femeile dispuse sa renunte la o noapte de dragoste pentru niste principii uscate si utile filosofilor? Daca ganditi asa, n-aveti nicio sansa sa intelegeti miza acestui proces.
Se pare ca barbatii se cred inteligenti cand spun ca, pentru Don Juan, nu exista "iubire", ci "iubite". Ei nu-si dau seama ca orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista "iubire" pe lume. Daca va intereseaza ce cred eu, ca femeie, va pot marturisi, domnilor, ca visul meu a fost unul foarte banal. Am visat sa pot imbatrani langa un barbat pe care sa-l iubesc si pentru ridurile lui, cum l-am iubit pentru elanurile lui. Mi-am dorit o casa frumoasa si sa am copii. Or, pe Don Juan nu mi-l pot inchipui casnic, iesind duminica la plimbare cu consoarta si spaland impreuna cu ea vasele.

Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita, deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca. Si, uneori, rana nu se mai vindeca. Dar, la urma urmei, ce stiti dumneavoastra despre dragoste? Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci, se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei.

Noi femeile am dorit sa traim iubirea, nu sa emitem teorii despre ea. De ce i-am reprosa, ca dumneavoastra, ca e egoist? Daca Don Juan n-ar fi egoist, domnilor, ar incepe sa aiba amintiri! Cum am eu. Si mai e nevoie sa va spun ca amintirile iti pot otravi viata. Si, va repet, Don Juan nu le promite femeilor luna de pe cer. Le fagaduieste, doar, o noapte de dragoste, dupa care le va spune: "Imi pare rau, s-a terminat". Si pleaca inainte ca dragostea sa se uzeze, inainte de a se ajunge la reprosuri, la scandaluri. Nu veti gasi o singura femeie, din cele 1.003 victime ale lui Don Juan, care sa exclame ca in tribunalele unde se judeca divorturi: "Bine c-am scapat de el! Nu mai puteam sa-l suport!". Dimpotriva, onorati domni, cel caruia i-ati intentat acest proces lasa in urma lui numai pareri de rau.

Poate ca femeile gresesc, domnilor, oferindu-le barbatilor mai mult decat pot ei sa primeasca. Ar fi mai bine, probabil, sa le oferim doar jumatate, ca sa-i obligam sa cucereasca ei cealalta jumatate.
In ceea ce ma priveste, am fost destul de proasta pentru a crede in minuni. Cand eram eleva, ma emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti sau filme. Ma emotionau la fel de mult ca noptile de vara in care nu puteam dormi din pricina mirosurilor. Mai tarziu, m-am lamurit ca barbatii te tradeaza la primul colt de strada, daca au ocazia. La ce mi-a folosit ca am avut idealuri? Idealismul nu valoreaza doi bani, dupa parerea mea, daca n-ai si putin noroc.
Cel putin, Don Juan nu e un ipocrit. El nu vine cu o lumanare, ca sa intinda degetele in flacara pentru a-ti jura dragoste vesnica. Nu promite decat o partida de sex. Dupa care pleaca asa cum a venit. La el totul se petrece pe fata, de ce l-ar detesta, asadar, femeile? Detestam barbatii care ne fac sa nu ne mai putem apropia de alt barbat! Barbatii care ne cred niste visatoare proaste, daca nu suntem curve. Sau care ne considera bune doar ca sa fim servitoarele lor. Nu veti gasi nicio femeie care sa va spuna ca minciunile lui Don Juan pot fi comparate cu sforaitul barbatilor care isi amintesc ca existam doar cand intind mana spre noi.

Si as vrea sa va mai spun ceva, onorati domni. Aflati ca o femeie adevarata e o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Cand altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Ea nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut. Eu nici batuta cu biciul n-as fi stat langa un barbat care nu mi-ar fi trezit niciun interes. Si nu e nevoie, sper, sa va spun eu ca sunt destui barbati care dorm singuri chiar langa o femeie.

V-am ascuns, totusi, ceva. Pentru a fi sincera pana la capat, va povestesc si acest episod, chiar daca n-are legatura cu procesul.
Intr-o zi, am simtit o durere ascutita sub sanul stang. M-am speriat si m-am dus la doctor. El m-a consultat si m-a trimis sa-mi fac niste analize. Dar, in loc sa pornesc spre laborator, m-am dus la gara, m-am suit in tren si am plecat la mare. Trec peste amanuntele calatoriei, mai ales ca totul s-a petrecut ca intr-un vis. Mi-am lasat poseta in camera, la hotel si m-am indreptat spre tarm. Care era pustiu, fiindca nu incepuse inca sezonul. Marea avea o culoare care ezita intre verde si albastru, iar in larg batea in violet inchis. Atinsesem, cred, partea cea mai de jos a oboselii, dar eram linistita.
Am trecut si pe langa o biserica. Era incuiata, n-am putut sa intru. Plecand mai departe, m-am gandit ca, oricum, n-as fi stiut ce sa-l rog pe Dumnezeu. Ce sa-mi dea? Fericire? Dumnezeu nu face pe nimeni fericit sau nefericit. Fericirea ti-o poate da numai un om. Liniste? Ce sa fac cu linistea? Linistea e folositoare cand mai ai si ceva langa ea. Un punct de sprijin. Or, mie tocmai asta imi lipsea. In timp ce mergeam, am simtit din nou o durere, ca un junghi, sub sanul stang. Ce idioata sunt, mi-am zis. In loc sa-mi fac analizele si sa ma lamuresc cum stau cu sanatatea, ma pedepsisem venind la mare, cu toate ca jurasem sa mi-o scot din minte.
Cred ca am umblat cateva ceasuri pe tarm, fara sa fiu atenta la ce era in jurul meu. Banuiesc ca, daca as fi intalnit pe cineva care m-ar fi intrebat ce cautam, n-as fi stiut ce sa-i raspund. As fi luat-o la fuga, riscand sa par o nebuna. Undeva am citit ca, pentru a intelege un lucru, trebuie sa incerci sa-l ignori. Daca te incapatanezi sa te gandesti numai la el iti scapa. Ce prostii se pot scrie, uneori! Eu incercasem sa ma ignor pe mine insami fugind la mare, dar mirosul intepator de alge imi amintea ca am fost vie candva!
Intr-un tarziu, m-am oprit sa ma odihnesc. Cerul era albastru, fara nicio scama de nor. M-am intins pe fasia de nisip cea mai apropiata de mare si, in clipa aceea, am simtit ca nu mai eram datoare nimanui cu nimic. M-am gandit ca mi-ar fi placut sa am undeva, pe acel tarm, o baraca. Sa ma scol dimi-neata auzind marea, sa ies si sa merg pe nisip desculta, iar valurile sa stearga urmele in spatele meu. Sa traiesc printre pietre cenusii si maracini infloriti, fara sa astept nimic. Imi ziceam ca e mai simplu sa traiesc fara amintiri. Ai la dispozitie o viata goala pe care o umpli cum iti place.
Presupun ca am si atipit, dogorita de soarele dupa-amiezii. M-am revazut imbracata in prima mea rochie. O rochie lunga, roz, cu dantela. Eram slaba, cu ochelari prea seriosi, iar aceasta accentua contrastul cu rozul rochiei. Dar eram fericita. Sau, mai exact, credeam in fericire.

Va vad nedumeriti. Va garantez, domnilor, ca sunt in toate mintile. V-am povestit despre strania mea intoarcere la mare dintr-un singur motiv. Am vrut sa va rog sa reflectati, inainte de a da un verdict, la un adevar cat se poate de banal. Uneori, domnilor, e nevoie de un motiv temeinic pentru a continua sa traiesti. Daca nu-l gasesti, trebuie sa inventezi unul. Acum pricepeti de ce nimeni nu stie cum a sfarsit Don Juan? Si ca singura certitudine e ca n-a apucat sa imbatraneasca? Tainele nu imbatranesc, domnilor. Si lasati-le sa ramana ceea ce sunt: niste taine. Daca scormoniti prea mult prin legendele lui Don Juan, nu veti gasi decat un pat oarecare. Credeti ca merita efortul? Orice femeie adevarata va va spune ceea ce recunosc eu acum. Ca nu barbatii sunt de vina pentru dereglarile dragostei, ci sperantele pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei.

Vidivodo.com : bryan adams - have you ever really loved a woman Etiket:

PILOTII ORBI

2011-06-02T00:56:00.005+03:00

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

RAPORTUL ARMAGHEDON

2010-10-03T21:11:00.004+03:00

PARTEA a-IIa
Dosarul -Sorin Ovidiu Vântu-

Afacerile necurate ale lui Sorin Ovidiu Vantu au inceput cu vechile certificate de proprietate, reintroduse in circuit cu sprijinul PDSR. Gelsor a deturnat de la FNI aproape o suta de milioane de dolari. Cheia banilor FNI trebuie cautata la banca lui Vacaroiu. Grupul Vantu a luat de la FNI cat o transa de la FMI. Vantu a detinut la societatea de Valori Mobiliare Gelsor SA 75.406.260 actiuni (81,8% din capitalul social). Aceste actiuni le-a cesionat in 17 decembrie 1999 fondului de investitii Gelsor, al carui presedinte era Vlad Soare, primind in schimb 450 miliarde lei. Milioanele date de BANCOREX si Banca Agricola pe actiuni Gelsor sunt in corelatie directa cu banca lui Vacaroiu (BID), Banca de Scont, Gelsor si FNI.

A iesit la iveala sentinta penala nr. 570/14.09.1981 a Tribunalului Judetean Neamt prin care SOV (pe atunci contabil la intreprinderea comerciala de stat pentru marfuri alimentare si alimentatie publica Roman) era condamnat la 5 ani si 10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la delapidare, distrugere de inscrisuri, fals intelectual si uz de fals. Judecatorii au remarcat la Vantu inca din 1981 "staruinta pentru realizarea activitatilor ilicite". Ulterior, ajuns "mare om de afaceri", a declarat ca n-a incalcat decat legea circulatiei.

Banii luati de SOV de la FNI, prin interpusi, au capatat caracteristicile unui credit intern interzis de lege. In conditiile in care rascumpararile de unitati de fond au fost facute de terte persoane si, ulterior, sumele au fost virate in contul lui SOV, fara a exista un document care sa ateste obligatia de virare, suma de 131 miliarde de lei, cu care Vantu a participat la capitalul BID, este ilegala.

"Bidoanele" lui SOV - modul in care banii au devenit mai albi. Echipa de spalatori: Sorin Ovidiu Vantu, Calin Mailat, Cora Dana Popa, Jana Patrasca, Ana Maria Gabor, Carmen Popa, Roberta Lilica Dragomir, Cristina Carmen Nitu, Sorin Freciu. Ancheta Politiei si Parchetului a fost inlesnita de sesizarea BNR din 27.09.2000 care a descoperit ca 131 miliarde de lei (din cele 180 miliarde de lei care au constituit capitalul social pentru crearea BID) provin dintr-un credit intern.

Schema "aspiratorul" debuteaza cu o duzina de "investitori" care au fost folositi de SOV in activitarea de purificare de bani. Sumele proveneau din rascumpararea unitatilor de fond FNI.

BRS este rezerva de cash a lui SOV. Printre actionarii bancii lui Vantu: SOV, Gheorghe Fulga, seful SIE, Alexandru Ionas, seful SECI Romania, Constantin Teculescu - presedintele CEC - Mihai Fercala - presedintele SIF Transilvania. Banca Romana de Scont este fosta Banca ASTRA din Brasov preluata de Gelsor SA in 1998. In toamna anului 2000, SIF Transilvania si SIF Oltenia plus ceilalti actionari ai bancii au vrut sa preia pachetul majoritar detinut de Gelsor, dar tranzactia a cazut. Incepand cu 11 decembrie 2001, BNR a instituit regimul special de decontare a transferurilor de fonduri la BRS.

"Rostogolirile" au generat marea ciordeala de la BRS-ul lui SOV. Credite fictive prin firme "moarte" de la o companie la alta. Schema era simpla: presedintele BRS, Teodor Nicolaescu, si SOV umblau ilegal in conturile clientilor, introduceau sume mari de bani, deci creditau conturile, apoi tot ei scoteau banii. Mai toate creditele pe care le-a acordat BRS s-au dus in firme fictive. Practic, la BRS gaurile negre au fost mutate dintr-un loc in altul. BNR a decis ca, incepand cu 3 ianuarie 2000, sa introduca administrarea speciala la BRS.

Dupa ce a dat lovitura cu FNI si FNA, Vantu s-a orientat spre locuri unde mai existau bani de la stat: ASTRA, SIF-urile. ASTRA a scos bani din bancile solide si a depus 8 milioane dolari la SOV-BRS garantand afacerea "Cuartul". Directorul "Cuartul", Costel Alic, membru PSD, trebuia sa returneze, in august 2001, 50 miliarde de lei. Bomba explodeaza cand apare adresa prin care ALIC cerea ASTREI sa se reesaloneze creditul "conform noului contract incheiat cu BRS" pe o perioada de inca cinci ani. BRS a incheiat contractul fara sa-l intrebe pe garant, respectiv ASTRA. Banii ASTREI au disparut si in buzunarele lui Vantu. Din 4,5 milioane de dolari, Astra nu mai are decat 500.000 de dolari.

Pusculita SOV Gelsor - cheagul SOV Gelsor - a fost inaugurata de cativa dintre bunii prieteni ai lui Vantu din PDSR. Numai FPP II Moldova a emis in 1996 bilete la ordin in favoarea Gelsor in valoare de 3,3 milioane dolari. Pagubele totale cauzate BANCOREX de FPP II Moldova si SOV-urile lui Vantu s-au ridicat in final la 30 de milioane de dolari.

Vlad Soare, chiar inainte de a pleca de la BANCOREX, a aprobat pentru Vantu o emisiune de obligatiuni de 50 de miliarde de lei. O suma identica tot pentru obligatiuni SOV Invest a fost aprobata si de Banca Agricola impotriva avizului de supraveghere bancar. AVAB a facut plangere penala la Parchet dezvaluind ilegalitatile. A doua zi, Vantu a virat 80 de miliarde in contul AVAB. Acelasi Vantu l-a angajat pe Vlad Soare, oferindu-i un salariu astronomic.

Cel putin de 30 de fosti parlamentari, majoritatea de la PDSR, au fost cumparati de Vantu. Asa se explica votul din Camerele reunite, pentru aprobarea survolului avioanelor NATO spre Iugoslavia. Inca de pe atunci s-a comentat, de catre parlamentarii care il cunosteau pe Sorin Ovidiu Vantu, ca este periculos daca, intr-o problema atat de grava, ce tine si de viitorul Romaniei in NATO, s-a apelat la un mafiot.

Cand si-a dat seama ca s-au strans suficienti bani in FNI, Vantu l-a mituit cu cateva sute de mii de dolari pe Ion Angelescu, presedintele CENTROCOOP, pentru a accepta sa cumpere pe bani grei 51% din actiunile FNI. Cand si-a dat seama ca FNI si FNA sunt pe duca, Vantu a infiintat ilegal Fondul GELSOR in valuta. Fondul nu a obtinut aprobarea BNR.

Vantu a cumparat cu 800000 de dolari vila fostului primsecretar din Bacau. In padurea Otopeni, SOV si-a construit o adevarata fortareata in stil columbian, in valoare de patru milioane de dolari. Palatul din str. Paris valoreaza 3 milioane de dolari.

In Valea Jiului exista 2 firme fantoma ale lui SOV: Terra Line si Terra Voice.

Dupa declansarea scandalului FNI, imperiul Gelsor si-a mutat flotila de nave din Portul Tulcea. Cele sapte nave, in valoare de cateva zeci de miliarde lei, au fost trimise pe Bratul Sf. Gheorghe al Dunarii.

Gelsor s-a infiltrat in turismul Deltei prin intermediul firmei ATBAD, al carui pachet majoritar l-a obtinut prin tertipuri de la defuncta Credit Bank, dupa care SOV a cumparat numeroase nave de lux si pontoane (din banii de la FNI). A preluat si pachetul majoritar de la Deltarom Tulcea cu ridicola suma de 2 miliarde de lei, punand astfel mana pe hotelurile "Lebada" din Crisan, "Sulina" din Sulina si "Salcia" din Maliuc, precum si pe tabara de tineret "Rosu" care apartinea BTT. Toate hotelurile au fost inchise, chipurile pentru modernizare, lasand Delta fara nici un hotel.

Banca lui Vacaroiu a falimentat FNI. Vantu a recunoscut ca a luat bani de la FNI pentru BID. La 29 octombrie 1999, Vacaroiu se lauda la Pitesti ca prin februarie 2000, noua banca va fi deschisa: "Va fi unicat pe piata financiara romaneasca". Argumentul sau suprem: unul dintre principalii actionari va fi patronul grupului Gelsor, Sorin Vantu. Cu numai cateva luni inainte de aceasta declaratie, Vacaroiu semnase contractul cu SOV pe 6 iunie 1999, prin care accepta sa fie platit ca "specialist" cu 10,8 miliarde lei (peste 700.000 de dolari).

Doua duzini de functionari GELSOR s-au prezentat pe 17 decembrie 1999 la Banca Internationala a Religiilor pentru a cumpara cate un milion de actiuni, in total 20 de milioane de actiuni la valoarea de 10.000 de lei bucata. Ulterior, cand au fost somati pentru a pregati banii, acestia au dat din colt in colt: "Trebuie sa vorbim cu dl Sorin Vantu. El e cu banii". Milioane de dolari soseau cu viteza cosmica de la BANCOREX pe adresa lui Vantu, cu garantii SIF Moldova: 800.000 de dolari - 13 iunie 1996; 900.000 dolari - 14 iunie 1996; 655.000 dolari - 24 iunie 1996, 500.000 dolari - 12 octombrie 1996; 650.000 dolari - 13 octombrie 1996.

Intr-un interviu, Vantu recunoaste cu tupeu: "FNI a functionat ca un Caritas", adaugand, tot cu tupeu: "Da, da, banii care s-au pierdut s-au dus in buzunarul cuiva"

SOV controleaza "doi si-un sfert" - UM 0962. Relatia este extrem de importanta pentru acoperirea hotiilor de tip FNI, BRS si BID, ofiterii din IGP desemnati sa ancheteze afacerile lui SOV fiind la cheremul colonelului Traian Marinescu - adjunct al comandantului 0962.

Pe 29 octombrie 1999 a demarat prin societatea de asigurare "Metropol" o inginerie de spalare "legala" a banilor. SOV cumpara 970.929 actiuni cu un leu, subscrie la majorarea capitalului social cu 2.607.725.000 lei. Incheie la aceeasi data un contract de finantare in valoare de 12.392.275.000 lei. In mai 2000 retrocedeaza catre actionarii cedenti cele 970.929 actiuni la valoarea lor nominala de 25.000 lei pe actiune. "Profitul" obtinut prin revanzare: 9.272.248.054 lei.

SOV l-a sponsorizat pe Ion Iliescu cu 300 de milioane de lei pentru campania electorala din 2000. Banii au fost virati Fundatiei Romane pentru Republica si Democratie, unde presedinte era chiar Ion Iliescu. Prin FINECO ("vehicul" pentru BID), SOV l-a avut principal partener pe Nicolae Vacaroiu.

Legatura sefilor SRI si SIE, Radu Timofte si Gheorghe Fulga, cu SOV a fost recunoscuta public de Vantu si este deocamdata ignorata de CSAT.

Cele 32 de firme la care SOV este actionar (majoritar sau numai in participatie) sunt urmatoarele: Gelsor SA, Grupul Gelsor SA, BRS, BID, ADAS Asigurare si Reasigurare, Academia Catavencu, Curentul SA, OMNIASIG SA, Societatea de leasing GELSOR SA, Gelsor ASSETS Management SA, Gelsor NETWORK SA, Gelsor Consulting SA, Vantu Sorin Ovidiu Company, Editura Ion Cristoiu SA, INSOMAR SA, IMOLA NETWORK SA, TERRA LINE SRL, TERA VOICE SRL, SS INVEST SRL, COL TRONIX EUROPE SA, COMTERA SRL, Financiarul Press SRL, Delta Miraj SRL, Imola SA, Institutul de Economie si Afaceri SA, Logic Telecom SA, Lumea Magazin SA, TERACROSS 2000 SRL Covasna, TWO For One SA, G-TV SA, Romcapital Invest SA, Romanian News SRL.

SOV a comandat asasinate. Lista contine urmatoarele nume: Catalin Harnagea, Dan Andronic, Dan Fischer, Costel Bobic, Petre Mihai Bacanu. El a decis lichidarea fizica a persoanelor pe care le considera "vinovate" de dezvaluirile din presa legate de FNI.

Intermediarul gasit de Vantu pentru a aranja asasinatele este Calin Mailat, un personaj din lumea interlopa aflat in solda lui SOV. Numai pentru asasinarea lui Harnagea a platit 70.000 de dolari.

Sever Muresan a declarat in data de 19 septembrie 1996 ca PDSR a trimis la el "un intermediar, pe unul Vantu de la Gelsor", caruia sa-i dea cinci milioane de dolari pentru campania electorala.

RAPORTUL ARMAGHEDON

2010-08-25T10:27:00.012+03:00

PARTEA I

(Situatia armatei Romane)

Acest dosar a fost realizat cu scopul de a pune in evidenta problemele cu care se confrunta Armata Romana si de a oferi solutii pentru rezolvarea acestora. Nu incercam in nici un fel sa denigram sau sa punem in umbra realizarile Armatei; incercam doar sa prezentam o realitate.

Principala problema cu care se confrunta in acest moment Armata Romana nu este determinata de lipsa fondurilor sau a echipamentului, ci de mentalitate. Conceptia generala atit in rindul ofiterilor din esaloanele superioare cit si al celor din bazele de instructie a ramas cea din perioada interbelica, cind armata era considerata, intre altele, un “factor educativ”. Ofiterii inca mai sint convinsi ca majoritatea recrutilor, cind vin la unitate, merg pentru prima data cu trenul, vad pentru prima oara un televizor sau un telefon ori gasesc in cazarma conditii de trai mult mai bune decit acasa.

Aceasta conceptie deformata a realitatii este incurajata de esaloanele superioare si este folosita ca argument in momentul in care militarii incep sa comenteze asupra slabei calitati a hranei sau a conditiilor proaste de cazare.

Din acest motiv, managementul resurselor umane din cadrul structurilor Armatei este extrem de deficitar, accentul punindu-se nu pe calitate ci pe cantitate. Comandantii nu se intereseaza de motivatia subordonatilor, de problemele cu care acestia se confrunta, de starea de sanatate a oamenilor, limitindu-se sa urmareasca respectarea literei regulementelor militare si a indatoririlor de serviciu.

Este adevarat, in ultimii ani, in structurile Armatei au inceput sa patrunda ofiteri cu o mai buna pregatire psihologica, insa, acestia ocupa functii prea mici pentru a-si putea impune punctul de vedere. Vom analiza pe larg aceste aspecte in capitolul intitulat “Factorul uman”. O alta problema cu care se confrunta Armata o reprezinta cea a logisticii. Procesul de reorganizare al fortelor armate a determinat supraaglemerarea anumitor unitati, in timp ce o mare parte din spatiile de cazare ramin nefolosite in unitatile in curs de dezafectare. Echipamentul soldatilor este de calitate proasta si vechi, in mai toate unitatile exista mari probleme legate de calitatea si cantitatea hranei iar serviciile medicale sint ca si inexistente.

Mai mult, deoarece in majoritatea unitatilor militare hrana este pregatita de societati comerciale ai caror actionari sint oameni politici sau ofiteri cu functii mari din esaloanele superioare, s-a ajuns in situatia in care transferul soldatilor de la o unitate la alta sa fie determinat nu de programul pregatirii de lupta ci de interesele celor care se afla in spatele societatilor comerciale respective. Cazurile in care soldatii au fost detasati sau au fost opriti la o unitate pentru a se permite functionarea firmei care prepara hrana sint extrem de numeroase.

Pregatirea pentru lupta a trupei este extrem de precara. Bazele de instructie nu au, de exemplu, casti de otel pentru intregul efectiv. In procesul de instructie accentul este pus aproape in intregime pe pregatirea fizica, neglijindu-se pregatirea psihologica sau tactica. Mai mult, desi Romania a aderat la Tratatul privind interzicerea minelor antipersonal, instructia militarilor in termen include si acest capitol.

Nu trebuie neglijata nici discriminarea etnica practicata impotriva militarilor de origine maghiara sau rroma. Desi discriminarea nu este institutionalizata, este practicata de catre gradati si ofiterii inferiori.

I. LOGISTICA

I.1.Echipamentul

Echipamentul primit de trupa este de o calitate extrem de slaba atat din cauza vechimii cit si datorita calitatii proaste a materialelor. De exemplu, in anul 2001, trupa a primit bocanci fabricati in 1985, uniforme croite in 1992 si masti contra gazelor din 1975. Bocancii se rup extrem de usor, talpile acestora cedeaza in cel mult o luna. In plus, administratorii de companie [noua titulatura a plutonierilor de companie] nu se preocupa ca fiecare soldat sa primeasca exact marimea necesara. Din comoditate se merge pe ideea ca, in final, piciorul “se va da” dupa bocanc, cu rezultate dezastruoase asupra starii de sanatate a trupei. La fel se intimpla si in cazul uniformelor. Acestea sint croite prost, din materiale de slaba calitate si refolosite peste limita permisa de regulamente. Cazurile in care soldatii se instruiesc cu tinuta rupta sint extrem de numeroase. In plus, militarii nu primesc tot echipamentul. Tinutele de oras sint extrem de putine iar, din acest motiv soldatii sint obligati sa plece in invoiri sau permisii in haine civile. Desi in mod normal un soldat ar trebui sa primeasca trei camasi, el primeste doar una, cel mult doua. Militarii sint obligati sa poarte lenjeria speciala oferita de Armata. Numai ca materialele din care este confectionata aceasta nu permit respiratia corpului. Alocarea drepturilor, respectiv, a pastei de dinti si de ras, a lamelor, sapunului, cremei de ghete se face cu intreruperi de citeva luni din cauza lipsei fondurilor.

I.2. Cazarmare

Supraaglomerarea unitatilor prin infiintarea Bazelor de Instructie (B.I.) a determinat inrautatirea conditiilor de cazare a militarilor. Desi Regulamentul Serviciului Interior (RG 1) prevede ca in dormitoare fiecare militar sa dispuna de cite 10 mc de aer, acest lucru nu se intimpla. Un dormitor de 100 de oameni este ceva obisnuit in Bazele de Instructie, cu paturi supraetajate si cu un spatiu de circa 30 de cm intre paturi. WC-urile, care se afla la mica distanta de dormitor nu sint dezinfectate din lipsa de clor, ceea ce sporeste riscul aparitiei unor focare de infectie. Contrar prevederilor RG1, uscatoarele de haine care ar fi trebuit sa existe pe linga fiecare dormitor sint aproape inexistente.

I.3. Hrana

In ciuda meniurilor stabilite si care ar trebui sa contina 4000 de calorii pe zi, hrana soldatilor abia daca are in jur de 2500-3000. Desi din depozitele de alimente se livreaza cantitatile de alimente necesare, o parte din acestea nu mai ajung in farfuriile soldatilor. Aceasta situatie a fost sesizata in nenumarate rinduri si de presa militara, fara nici un rezultat concret, insa. Meniul trupei se bazeaza in mare proportie doar pe fasole si cartofi; hrana este extrem de deficitara in privinta continutului de vitamina C, ceea ce determina aparitia unor forme incipiente de scorbut.

I.4. Sanatatea

Infirmeriile din unitatile militare nu sint incadrate cu personal suficient. In cazul in care exista personal, acesta trateaza superficial problemele de sanatate cu care se confrunta militarii.

Medicamentele de care dispun infirmeriile sint insuficiente si, uneori, depasite moral (este cazul, de exemplu, al Tetraciclinei folosite pe post de antibiotic).

Ceea ce este, poate, mai grav, este faptul ca, in cazul in care un medic acorda, totusi, atentie unei probleme medicale, scutirea acordata unui militar nu este recunoscuta de comandantii militari. Au fost semnalate cazuri, in special in Bazele de instructie, in care militarii bolnavi au fost scosi la program desi erau scutiti de efort fizic de catre medici.

Cabinetele stomatologice nu sint dotate cu aparatura corespunzatoare, iar, uneori, medicii stomatologi sint pusi in situatia de a acorda consultatii de medicina generala.

O mare problema cu care se confrunta marea majoritate a unitatilor militare o constituie igiena precara a militarilor. Pe de o parte, soldatii sint obligati sa poarte numai lenjeria si ciorapii oferiti de armata, iar daca la inspectia de dimineata sint descoperiti ca au chiloti sau ciorapi “civili” sint pedepsiti. Numai ca lenjeria oferita de armata nu lasa corpul sa respire, dupa o zi de instructie transpiratia nu se evapora. In plus, lenjeria este schimbata o data pe saptamina. In ceea ce priveste ciorapii, militarii primesc trei perechi pentru un ciclu de instructie de patru luni.

O alta problema in ceea ce priveste igiena o constituie spatiile insalubre in care militarii servesc masa. Soldatii nu se pot spala pe miine inainte de intrarea la masa deoarece nu exista chiuvete la intrarea in cantina iar acolo unde exista, acestea sint plasate la iesirea din sala de mese. Tavile in ncare militarii isi iau farfuriile cu mincare sint murdare de grasime deoarece personalul de serviciu din sala de mese nu le spala. Tacimurile sint murdare din acelasi motiv iar medicii de unitate nu se intereseaza sa remedieze aceste deficiente.

I.5. Baza materiala

La acest capitol unitatile sint extrem de deficitare. Bazele de instructie, de exemplu, nu poseda casti de otel pentru toti militarii iar completele de protectie chimica sint ca si inexistente. Cu mari eforturi se reuseste confectionarea de tinte pentru instructie.

Un exemplu interesant il constituie cazul DEVO. DEVO – Dispozitivul Electrooptic pentru Verificarea Ochirii – este constituit dintr-o tija care se introduce in teava armei. In momentul in care militarul apasa pe tragaci, din capatul tijei se proiecteaza pe un panou o raza in inflarosu care activeaza anumiti senzori. In acest fel se pot verifica deprinderile capatate de soldati in procesul de instructie a tragerii si se pot corecta rapid si ieftin deficientele. Insa, desi avantajele folosirii DEVO sint mai mult decit evidente, aceasta instalatie nu se mai foloseste desi aproape ca nu exista unitate care sa nu o posede chiar in mai multe exemplare.

II. FACTORUL UMAN

II.1. Cadrele

Exista doua categorii antagoniste de ofiteri in Armata: cei care s-au format inainte de 1989 si cei care au preluat functii de comanda dupa. Problema cu care se confrunta Armata este ca prea putine cadre care s-au format in ultimii ani detin functii de conducere importante. Cu toate acestea, o caracteristica relevanta o constituie la ambele categorii lipsa de cultura si incapacitatea de a-si dezvolta un orizont de gindire care sa depaseasca limitele cazarmii. Pregatirea psihologica lipseste aproape cu desavirsire. Acest lucru nu inseamna ca nu exista si exceptii, irelevante, insa.

Alarmant de multe cadre au pasiunea alcoolului, pe care-l consuma in cantitati imense chiar si in timpul serviciului.

Aceasta stare a fost determinata de mai multi factori printre care insuficienta motivare financiara sau lipsa locuintelor pentru cadre. In plus, aplicarea programului de restructurare a armatei a dus la suprasolicitarea cadrelor din unitatile active din cauza lipsei de personal.

Un factor important in ceea ce-i priveste pe militarii angajati pe baza de contract l-a constituit anul trecut retrogradarea acestora de la gradul de sergent la cel de caporal. Nemultumiti de aceasta situatie, aproape toti fostii sergenti angajati, deveniti caporali, au renuntat sa mai vina la servici in uniforma.

II.1. Trupa

In general, soldatul roman care-si satisface stagiul militar cu termen normal sau redus este privit de catre cadrele militare ca un sclav. Nu doar pentru ca trebuie sa execute corvezile prevazute prin regulamente, ci si pentru ca un comandant are drepturi aproape nelimitate asupra soldatilor din subordine. Aceste drepturi s-au impamintenit in ultimii ani, chiar daca nu sint prevazute de regulamente. Soldatul este obligat sa repare televizorul sau masina comandantului, fie el subofiter sau ofiter, sa-i aduca bautura la intoarcerea din permisie, sau sa-l imprumute cu bani pe acesta.

Soldatul roman nu este motivat sa-si satisfaca stagiul militar care este privit doar ca o pierdere inutila de timp si bani. In plus, putinul elan patriotic cu care vine soldatul in cazarma este rapid spulberat de tratamentul aplicat de catre superiori.

In mod paradoxal, institutia Armatei, atit de bogata in ceea ce priveste cultura organizationala (simboluri, ceremonii, traditii, etc.), foloseste ineficient acest instrument de conditionare a performantelor si functionalitatii.

Nu este lipsit de importanta faptul ca in unele unitati soldatilor li se solicita bani pentru diversele cheltuieli legate de materiale de intretinere: ulei de arma, vopsea sau var.

O situatie alarmanta o constituie discriminarea etnica practicata de gradati si de ofiterii inferiori fata de soldatii apartinind minoritatilor maghiara si rroma. Acestia sint pusi sa execute corvezile cele mai neplacute (sa curete WC-urile, de exemplu), iar in marea majoritate a timpului sint jigniti in mod sistematic cu apelative peiorative : "bozgori" - maghiarii sau "tigani boriti" - rromii. Pentru distractia gradatilor, maghiarii (care in cele mai multe cazuri vorbesc foarte prost limba romana) sint obligati de gradati sau ofiteri sa defileze citind "Treceti batalioane romane Carpatii" iar rromii trebuie sa danseze ursul sau sa cinte cintece de petrecere.

III. FACTORUL PSIHOLOGIC

III.1. Fisele de cunoastere

La sosirea in cazarma, fiecarui soldat i se intocmeste o fisa de cunoastre psihologica. Desi, teoretic, acestea ar trebui sa fie folosite pentru realizarea unui portret psihologic al fiecarui militar, in realitate fisele sint considerate de catre ofiteri doar o munca birocratica inutila. Informatiile cuprinse in fisele de cunoastere se refera atit la datele antropologice ale fiecarui soldat, datele personale, cit si date cu privire la anturajul acestuia si contin citeva elemente de identificare a tipului de personalitate caruia ii apartine. Fisele ar trebui sa fie completate cu maxima atentie, insa, de cele mai multe ori, ele sint completate la intimplare, mai ales in ceea ce priveste datele antropometrice. Chiar si asa, fisele nu sint studiate de catre comandantii de plutoane (nepregatiri din punct de vedere psihologic), desi ar putea oferi informatii valoroase despre militari. In acest mod comandantii pierd ocazia de a-si cunoaste oamenii din subordine si, mai ales, de a-i intelege. Se ajunge astfel la situatii in care anumite probleme, cum ar fi incapacitatea soldatului de a-si coordona miscarile sau incetineala cu care acesta da raspunsuri sa fie considerate rea-vointa si pedepsite ca atare. Incompetenta in materie de cunoastere psihologica determina comandantii sa faca erori grave in gestiunea conflictelor, care sint rezolvate, de cele mai multe ori, prin abuzul de putere al celui mai mare in grad.

III.2. Recompense si sanctiuni

Desi exista o clasificare a acestora, in realitate nu se tine seama de acest lucru, preferindu-se sa se pedepseasca chiar si prima greseala cu o sanctiune cit mai dura. In mod ilogic, sanctiunile sint acordate chiar si pentru greseala cea mai neinsemnata, insa recompensele nu, considerindu-se ca indeplinirea unei sarcini, oricit de dificile, este fireasca, si, deci, nu mai trebuie rasplatita.

Desi pedespele colective sint interzise, greseala unui singur soldat determina pedepsirea intregii subunitati.

Permisiile sint acordate contra unor beneficii: gradatii care propun soldatii pentru permisii le conditioneaza acest lucru de aducerea unor pachete cu mincare de acasa iar ofiterii care le aproba asteapta sticle cu bautura de la soldati.

IV. PREGATIREA

IV. 1. CLRMG

Orele afectate in programul de instructie pentru CLRMG (acronim pentru Cunoasterea Legilor si Regulamentelor Militare Generale) sint de cele mai multe ori inlocuite cu ore de instructie de front. Conform programului, regulamentele militare sint studiate in general dupa ora 16.00, cind cadrele militare sint plecate acasa iar de supravegherea militarilor se ocupa gradatii. Acestia sint liberi sa-si scoata subordonatii la instructie, deoarece nici un ofiter nu va interzice acest lucru. In plus, regulamentele sint extrem de putine, in mare masura datind de dinainte de 1989.

Chiar daca in anul 2000 a aparut o noua versiune a RG1, exemplarele sint rare.

In plus, mai grav ni se pare ca militarilor in termen nu le sint prelucrate nici macar notiuni elementare de DIU (Drept Umanitar International), care cuprinde intre altele, tratamentul aplicat populatiei civile in caz de conflict armat precum si drepturile prizonierilor. Orele de DIU exista in programul de instructie dar nimeni nu le acorda atentie.

In ceea ce priveste CLRMG, mai grav este ca o mare parte a ofiterilor nu cunosc in mod clar prevederile regulamentelor.

Trebuie precizat faptul ca, desi Romania a aderat la Tratatul de interzicere a minelor antipersonal, instructia militarilor cuprinde inclusiv acest punct. Nu doar studierea minelor in calitate de concept, ci chiar modul de utilizare, instalare, etc. .

IV.2. Instructia

Dupa cum am precizat deja, principala componenta a instructiei o reprezinta pregatirea fizica si instructia de front (intoarcerile de pe loc si din mers, pasul de defilare, punerea si scoaterea baionetei). Instructia tactica este neglijata, modalitatile de comunicare (telefonie, statii radio, etc.) sint tratate extrem de superficial si doar la nivel teoretic iar componenta motorizata (TAB) la fel. Predomina in continuare conceptia potrivit careia succesul in lupta este asigurat de atacul la baioneta cu strigate de “URA”. Desi puterea de foc a grupei de infanterie s-a schimbat prin introducerea mitralierei de companie, tactica de lupta a grupei se bazeaza in continuare pe sprijinul de foc al tragatorului de la pusca mitraliera.

In ceea ce priveste interoperabilitatea dintre arme, aceasta notiune lipseste chiar ca si concept.

V. CONCLUZII

Armata Romana nu este capabila sa riposteze in cazul unui atac. Acest lucru il vom demonstra pe larg intr-un raport viitor dedicat unitatilor operative. Armata nu se poate baza pe loialitatea soldatilor, tratati ca niste sclavi, slab instruiti si prost echipati si nici pe tehnica de lupta invechita moral si fizic.

Soldatul roman este tratat ca un sclav iar lipsa unei motivatii il determina pe acesta sa trateze extrem de superficial serviciul militar. Nu trebuie neglijata nici lipsa consilierilor psihologici din unitati, fapt ce a detrminat o crestere alarmanta a numarului de sinucideri si dezertari in ultimii ani. Desi s-a mediatizat intens reintroducerea preotilor militari, extrem de putine unitati au asa ceva, iar soldatilor nu li se permite sa mearga la biserica.

Igiena si starea de sanatate a militarilor sint neglijate, hranirea soldatilor se face la un nivel extrem de slab (s-a ajuns ca, in goana dupa profit, societatile care au contract de furnizare a hranei sa amestece resturile zilei anterioare realizind performanta de a oferi cartofi amestecati cu fasole), instructia este deficitara la numeroase capitole.

Factorii de decizie ar trebui sa se implice pentru a schimba aceasta stare de lucruri

REZISTENTA ANTICOMUNISTA

2010-07-06T17:25:00.014+03:00

Aceasta postare este un răspuns pentru toti tinerii care nu stiu mai nimic, sau chiar nimic, despre rezistenta armată anticomunistă. Episodul luptelor din munti lipseste din memoria colectivă a românilor. Mărturiile unor fosti luptători au fost tipărite în tiraje nesemnificative, iar manualele scolare expediază rezistenta anticomunistă în câteva fraze. Putinele lucrări ale unor istorici sunt cunoscute numai de initiati. La 21 ani de la prăbusirea comunismului, si în lipsa unei rezistente intelectuale consistente fată de acel regim, acest episod este tratat cu atâta indiferenta.

Miscarea de rezistentă armată anticomunistă s-a desfăsurat între anii 1944 si 1962. Specialistii CNSAS au identificat 19 centre de rezistenta, din Obcinile Bucovinei până în Banat si din Maramures până în pădurea Babadag. Intre anii 1945 si 1959, au actionat cel putin 1.196 de grupuri de "banditi" – cu efective de la 20 la 120 de luptători –, ajutate de mii de persoane, organizate în retele în jurul muntilor. Cu unele exceptii, grupurile nu aveau un program politic articulat, ci erau contra regimului comunist si a URSS. N-au avut o conducere comuna, lipsa de unitate fiind deopotrivă o slăbiciune, dar si un punct forte – au fost mai greu de distrus. Luptătorii nu-si spuneau "partizani" – căci nu apărau vreun partid –, ci "haiduci", fiindcă luptau împotriva sistemului. Scopul lor era să reziste până la izbucnirea unui nou război mondial, considerat iminent, între anglo-americani si rusi. Atunci ar fi ajutat ofensiva anglo-americană la eliberarea tarii. Posturile de radio occidentale au încurajat rezistenta, iar SUA au antrenat exilati români, pe care i-a parasutat în tară. Asa a fost alimentată speranta că va izbucni un război izbăvitor. România fusese însă de mult abandonată
Grupurile cele mai cunoscute, conform documentelor din arhiva securităţii sunt:
Banat : col. Ion Uţă, Spiru Blănaru, comandor Petru Domăşneanu, Nicolae Popovici (Gheorghe Ionescu), Petru Ambruş, Ion Tănase, Dumitru Işfănuţ (Sfârlogea), Vernichescu, Nicolae Doran, Liviu Vuc;
Munţii Apuseni (Alba ): Dr. Iosif Capotă, Teodor Şuşman, col. Nicolae Dabija, fraţii Macavei, Ştefan Popa, Maxim Sandu, fraţii Spaniol;
Hunedoara : Lazăr Caragea, Petru Vitan;
Rodna : Leonida Bodiu (organizaţia Cruce şi Spadă)
Vâlcea : Gheorghe Pele, Şerban Secu, Ion Jijie;
Craiova : generalul Ion Carlaonţ, Marin Dumitraşcu;
Gorj : cpt. Mihai Brâncuşi;
Dobrogea : Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Nicolae Trocan, fraţii Croitoru;
Crişul Alb : Gligor Cantemir, Ion Luluşa, Adrian Mihuţ;
Maramureş : Vasile Popşa, Ilie Zubaşcu, Gavrilă Mihali-Ştrifundă, Ion Ilban, Nicolae Pop, Vasile Dunca, “banda” de preoţi greco-catolici;
Vrancea : fraţii Paragină, Victor Lupşa;
Bârlad : Constantin Dan;
Bacău : Vasile Corduneanu;
Cluj : Gheorghe Paşca, Alexandru Podea, Pop, maior Emil Oniga, Cornel Deac;
Suceava: Silvestru Hazmei;
Munţii Făgăraş : - la sud: colonel Gheorghe Arsenescu, fraţii Petru şi Toma Arnăuţoiu, Apostol;
- la nord: Dumitriu (Gheorghe Ionele), Făină, Ion Cândea şi Grupul Carpatin Făgărăşan.
Într-un raport al Securităţii a fost dată cifra de 1300 de astfel de grupări. În arhiva Securităţii nu se găsesc date despre grupurile legionare paraşutate de puterile vestice în România, decât ceea ce a apărut în presă cu prilejul procesului din noiembrie 1953, necunoscându-li-se numărul.
În vara lui 1944, în fata ofensivei trupelor URSS, sute de familii din Bucovina s-au retras în munti, s-au înarmat si s-au organizat pentru o rezistentă de lungă durată.

Numite după conducătorul lor, s-au constituit grupurile de "partizani": Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Constantin Cenusă, Petre Maruseac. Grupurile initiale, alcătuite în mare parte din tarani, au fost îngrosate cu ofiteri care luptaseră pe frontul de răsărit, urmăriti "pentru crime de război", fosti functionari din administratia antonesciană, considerată "fascistă", membrii partidelor istorice, numite "fasciste", fostii legionari etc.

Unul dintre cele mai active grupuri a fost cel condus de Vladimir Macoveiciuc, care era format din 47 de membri si care luptase împotriva sovieticilor în perioada 15 mai - 30 septembrie 1944. Urmărit de NKVD, Macoveiciuc a fost constrâns să rămână în clandestinitate împreună cu fiul său si alti câtiva consăteni. A stabilit legături cu organizatiile paramilitare "Sumanele Negre", "Graiul Sângelui", "Garda Alba", "Ovidiu Găină", Organizatia Nationalistilor Ucraineni etc. Infiltrate cu agenti ai Sigurantei, acestea au fost lichidate pe rând. Macoveiciuc a fost neîndurător cu trădătorii, pe care i-a judecat si i-a executat conform legilor nescrise ale "partizanilor". In noaptea de 7 spre 8 iulie 1946 a fost trădat, dar nu s-a predat jandarmilor, stiind că va fi predat NKVD-ului. S-a sinucis, prin împuscare. Grupul său a fost lichidat în 1947 si a fost judecat de trei ori, pentru activitate antisovietică si înaltă trădare.

"Vrancea" fratilor Paragina

In vara anului 1948, fratii Ion si Cristea Paragină, legionari din comuna Crucea de Sus - Vrancea, au constituit un grup de rezistentă anticomunistă numit "Vrancea". Ei conduceau 30 de luptători, care voiau să protejeze drepturile tăranilor vrânceni în fata colectivizării fortate. Fratii Paragină si oamenii lor se aflau sub ascultare fată de pr. Stefan Marcu, fost sef al Miscarii Legionare pe judetul Putna. Pr. Marcu a tinut legătura cu comandamentul legionar de rezistentă din exil si cu diferite grupuri din tara. De asemenea, le procura "partizanilor" hrană si îmbrăcăminte si le oferea adăpost. In aprilie 1949, Pr. Marcu a fost arestat si condamnat la 15 ani de temnită. A supravietuit închisorii, dar a murit în toamna lui 1989, după ce a fost lovit de o masină în fata casei sale.

În noaptea de 17 spre 18 octombrie 1949, grupul Paragină a fost înconjurat de trupele de Securitate, fiind trădat. Majoritatea "partizanilor", în frunte cu Ion Paragina, au fost prinsi de Securitate după o luptă crâncenă. Condamnat la muncă silnică pe viata, Ion a fost eliberat în ‘64 si a trăit într-un sat vrâncean până acum câtiva ani. Cristea Paragină a mai luptat până în primăvara lui 1950, când a fost împuscat. Alti sapte partizani din Grupul Paragină au fost urmăriti si arestati pe rând, până în 1953.

Opt ani de haiducie în Făgăras

Grupul lui Ion Gavrilă-Ogoranu din Făgăras este unul dintre cele mai cunoscute. Timp de aproape opt ani, "banda Gavrila" a luptat cu trupele de Securitate de câteva zeci de ori. Iarna, membrii organizatiei, niciodată mai multi de 30, se refugiau pe la casele unor tărani de la poalele muntilor. Rar, unii au iernat si în munte, dar era mult mai periculos, pentru că hrana era putina, se cunostea orice urmă pe zăpadă, iar copacii erau desfrunziti si plutoanele de Securitate puteau sa-i găsească mai lesne pe "partizani". Pentru sprijinirea Grupului Gavrila, învătătorul Olimpiu Borzea, din Vistea de Jos – Brasov, a organizat o retea de sute de oameni.

Până în 1955, aproape toti oamenii lui Gavrilă au fost omorâti sau prinsi prin trădare.Gavrilă a fost singurul din grup care a scăpat, evitând în ultimul moment o capcană în care căzuseră ultimii opt camarazi. Un om de legătură, care se dovedise a fi numit de Securitate, le-a promis că-i scoate peste granită. Gavrilă a refuzat să plece din tara, iar după ce a aflat ce pătiseră ceilalti s-a ascuns, pentru 21 de ani, la Ana Săbădus, din Galtiu – Alba. Cei doi s-au căsătorit în secret. Gavrilă-Ogoranu a murit pe 1 mai 2006, în urma unei boli incurabile.

"Haiducii Muscelului"

Tot în Făgăras, dar pe versantul sudic, în primăvara lui 1949 s-a constituit o organizatie de rezistentă numită "Haiducii Muscelului", sub comanda colonelului Gheorghe Arsenescu si a fratilor Toma si Petre Arnăutoiu. Ca si Arsenescu, Toma Arnăutoiu era ofiter. Grupul a avut în jur de 20 de membri, constant, însă era sprijinit de sate întregi. Pentru prinderea lor, Securitatea a prigonit cel mai mult satul Nucsoara, a cărei figură de legendă a rămas, prin dăruirea si puterea de rezistentă la tortură de care a dat dovada, Elisabeta Rizea. In primul an de rezistenta, Arsenescu a părăsit grupul si s-a ascuns până în 1960, când a fost prins si executat.

In 1958, după ce reusiseră să scape de multe ori din încercuiri si capcane, fratii Arnăutoiu si alti "partizani" au fost capturati de Securitate, prin trădare. Pe 21 iulie 1959, la Jilava, au fost executati cei 17 "partizani" considerati liderii miscării de rezistentă de la Nucsoara, în frunte cu Toma si Petre Arnăutoiu. Alte câteva sute de persoane, care ii ajutaseră, au fost arestate si condamnate la ani grei de temnită.

Banat: sacrificiul colonelului Uta

Colonelul Ion Uta, membru al PNT–Maniu si fost prefect de Severin în ‘43-’44, s-a retras în munti, în mai 1947, împreună cu inginerul Aurel Vernichescu. Acesta din urmă s-a stabilit în zona Vârciorova, unde a format o grupare anticomunistă din 29 de luptători. Uta si-a fixat cartierul general în Muntii Banatului, având alături 20 de "partizani". Trădat, grupul colonelului Uta a fost atacat în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949. Au scăpat numai opt "partizani", care s-au regrupat si au continuat lupta, unii până în 1954. Comandantul lor a murit asigurându-le retragerea. In lotul grupului Uta au fost arestati 86 de oameni. Grupul Vernichescu a fost distrus tot prin trădare.

Tărănistii si legionarii, umăr la umăr

Cu o lună înainte, Securitatea desfiintase alte două grupuri care activau tot în Banat, din 1947: Gheorghe Ionescu (PNT–Maniu) si Spiru Blănaru (Miscarea Legionară). In noaptea de 12/13 ianuarie 1949, Gheorghe Ionescu s-a înteles cu Spiru Blănaru să-si unească fortele si să atace postul de jandarmi Teregova, spre a elibera un membru al Grupului Ionescu arestat de jandarmi. Atacul reuseste, fără victime, după care cele două grupuri reunite s-au retras în pădurile din apropiere. Grupul Blănaru avea 12 membri, iar grupul Ionescu 18. Din păcate, arestatul fusese interogat si divulgase deja Securitătii membrii si sprijinitorii Organizatiei Ionescu. La 22 februarie, în locul numit Pietrele Albe, "partizanii" de sub comanda lui Ionescu si Blănaru au dat ultima bătălie cu trupele de Securitate. Intre cei putini scpati atunci a fost si Spiru Blănaru, care însă a fost capturat pe 12 martie 1949, tot prin trădare. O dată cu membrii grupurilor Ionescu si Blănaru au fost arestati si 124 de oameni care ii ajutau.

Sumanele Negre

In cursul lunii martie 1946, într-o clădire din strada Dinicu Golescu a avut loc o discuţie între generalul Aurel Aldea şi George Kintescu, fost director general al Serviciilor Secrete ale Armatei. Cu această ocazie s-a citit un fel de proiect de organizare a unei mişcări de rezistenţă, care prevedea împărţirea ţării pe zone de acţiune. Se preconiza ca din Comandamentul restrâns să facă parte ofiţeri de specialitate, un civil specialist în probleme de informaţii şi un observator cu legături în străinătate, unde se aflau Grigore Niculescu-Buzesti, Constantin Vişoianu, Alexandru Creţeanu, împuterniciţi din partea celor trei partide de opoziţie cu prezentarea situaţiei reale din ţară, în faţa străinătăţii. Lor li s-a mai alaturat si ofiterii americani Halle si Bill Hamilton

Un grup de tineri, elevi şi studenţi, au început antrenamentul la Ciorogirla, sub conducerea lui Ionuţ Stoica şi Nelu Jijie, ambii legionari şi studenţi la Politehnica din Bucureşti. Ceilalţi erau în majoritate elevi: Nelu Dumitru-Dumitrescu, pilot al aviaţiei civile, Costel Lazăr, Nelu Moldovan, Bobi Munteanu, Puiu Munteanu, Sandu Popa şi încă vreo doi-trei elevi. Până la Cîorogîrla se mergea în marş, iar luminarea aprinsă servea drept ţintă. Ionuţ Stoica era motorul acestei acţiuni. Totul părea că se desfăşoară normal, până la sfârşitul anului 1948. Acest grup reuşise să procure planurile subterane ale cablurilor telefonice, prima grijă într-o acţiune de răsturnare a unui regim, pentru a-i paraliza legăturile.

În acelaşi timp, Ionuţ Stoica urmărea să regăsească legături în Munţii Făgăraş şi Bucegi, în eventualitatea retragerii din Bucureşti şi pregătirii în continuare a unor elemente noi. în Capitală începuseră să circule manifeste prin care se arătau abuzurile regimului comunist şi se protesta împotriva arestărilor şi condamnărilor.

Pe data de 30 ianuarie 1949, Ionuţ Stoica a murit în Cartierul Grand din Bucuresti fiind incoltit de securişti. După două zile a fost arestat Mişu Iliescu, la care s-a găsit agenda cu toate întâlnirile programate de Ionuţ Stoica şi la aceste întâlniri s-au prezentat, bineînţeles, securiştii.

La cimitir, imediat după înmormântarea lui Ionuţ Stoica, s-au operat arestări. Interogatoriile au fost dure, peste 50 de persoane au cunoscut barbaria anchetatorilor. Cu această ocazie au fost descoperiţi şi o parte din banii ridicaţi de la C.F.R. O altă parte din ei fusese investită în unele imobile, pentru a nu se devaloriza. Se vor pronunţa trei condamnări la moarte: Şerban Secu, Spiru Obreja şi Florescu. Din cauza schingiuirilor va muri şi Nelu Jijie

"Corpul de Haiduci"

Maiorul Nicolae Dabija, Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul" si var cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a organizat "Frontul Apărării Nationale - Corpul de Haiduci" în februarie 1948. In cazul asteptatei declansări a războiului între Occident si URSS, voia să blocheze defileurile Muresului, Somesului, Oltului, Prahovei si Dornei. In februarie 1949, grupul si-a stabilit "fortăreata" pe Muntele Mare (cota 1.825 m), în Apuseni. Peste 400 de oameni au fost implicati în activitatea grupului.

In noaptea de 3/4 martie 1949, 150 de soldati ai Securitătii au atacat tabăra lui Dabija, omorând cinci partizani si arestând 14. Maiorul Dabija a scăpat, dar a fost trădat si prins pe Valea Dobrei. Pe 28 noiembrie 1949, la Sibiu, Nicolae Dabija si încă sase camarazi ai săi au fost executati. Pe 2 aprilie 1950, alti cinci "partizani", care fuseseră condamnati la muncă silnică pe viata, au fost asasinati de Securitatea Cluj. Alte 150 de persoane care avuseseră legături cu grupul au fost întemnitate.

Rezistenta în Dobrogea

Rezistenta din Dobrogea a fost declansată în 1948, sub comanda fratilor Nicolae si Dumitru Fudulea si a lui Gogu Puiu. Lor li s-a alăturat Nicolae Ciolacu, acesta conducând miscarea în centrul Dobrogei. Numerosi localnici răzvrătiti si-au pierdut viata în zeci de confruntări cu trupele de Securitate, alte zeci de familii au fost deportate. In iulie ‘49, "partizanii" au fost descoperiti de securisti si atacati. Gogu Puiu s-a sinucis cu o grenadă. Logodnica sa, care era însărcinată, a fost arestată si a născut o fetită în închisoarea Mislea, în decembrie acelasi an. Zoea Radulescu, fata lui Gogu Puiu, este astăzi presedintele Fundatiei "Luptătorii din Rezistenta Armată Anticomunista" – organizatie fondată de Ion Gavrilă-Ogoranu.

În 1950, 38 de luptători dobrogeni au fost ridicati din puscării si asasinati. La 9 martie 1950, în pădurea Babadag, securistii l-au răpus pe Dumitru Fudulea si l-au arestat pe Nicolae Fudulea. Acesta a evadat, în septembrie 1950, dar a fost rănit si prins în comuna Calfa, pe 30 martie 1952.

Din documentele fostei Securităţi, reiese că între 1945-1959 pe teritoriul României ar fi fost identificate 1196 de “organizaţii anticomuniste”, dintre care aproape 200 de grupuri de luptători în munţi. Veridicitatea cifrelor ar trebui privită cu circumspecţie, deoarece una din tacticile Securităţii era de a înfiinţa ea însăşi “organizaţii subversive” pentru a justifica măsuri represive.

REVOLTE ÎN ESTUL EUROPEI

Rezistenţa anticomunistă din România nu a fost un fenomen singular în Europa Centrală şi de Est, intrată la finele războiului mondial în sfera de influenţă sovietică. Organizaţii ostile comuniştilor au acţionat şi în Polonia, Ungaria, ţările baltice şi Ucraina. În Polonia, foşti membri ai Armia Krajowa, mişcarea de partizani din timpul războiului, desfiinţată în ianuarie 1945, au organizat grupări antisovietice şi anticomuniste. Organizaţiile “Libertate şi Independenţă”, “Forţele Armate Naţionale”, “Alianţa Naţională Militară” şi “Libertate şi Dreptate”, dintre cele mai active, au fost treptat anihilate de către comuniştii polonezi la jumătatea anilor ’50. Aliat de încredere al celui de-al Treilea Reich în timpul războiului, Ungaria a intrat şi ea sub tutela URSS. Comuniştii unguri au declanşat teroarea împotriva partidelor istorice şi, cu precădere, împotriva mişcărilor fasciste. În vara anului 1949 s-au înfiinţat Gărzile Albe, în apropiere de Oroshaza. La conducerea organizaţiei din sudul pustei maghiare s-a aflat Istvan Kovacs, fost soldat, şi Janos Blaho, etnic maghiar expulzat din Slovacia. Serviciile Secrete maghiare (AVH) s-au infiltrat în interiorul organizaţiei, reuşind arestarea a peste 60 dintre “capi” (1950). Blaho şi Kovacs au fost executaţi după un an, în timp ce alţi membri ai mişcării au continuat rezistenţa până în 1955.

SCRISOARE CATRE LICEENI

2010-05-07T14:57:00.005+03:00

Asculta mai multe audio Vedete
Noi am pierdut. Dar voi? Voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.
Cititi! Cititi mult.! Cititi tot ce va pica in mana! Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?
Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.
Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.
Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret! sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.
Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.
Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.
Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!
Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

Sursa: Tudor Chirila blog

LEGILE LUI MURPHY

2010-03-29T10:55:00.010+03:00

1. Daca ceva poate sa mearga prost, va merge.
2. Daca mai multe lucruri pot merge prost, vor merge in cea mai defavorabila secventa.
3. Probabilitatea de aparitie a unui eveniment este invers proportionala cu dezirabilitatea lui.
4. Indiferent de ce merge prost, probabil ca arata bine.
5. Cind lucrurile par ca nu se mai inrautatesc, ai rabdare. Se vor inrautati curind.
6. Cind lucrurile merg bine, ceva a mers prost.
7. Cind lucrurile se inrautatesc: - daca pierzi prea mult, fii atent; - daca nu pierzi nimic, relaxeaza-te; - daca ai sansa sa cistigi, relaxeaza-te; - daca nu conteaza, atunci n-are nici o importanta.
8. Daca poti distinge sfaturile bune de cele rele, atunci nu mai ai nevoie de sfaturi.
9. Ca sa obti un imprumut trebuie mai intii sa dovedesti ca nu ai nevoie de el.
10. O pipa da unui om destept timp de gindire, iar unui prost ceva de tinut in gura.
11. Nici un geniu, oricit de mare, nu poate stapini detaliile.
12. Nimic nu este atit de prost, incit sa nu devina si mai prost.
13. Dupa ce lucrurile s-au inrautatit suficient de mult, ciclul se repeta.
14. Indiferent de ce merge prost, exista intotdeauna cineva care a stiut ca asa va fi.
15. Cind o mare personalitate pare adincita in ginduri e foarte posibil sa se gindeasca la mincare.
16. Problemele complicate au intotdeauna raspunsuri simple, pe intelesul tuturor, dar gresite.
17. Oportunitatea iti bate la usa in cel mai putin oportun moment.
18. Natura tine intotdeauna cu latura ascunsa a lucrurilor.
19. Ca sa cureti un lucru, murdaresti un altul. Dar poti murdari mai multe lucruri fara a curata nici unul.
20. A fura idei de la o persoana inseamna plagiat. A fura de la mai multe inseamna cercetare.
21. Banii n-aduc fericirea dar o intretin.
22. Programele TV stupide sint eliminate de altele si mai stupide.
23. Lucrurile incompatibile cu alte lucruri, pot fi compatibile intre ele.
24. Nimeni nu sesizeaza erorile mari.
25. Singurii care gasesc ceea ce cauta in viata sint gasitorii de greseli.
26. Daca anticipezi ca sint patru variante posibile de a iesi ceva prost si reusesti sa le ocolesti, atunci va apare imediat o a cincea posibilitate, care va strica totul.
27. Probabilitatea de a distruge un lucru este direct proportionala cu valoarea lui.
28. Cind apesi din greseala pe doua litere la masina de scris, se imprima litera care nu trebuie.
29. Timbrele care nu se lipesc pe scrisori se vor lipi in schimb pe orice altceva.
30. Cind avionul in care esti are intirziere, avionul pe care trebuie sa-l iei in continuare pleaca la ora fixata.
31. Cind pisica iti adoarme pe picioare si te farmeca cu torsul ei, simti o nevoie imperioasa de a merge la baie.
32. Daca o fringhie are un capat, atunci are precis inca unul.
33. Cind trebuie sa-ti concentrezi atentia asupra unui anumit lucru, este imposibil sa nu apara altul care sa-ti distraga atentia.
34. Ori de cite ori stabilesti sa faci un anume lucru mai intii, survine un alt lucru care trebuie facut primul.
35. Ori de cite ori iti tai unghiile, constati ca dupa aceea ai nevoie de ele.
36. Intotdeauna gasesti usor ceea ce nu cauti. Iar ceea ce cauti gasesti abia in ultimul loc in care poti cauta.
37. Un lucru ratacit il poti gasi numai dupa ce rascolesti intreaga casa.
38. Cind cauti un lucru, niciodata nu il gasesti decit dupa ce ti-ai cumparat un altul in loc.
39. Cind garantia unui produs este de 60 de zile, defectarea lui se va produce in a 61-a zi.
40. Legile nu sint decit niste simulari ale realitatii.
41. Proliferarea unor noi legi conduce la proliferarea unor noi exceptii.
42. Indiferent daca legile sint bune, rele sau neutre, trebuie sa se supuna celor din urma.
43. Daca o lege a lui Murphy poate sa greseasca, va gresi.
44. Murphy a fost un optimist.

LEGILE ENTROPIEI

45. Un om cu un singur ceas stie cit e ora. Un om cu doua ceasuri nu este sigur niciodata.
46. Anticipari negative conduc la rezultate negative. Anticipari pozitive conduc la rezultate negative.
47. Cind un lucru iese prost, orice incercare de a-l indrepta nu face decit sa-l strice si mai mult.
48. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
49. Lasate singure, lucrurile se desfasoara de la prost la mai prost.
50. Orice lucru care incepe bine se sfirseste prost. Orice lucru care incepe prost se sfirseste si mai prost.
51. Lucrurile incep sa mearga prost, toate deodata.
52. Singurul mod de a descoperi limetele posibilului este de a trece in domeniul imposibilului.
53. Anumite lucruri sint imposibil de cunoscut. Dar este imposibil de aflat care sint aceste lucruri.
54. Universul este nu numai mai straniu si mai enigmatic decit ne imaginam, dar el este mai straniu si mai enigmatic decit ne putem imagina.

55. Informatia se deformeaza cind trece spre nivelele ierarhice superioare.
56. Intr-o intreprindere, confuzia creste odata cu nivelul ierarhic.
57. Expansiunea inseamna complexitate, iar complexitatea conduce la dezagregare.
58. Odata ce ai deschis o cutie cu rime, singura solutie de a le inchide din nou este sa folosesti o cutie mai mare.
59. Pentru un biciclist, indiferent in ce directie o ia, va fi la deal si impotriva vintului.
60. Dupa ce adaugi doua saptamini la termenul de predare a proiectului, datorita unor intirzieri neprevazute, mai adauga inca doua luni pentru intirzierile neprevazute care nu pot fi prevazute.
61. Mai sigura este o pasare in mina decit una care zboara pe deasupra capului.
62. Cu cit stirile proaste se transmit mai repede si mai detaliat, cu atit mai bine.
63. Istoria nu se repeta, dar istoricii da.

LEGILE GRAVITATIEI

64. Obiectele cad intotdeauna la 90 de grade fata de pamint.
65. Cind cade o scula de pe banc, se va rostogoli spre coltul cel mai putin accesibil al atelierului.
66. Inainte de a atinge podeaua, orice scula in cadere se va opri mai intii pe degetele de la picioare.
67. Nu poti cadea mai jos decit podeaua camerei.
68. Cu cit urci mai sus in ierarhia administrativa, cu atit cazi mai de sus.
69. In conditii speciale de atractie universala, caderea celor din virful ierarhiei administrative se poate face si pe orizontala.
70. Nu poti sti dinainte pe ce parte sa ungi felia de piine cu unt. Sansa ca ea sa cada pe covor cu partea unsa cu unt este direct proportionala cu costul covorului.
71. Cosmonautii se supun legilor gravitatiei numai cind sint pe pamint.

LEGILE RELATIVITATII

72. Chiar daca faptele sint rigide, adevarul este flexibil.
73. Durata unui minut depinde de pozitia ta fata de usa de la baie.
74. Durata unei casnicii este invers proportionala cu durata petrecerii de nunta.
75. Daca pastrezi un lucru prea mult, il poti arunca. Daca arunci un lucru prea devreme, vei avea nevoie de el imediat ce l-ai dat la gunoi.
76. Daca cumperi banane necoapte, ele vor fi mincate inainte de a se coace. Daca le cumperi coapte, ele se vor strica inainte de a se minca.
77. Telefonul suna intotdeauna cind esti la baie, sau esti in fata usii de la intrare si iti cauti cheile ca sa descui usa.
78. Cind formezi un numar gresit, nu suna niciodata ocupat.
79. O jucarie care nu se sparge poate fi folosita la spartul altor jucarii.
80. In America este important nu atit cit costa un obiect oarecare, ci cit de mult se poate economisi cumparindu-l.
81. Opulenta de la intrare este invers proportionala cu solvabilitatea firmei.
82. La coada cealalta se serveste mai repede decit la coada la care te-ai asezat.
83. Nimic nu arata atit de frumos cind este privit de aproape, ca atunci cind este privit de departe.
84. Intotdeauna ploua cind iti speli masina. Dar nu incerca sa speli masina ca sa ploua, ca nu merge.
85. Intotdeauna este greseala partenerului.
86. Este foarte simplu sa faci ceva complicat, dar este foarte complicat sa faci ceva simplu.
87. Cind remediul oferit de minister nu se potriveste problemei ridicate, este mai usor sa schimbi datele problemei decit sa obtii un alt remediu.
88. Orice solutie genereaza noi probleme.
89. Locul in care ajungi depinde de scaunul pe care stai.
90. Daca ajungi prea devreme, s-a aminat. Daca iti dai sufletul ca sa ajungi la timp, va trebui sa astepti. Daca intirzii, este prea tirziu. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Vei trece peste asta.
91. Zimbeste...miine va fi mai rau.

LEGILE MANAGEMENTULUI

92. Prima lege a managementului este ca exista.
93. Cine detine aurul stabileste regulile.
94. Cei ce au, primesc. Cei ce pot, fac.Cei ce nu pot, ii invata pe altii. Cei ce nu-i pot invata pe altii, administreaza.
95. Indecizia este baza flexibilitatii.
96. Orice este posibil daca nu stii despre ce vorbesti.
97. Nu crea nici o problema pentru care nu ai nici un raspuns.
98. Oricine poate lua o decizie daca are suficiente informatii. Un manager bun poate lua o decizie fara a avea informatii suficiente. Un manager perfect poate lua o decizie fara a avea nici un fel de informatii.
99. Cind un manager vrea sa-si impresioneze subalternii cu detalii sofisticate, inseamna ca el a pierdut din vedere obiectivul final.
100. Nu veni niciodata cu idei noi, care ti se pot da inapoi ca sarcini.
101. Pentru fiecare viziune exista o contraviziune, la fel de atragatoare.
102. Sedintele sint evenimente in care minutele conteaza, dar orele nu.
103. Daca parasesti camera risti sa fii ales.
104. Nu exista un moment mai prielnic ca acum, pentru a amina ceea ce nu vrei sa faci.
105. Cu cit un plan este mai complicat si mai grandios, cu atit sansele lui de esec sint mai mari.
106. Cu cit planifici mai bine un proiect, cu atit este mai mare riscul de confuzie, atunci cind ceva nu merge bine.
107. Orice problema tehnica poate fi rezolvata daca sint destui bani si, respectiv, destul timp. Din pacate, nici una dintre cele doua cerinte nu poate fi indeplinita.
108. Printre economisti, lumea reala este considerata adesea un caz special.
109. Tehnologia este dominata de doua tipuri de oameni:
a) cei care inteleg ceea ce conduc;
b) cei care conduc ceea ce nu inteleg.
110. Daca exista o cale de intirziere a unei decizii importante, un bun manager o va gasi.
111. In orice intreprindere, munca se orienteaza spre nivelele cele mai de jos ale ierarhiei.
112. Daca o idee a supravietuit unui sistem birocratic si a fost implementata, inseamna ca nu a fost deloc interesanta.
113. In orice intreprindere exista o persoana care stie tot ce se intimpla aici. Aceasta persoana trebuie data afara.
114. Mai usor sint recunoscute talentele din alta parte decit talentele din propria companie.
115. Recrutarea personalului inseamna de multe ori triumful sperantei fata de experienta.
116. Daca un subordonat iti pune o intrebare particulara, dar pertinenta, priveste la el de parca si-ar fi pierdut sensul realitatii. Cind isi va pleca ochii, parafrazeaza-i intrebarea.
117. Gindeste inainte de a actiona.
118. Este bine ca in afara biroului sa ai mersul grabit pentru a nu da prilejul subordonatilor sa-ti puna intrebari.
119. Daca dai dispozitii, sa fie verbale. Cele scrise pot fi folosite mai tirziu impotriva ta.
120. Un management bun este expresia unei mari idei.
121. Schimbarea lucrurilor este o tema preferata a oricarei conduceri.
122. Oricit de mult muncesti, niciodata nu faci destul. Ceea ce nu faci este intotdeauna mai important decit ceea ce faci.
123. Cind esti in dubiu, murmura. Cind esti in dificultate, deleaga pe altcineva sa rezolve problema. Cind esti direct raspunzator, cintareste.
124. Un plan bun astazi este mai necesar decit unul perfect miine.
125. Daca o problema conduce la prea multe sedinte, atunci sedintele devin mai importante decit problema insasi.
126. Atunci cind nu este necesar sa se ia o hotarire, este necesar sa nu se ia nici o hotarire.

127. Daca nu-i poti convinge pe birocrati, atunci creeaza confuzie.
128. Eficienta unei sedinte este invers proportionala cu numarul participantilor si cu timpul afectat.
129. Durata unei sedinte creste cu patratul numarului de participanti.
130. Timpul afectat fiecarei probleme de pe agenda sedintei va fi invers proportional cu importanta ei.
131. Cu cit doresti mai putin sa faci parte din tot felul de comitete si comisii, cu atit vei fi rugat mai mult sa o faci.
132. Timpul inseamna bani.
133. Nu exista prinz gratuit.
134. Cheltuielile tind sa creasca pina egalizeaza veniturile.
135. Pentru saritura in inaltime este mai bine sa antrenezi un om care sare 2 m, decit doi oameni care sar fiecare 1 m.
136. Chestiunile banale pot fi rezolvate destul de repede; chestiunile importante nu sint rezolvate niciodata.
137. Rezolvarea a "n+1" probleme necesita un timp dublu fata de rezolvarea a "n" probleme.
138. Rezolvarea a 90% dintr-o problema se face de obicei in 10% din timp, restul de 10% rezolvindu-se in 90% din timp.
139. Nimic nu este imposibil pentru cel care nu trebuie sa le faca singur.

LEGILE COMPETENTEI

140. Competenta contine semintele incompetentei: competenta + competenta = competenta competenta + incompetenta = incompetenta incompetenta + incompetenta = incompetenta
141. Intr-o ierarhie, orice angajat tinde sa fie promovat pina la nivelul lui de incompetenta.
142. In timp, orice post va fi ocupat de un angajat incompetent sa rezolve problemele lui.
143. Munca ramine de obicei pentru cei care nu si-au atins inca nielul de incompetenta.
144. Expert este cel ce stie din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, pina cind stie absolut totul despre nimic.
145. Expert poate fi oricine din afara orasului.
146. Loialitatea fata de superiori valoreaza mai mult decit calitatea muncii efectuate.
147. Orice angajat isi incepe serviciul de la nivelul competentei sale.
148. Supercompetenta deranjeaza mai mult decit incompetenta.
149. Generalizarea incompetentei este direct proportionala cu nivelele ierarhice spre care tinzi sa urci.
150. Cauta sa arati ca esti o persoana foarte importanta.
151. Un gram de imaginatie valoreaza cit un kilogram de competenta.
152. Cauta sa fii vazut in compania unor oameni foarte importanti.
153. Vorbeste cu autoritate, chiar daca spui banalitati.
154. Nu te lasa atras in discutii contradictorii.
155. Daca iti pastrezi calmul, cind toti ceilalti si-l pierd, inseamna ca nu ai inteles problema.
156. Pentru a cunoaste performantele unui agregat, inmulteste cu 0,5 datele furnizate de firma constructoare, respectiv cu 0,25 pe cele oferite de firma comerciala.
157. Este imposibil de a face ceva impermeabil la prostie, pentru ca prostii sint foarte ingeniosi.

LEGILE VIETII UNIVERSALE

158. Ca sa studiezi cit mai bine o problema, incearca s-o intelegi mai intii.
159. Nu crede in miracole; bazeaza-te pe ele.
160. Cind intrebarile studentilor primesc raspunsurile profesorilor, stiinta se explica.
161. Cind intrebarile studentilor devin intrebarile profesorilor, stiinta progreseaza.
162. Progresul nu consta in inlocuirea unei teorii gresite cu una adevarata, ci cu una mai subtil gresita.
163. Toate marile descoperiri au fost faute din greseli. Cu cit fondurile alocate unei cercetari sint mai mari, cu atit mai mult timp va lua comiterea unei greseli.
164. Orice problema mai mare contine una mai mica, care conditioneaza rezolvarea problemei mari.
165. Solutia unei probleme schimba natura problemei.
166. Dupa cercetari de laborator, atente si migaloase, ti se va spune ca ai primit o proba de analiza gresita.
167. Cind te chinuiesti sa rezolvi o problema, de mare folos iti poate fi cunoasterea solutiei.
168. Pentru orice problema continind "n" ecuatii, vor fi intotdeauna "n+1" necunoscute.
169. Este mai bine sa rezolvi o problema in mod aproximativ si sa afli adevarul cu o eroare de 10%, decit sa obtii o solutie exacta si sa nu stii care este adevarul.
170. Cind un student urmeaza cursurile unei facultati el stie ce vrea sa faca in viata. Cind urmeaza in paralel doua facultati, nu mai e sigur.
171. Daca prezenta la curs este obligatorie, atunci studentii vor absenta de la examen. Daca prezenta este facultativa la cursuri, atunci se vor prezenta la examen si absentii de la curs.
172. Fiecare profesor considera ca studentii trebuie sa se pregateasca numai la cursul sau.
173. Daca examenul se da cu cartea deschisa pe banca, precis ca vei uita cartea acasa.
174. Nu atribui rautatii ceea ce poate fi explicat prin stupiditate.
175. Orarele studentilor sint astfel facute astfel incit sa se piarda mai mult timp la facultate.
176. Cind inveti la un examen, constati ca iti lipseste exact cursul cel mai important.
177. Cind tragi biletul la examen constati ca doua din cele trei subiecte sint din cursurile pe care nu le-ai mai repetat.
178. O concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gindesti.
179. Intuitia este o stiinta exacta.
180. Cind sint in discutie propriile lor probleme, profesorii sint foarte conservatori. Cind sint in discutie problemele altora, ei devin liberali.
181. Cartile nu se pierd atunci cind sint imprumutate. Exceptie fac numai cartile la care tinem foarte mult.
182. Cel mai important citat este cel pentru care ai uitat bibliografia. Sursa bibliografica va apare insa in revista in care ti se va face o recenzie dezastruoasa.
183. Cind un profesor isi pregateste o carte pentru publicat, el nu intelege ca lucrarea va fi inteleasa numai de cei ce stiu mai mult decit el in domeniul respectiv.
184. Daca explici ceva atit de clar incit oricine poate pricepe, se va gasi cineva care sa te inteleaga gresit.

LEGILE PROGRAMARII CALCULATOARELOR

185. Sa gresesti este uman, dar ca sa zapacesti de tot lucrurile ai nevoie de un calculator.
186. Un program de calcul face ceea ce ii ceri, nu ceea ce ai vrea tu sa-ti faca.
187. Daca felul in care programatorii isi scriu programele ar fi imitat de constructori, prima ciocanitoare care ar trece ar distruge civilizatia.
188. Valoarea unui program este direct proportionala cu greutatea hirtiei pe care se scot rezultatele lui.
189. Complexitatea unui program va creste pina va depasi capacitatea de intelegere a operatorului care trebuie sa lucreze cu el.
190. Descoperirea unei erori intr-un program de calcul se face abia dupa ce programul a fost folosit citeva luni de zile.
191. Orice program de calcul ajuns in faza de exploatare este depasit.
192. Orice program de calcul costa mai mult si necesita mai mult timp decat s-a considerat initial.
193. Daca un program este util, va trebui schimbat. Daca nu mai este util va trebui sa fie justificat.
194. Orice program se va extinde pentru a ocupa intreaga memorie disponibila a calculatorului.
195. Daca pentru introducerea corecta a datelor in calculator s-au prevazut o serie de teste, se va gasi un idiot ingenios care va descoperi o metoda de a introduce si date gresite.
196. Daca ai gasit doua erori intr-un program, caut-o si pe a treia.
197. Calculatoarele pot gresi, dar oamenii gresesc si mai mult.
198. Dupa ce eroarea gasita a fost corectata, se va constata ca de fapt nu a fost nici o eroare.
199. Orice sistem care depinde de fiabilitatea umana este nefiabil.
200. Erorile nedetectabile se prezinta intr-o infinitate de forme, pe cand cele detectabile sint prin definitie in numar finit.

LEGILE CERCETARII EXPERIMENTALE

201. Stiinta iti spune adevarul. Nu te lasa inselat de fapte.
202. Prin definitie, cind investighezi necunoscutul, nu stii la ce rezultat vei ajunge.
203. Daca un experiment iese bine inseamna ca ceva nu a fost in regula.
204. Daca repetarea unui test de laborator ridica probleme, e bine sa faci testul o singura data.
205. Nici un experiment nu este reproductibil. Daca ar fi, atunci ar trebui ca si esecurile lor sa fie reproductibile.
206. Niciodata sa nu incerci repetarea unui experiment reusit.
207. Progresul in stiinta este invers proportional cu numarul revistelor de specialitate publicate.
208. Nu gasesti niciodata timp sa faci bine un experiment, dar vei gasi intotdeauna timp suficient pentru a-l reface.
209. Cu cit teoria este mai sofisticata, cu atit mai bine.
210. Un experiment poate fi considerat terminat cu bine daca nu se ignora mai mult de 50% din datele experimentale obtinute, pentru ca totul sa se conformeze teoriei.
211. Daca suficiente date experimentale au fost culese, atunci se poate demonstra orice prin metode statistice.
212. Daca un program de cercetari nu merita facut, atunci nu merita sa fie bine facut.
213. O cercetare suficient de indelungata va tinde poate sa sustina o teorie.
214. Daca anumite rezultate nu sint conforme cu teoria, ele trebuie ignorate.
215. In orice lucrare experimentala, mai intii desenezi curbele finale si dupa aceea fixezi punctele corespunzatoare datelor obtinute.
216. In orice set de date experimentale, valorile care par a fi corecte, se dovedesc dupa o verificare atenta ca sint eronate.
217. Orice idee revolutionara trece prin trei stadii caracterizate prin reactiile:

a) "Este imposibil, nu-mi irosi timpul."
b) "Este posibil, dar nu merita."
c) "Eu am spus intotdeauna ca este o idee grozava."

218. In domeniul cercetarii experimentale numai doi din cei trei parametri pot fi definiti simultan. Cei trei parametri sint: continutul temei, timpul si banii.
De exemplu, daca unul cunoaste care este continutul problemei si perioada de timp avuta la dispozitie, atunci nimeni nu poate preciza costul.
219. Drogurile sint acele substante, care injectate la sobolani conduc la noi rapoarte stiintifice.
220. Daca ai o problema grea de rezolvat sa o dai unui om lenes - el va gasi o cale mai comoda de rezolvare a ei.

LEGILE INGINERIEI

221. Masinile ar trebui sa lucreze, iar oamenii sa gindeasca.
222. Cind ai incercat totul si nimic nu a mers, citeste instructiunile de folosire.
223. Ca sa functioneze, trebuie sa introduci stecherul in priza.
224. Nu forta. Foloseste un ciocan mai mare.
225. Experienta variaza direct proportional cu echipamentul distrus.
226. Fiabilitatea unei masini este invers proportionala cu numarul persoanelor care privesc la asamblarea ei.
227. Mai devreme, sau mai tirziu, pot sa apara cele mai defavorabile conditii de exploatare. Deci toate sistemele trebuie proiectate astfel, incit sa reziste la cele mai defavorabile conditii de exploatare.
228. Echipamente identice, testate cu bine in mod identic, se vor comporta in mod diferit in exploatare.
229. Masinile care se defecteaza pornesc de cele mai multe ori cind apare personalul de reparatie.
230. Partile interschimbabile ale unui echipament nu vor putea fi schimbate intre ele, fiindca nu se potrivesc.
231. Orice schimbare de proiect va fi solicitata dupa ce echipamentul a intrat deja in constructie.
232. Daca instalatia pilot functioneaza perfect, instalatiile industriale corespunzatoare vor functiona prost.
233. In orice proiect ingineresc, daca se pot strecura erori, atunci ele se vor produce.
234. Orice eroare in calcul ingineresc se va produce astfel incit sa afecteze cel mai mult rezultatul final.
235. In orice formula, constantele - in special cele preluate din manualul inginerului - se vor considera ca variabile.
236. Dupa ce toate piesele au fost asamblate, pe bancul de lucru au mai ramas citeva piese.
237. Dupa ce au fost desfacute toate suruburile de la componenta care trebuia reparata se va constata ca s-a gresit componenta.
238. Fisurile in material nu apar decit inaintea inspectiei finale.
239. Un circuit electric cu autoprotectie va distruge in mod sigur alte circuite.
240. Daca realizarea unui agregat necesita "n" componente, numai "n-1" componente vor fi disponibile in stoc.
241. Tolerantele se vor cumula astfel incit sa faca imposibila asamblarea pieselor.
242. Orice cablu taiat prea lung se dovedeste a fi prea scurt.
243. Un gram de practica valoreaza cit un kilogram de teorie.
244. Masinile nu sint decit niste amplificatoare.
245. In conditii riguros controlate de : umiditate, temperatura, presiune, volum etc. un mecanism se va comporta dupa bunul sau plac.
246. Masoara cu micrometrul. Fa semn cu creta. Taie cu toporul.
247. Nu poti repara ceva daca nu-i stricat.
248. Gaurile date sint de doua feluri: unele cu diametrul mai mare decit cel proiectat, iar celelalte cu diametrul bun, dar pozitionate gresit.
249. Daca este mai ieftin sa cumperi un agregat nou, compania va insista sa-l repari pe cel vechi.
250. Cea mai importanta functie a inginerului proiectant este sa faca lucrurile cit mai dificile pentru constructor si aproape imposibile pentru reparatii.
251. Fiecare proiect al unei instalatii contine cel putin o parte care este depasita moral, doua parti care nu se pot procura si trei parti care sint inca in faza de asimilare.

LEGILE PSIHOSOCIOLOGIEI

252. Mai bine sa ai un sfirsit de cosmar, decit un cosmar fara de sfirsit.
253. Singurul lucru imperfect din natura, este omul.
254. Daca ceva pare usor, sigur este greu de facut. Daca pare greu, este aproape imposibil de facut.
255. Nimic nu este atit de usor pe cit pare.
256. Orice lucru iti ia mai mult timp decit crezi.
257. Fiecare are cite o idee grozava, dar inaplicabila.
258. Utilitatea anticipata a unui lucru pe care abia l-ai cumparat este invers proportionala cu utilitatea lui reala.
259. In conditii de stres, cei mai multi oameni aleg dintre mai multe variante de actiune, pe cele mai proaste.
260. Exista intotdeauna o cale mai usoara de a face un lucru. Dar cind o cauti, n-o gasesti.
261. Propunerile, indiferent de cum sint facute, vor fi interpretate altfel de catre ceilalti.
262. Daca faci ceva care poate fi pe placul tuturor, se va gasi cineva caruia sa nu-i placa.
263. Prietenii vin si pleaca, dar dusmanii ramin si se acumuleaza.
264. Un om fara religie este ca un peste fara bicicleta.
265. Ti-ai luat rolul prea in serios.
266. Adevarul unei propozitii nu are nimic in comun cu credibilitatea ei si viceversa.
267. Populatia planetei creste continuu, in timp ce inteligenta ei ramine constanta.
268. Fiecare ar trebui sa creada in ceva - eu cred ca as mai bea un pahar cu vin.
269. Frumusetea se opreste la suprafata pielii, dar uritenia merge pina la oase.
270. In orice sistem social, raul este o constanta.
271. Oamenii, ca si natiunile, vor actiona rational numai dupa ce toate celelalte posibilitati au fost epuizate.
272. Niciodata sa nu dormi cu cineva mai nebun decit tine.
273. Frumusetea
274. inteligenta = constanta.
275. Orice lucru bun in viata este ilegal, imoral sau ingrasa.
276. Dintre cele mai credincioase lucruri in viata sint banii, ciinii si femeile batrine.
277. Orice raspuns de 50% la un sondaj de opinie publica poate fi considerat in categoria de 40-60%.
278. Celibatul nu este ereditar.
279. Probabilitatea unui tinar de a intilni o femeie frumoasa pe care si-ar dori sa o cunoasca creste in progresie geometrica cind el este insotit de:
a) prietena lui;
b) sotia lui;
c) un prieten mai bogat si mai atragator.

280. Oamenii se pot imparti in doua categorii:
a) cei care impart oamenii in doua categorii;
b) cei care nu-i impart pe oameni.

281. Daca vrei sa fii acceptat, accepta.
282. Oamenii se pot imparti in patru categorii:
a) cei care stau linistit si nu fac nimic;
b) cei care vorbesc despre a nu face nimic;
c) cei care infaptuiesc ceva;
d) cei care vorbesc despre cum se infaptuiesc lucrurile.

283. Cel ce tipa mai tare primeste microfonul.
284. Virtutea este o autopedeapsa.
285. Cosurile apar pe fata numai cu o ora inainte de intilnire.
286. Iarta, dar tine minte.
287. Sa gresesti este uman, dar sa dai vina pe altcineva este si mai uman.
288. Cel care ride la urma, probabil ca nu a inteles gluma.
289. Probabilitatea sa intilnesti pe cineva cunoscut creste atunci cind esti cu cineva cu care nu trebuie sa fii vazut.
290. Daca ajuti un prieten la nevoie, te va tine minte. Data viitoare cind are nevoie de ceva apeleaza tot la tine.
291. Secretul succesului este sinceritatea. Falsific-o si obtii imediat succesul dorit.
292. Cind toti mint, nimeni nu asculta.
293. Indiferent despre ce este vorba, ei vorbesc despre bani.
294. Cind nu stii la ce lucrezi, lucreaza ingrijit.
295. Munca in echipa este esentiala. Ea iti permite intotdeauna sa dai vina pe altcineva.
296. Nu arata superiorilor tai ca esti mai bun decit ei.
297. Nu stii niciodata cine are dreptate, dar stii cine decide.
298. Multe persoane pretind ca fac totul ca la carte, fara sa stie cine este autorul cartii, sau chiar despre ce carte este vorba.
299. E imposibil de construit sisteme anti-prost deoarece idiotii sint uneori geniali.
300. Cind vremea este frumoasa, prezenta la biserica este slaba. Cind vremea este foarte urita, prezenta la biserica este slaba. Cind buletinul meteo este neclar, prezenta la biserica intrece toate asteptarile.
301. Nu dori moartea sefului; fa-l sa si-o doreasca singur.
302. Daca iti place modelul, nu vor avea numarul tau. Daca iti place modelul si au numarul tau, este prea scump. Daca iti place modelul, au numarul tau si il poti cumpara, se va rupe la prima
imbracare.
303. Cind oamenii sint lasati sa faca ce doresc, de obicei ii imita pe altii.
304. Daca pantofii se potrivesc, culoarea este nepotrivita.
305. A gresi e uman, dar si mai uman e sa dai vina pe altii.
306. Clientul care plateste cel mai putin se plinge cel mai mult.
307. Cel care sforaie adoarme intotdeauna primul.
308. Cel care zimbeste atunci cind lucrurile merg prost, s-a gindit deja pe cine sa dea vina.
309. Niciodata sa nu argumentezi cu un nebun. Cei din jur s-ar putea sa nu faca diferenta.

DICTIONAR DE MESS

2010-03-27T10:16:00.004+02:00

“Sal! Cmf?”/ “Bn. Aks. U?”/ “Plc af. Vb.”/ “K. Vb.”. Ai înţeles până aici? Dacă nu ţi-ai dat seama că această înşiruire de litere şi de semne e de fapt un scurt dialog pe messenger, culmea, în limba română, trebuie neapărat să-ţi iei un “dicţionar” de prescurtări.

u = tu
cf = ce faci
cmz = ce mai zici
bn = bine
pls, plz = please (te rog)
d = de
dk = dacă
Omg = oh my God (Dumnezeule)
Shy = şi
2g2bt = too good to be true (prea bun ca să fie adevărat)
sry = sorry (îmi pare rău)
plc = plec
ms = merci (mulţumesc)
Tnx, 10x = thanks (mulţumesc)
Sry = sorry (îmi pare rău)
afr = afară
dc = de ce
aks = acasă
k, kk = ok (în regulă)
q = cu
nb = noapte bună
pap = mănânc
pw = password (parola)
Wb = welcome back (bine ai revenit)
cnv = cineva
knd = când
:D = zâmbeşti orbitor
W8 = wait (aşteaptă)
Muah = kiss (te sărut)
kndv = cândva
lol = laughing out loud (râd cu voce tare)
focl = falling of chair laughing (mă tăvălesc de râs)
wby = iubi
dnd = do not disturb (nu deranjaţi)
brb = be right back (revin imediat)
cmf = ce mai faci
gf = girlfriend (prietenă)
bf = boyfriend (prieten)
hw - homework (teme)
vb = vorbim
n1 = nice one (frumos)
CU = see you later (ne vedem mai târziu)
Asl, pls = age, sex, location, please (vârstă, sex, localitate,
te rog)
sall = salut
4 = for (pentru)
2 = too, to (pentru, către)
Lma = la mulţi ani
Btw = by the way (apropo)
Gg = good game (bine jucat)
Idc = I don't care (nu-mi pasă)
Idk = I don't know (nu ştiu)
Np = no problem (nici o problemă)
G4u = good for you (bravo ţie)
Jk = just kidding (glumeam)
Nvm = nevermind (nu mai contează)
Kewl = cool (mişto)
F2f = face to face (faţă în faţă)
H8u = hate you (te urăsc)
Imo = in my opinion (după părerea mea)

RAPORTUL TISMĂNEANU

2010-03-16T00:06:00.031+02:00

COMISIA PREZIDENŢIALĂ

PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA
RAPORT FINAL
2006

Asculta mai multe audio Muzica
Congresul al XI-lea a aprobat Programul Partidului Comunist, documentul fundamental al comunismului naţional românesc, care începea cu o istorie a României ce se întindea pe aproximativ 35 de pagini. Programul PCR era menit să traseze strategia partidului şi statului pentru următorii douăzeci până la douăzeci şi cinci de ani. Programul PCR ilustrează şi fascinaţia lui Ceauşescu pentru întreaga istorie „naţională”, nu numai pentru istoria PCR (a cărei „elaborare” a fost definită ca o prioritate în raportul său la Congresul al IX-lea în 1965)224. Astfel, după 1974, Programul PCR a devenit modelul pentru orice scriere istorică publicată oficial în România.
Congresul al XII-lea al PCR (19-23 noiembrie 1979) a consolidat vizibil clanul lui Ceauşescu şi cultul persoanei.

Biografiile nomenclaturii
Ady Ladislau (1911-2000). Ilegalist, condamnat în procesul Anei Pauker. Secretar al CC al UTC în 1944 şi şef de secţie la CC. Intră în Ministerul de Interne după 1950 sub numele Alexandru Mureşanu (nume preluat şi de soţia sa Tamara). În iunie 1952 devine ministru adjunct la MAI în locul lui Marin Jianu, având între sarcini coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Eliminat din MAI în 1959, a fost arestat şi anchetat sub acuzaţia că a colaborat cu Siguranţa în timpul ilegalităţii.

Augustin Alexa (n. 1911). Ilegalist, muncitor CFR la Cluj, ministrul Transporturilor (1951- 1953), membru al CC al PMR/PCR (1948-1974), procuror general al RPR/RSR (1953-1973). În 1953 primeşte gradul de prim consilier juridic de stat, asimilat cu gradul de generallocotenent, direct implicat în toate marile anchete şi procese ale perioadei. Putem spune că prin poziţia pe care a deţinut-o a fost un Vîşinski al României.
Ştefan Andrei (n. 1931). Unul dintre liderii Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti la sfîrşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, atunci când Nicolae Ceauşescu era însărcinat cu organizaţiile de tineret. Membru supleant al Comitetului Central al PCR, 1969-1972; membru al Comitetului Central şi prim-adjunct al şefului, apoi şef al Secţiei Relaţii cu Străinătatea, 1972; membru al Secretariatului Comitetului Central, 1972-1978, 1985-1987; ministru de externe, 1978-1985; ministru al comerţului exterior, 1985-1989. Un apropiat al fiului lui Ceauşescu, Nicu, la sfârşitul anilor 1980, Andrei era considerat ca un posibil succesor al
dictatorului.
Gheorghe Apostol (n. 1913). Un activist de rang mijlociu în timpul clandestinităţii şi membru al grupului de partid din închisori, condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Membru al Biroului Politic şi preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii după 1944. Prim secretar al Partidului Muncitoresc Român (PMR), 1954-1955, ulterior numit viceprim-ministru. Considerat unul dintre probabilii succesori ai lui Gheorghiu-Dej. Ambiţiile lui de a ajunge în poziţia supremă în PCR au fost zădărnicite de sprijinul hotărât acordat de primul ministru, Ion Gheorghe Maurer, lui Nicolae Ceauşescu, ceea ce a adîncit resentimentul lui Apostol faţă de acesta din urmă, cât şi faţă de sofisticatul şi cinicul Maurer. Apostol a fost eliminat din conducerea PCR în 1969, la Congresul al X-lea PCR, după ce a fost atacat de Constantin Dăscălescu, primul secretar al Comitetului judeţean de partid Galaţi, care apoi a fost ultimul prim-ministru sub Ceauşescu (1982-1989). Apostol nu a deţinut nici o altă funcţie importantă pentru o vreme, după care a fost numit ambasador în Argentina. Ulterior, în diverse interviuri, el a pretins că Ceauşescu ordonase Securităţii să orchestreze o serie de accidente de maşină pentru a-l omorî. Un leninist demodat, din ce în ce mai dezgustat de spectacolele cultului lui Ceauşescu, Apostol a fost printre cei care au iniţiat şi semnat „scrisoarea celor şase”, transmisă de mass media occidentală în martie 1989. Fără o educaţie ideologică sau culturală, Apostol reprezintă oligarhia stalinistă mediocră şi dogmatică. Ruptura lui cu Ceauşescu nu se datorează vreunui conflict de idei, ci mai degrabă geloziei secretarului general faţă de cei care aveau biografii revoluţionare mai impresionante. Ca şi în cazul celorlalţi semnatari ai „scrisorii celor şase”, meritul lui Apostol constă în faptul de a fi încercat să formuleze explicit şi de a fi susţinut cu semnătura sa o platformă politică comunist-reformistă într-o ţară bântuită de delir dictatorial. Acuzat de Silviu Brucan de a fi cedat la presiunea interogatoriilor comisiei partidului, el nu a mai reuşit să reintre în viaţa publică după decembrie 1989. În anii 1950, Apostol era căsătorit cu ilegalista Melita Scharf, de care a divorţat la începutul anilor 1960 pentru a se căsători cu o solistă de la operă.
Iosif Ardeleanu (Döme Adler) (n. 1909). Ilegalist transilvănean, căsătorit cu Clara Turcu(director în Ministerul de Externe în mandatul Anei Pauker), Ardeleanu a fost şeful cenzurii (Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, 1951-1973). A devenit proverbial pentru obtuzitatea, intoleranţa şi dogmatismul său. Alături de Valter Roman, Nicolae Goldberger, Aurel Mălnăşan şi Wilhelm Einhorn, a fost direct implicat în acţiunea de investigare şi supraveghere a guvernului legal al Ungariei condus de Imre Nagy în timpul „azilului politic” de la Snagov (1956-1958).
Alexandru Bârlădeanu (1911-1997). Economist marxist, născut în Basarabia şi educat la Iaşi unde şi-a dat doctoratul în 1940. După anexarea Basarabiei de către URSS, pleacă din România şi lucrează în anii războiului la un institut de cercetări economice din Moscova. Activ în cadrul exilului comunist românesc, revine în ţară în 1946, ocupând funcţii de mare influenţă în ministerele economice. Alături de Gheorghe Gaston Marin (Grossman) a fost unul dintre arhitecţii impunerii economiei de comandă. Funcţii de vârf în aparatul comerţului exterior şi în planificare. Reprezentant al României la CAER, a sfidat planurile sovietice de creare a unui complex economic suprastatal, atrăgându-şi adversitatea lui Nikita Hruşciov. Membru supleant al Biroului Politic sub Dej, devine membru al CPEx şi al Prezidiului Permanent la congresul al IX-lea din iulie 1965. Ca preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice intră în conflict cu Elena Ceauşescu. Demisionează din toate funcţiile în decembrie 1968. Fără să fi scris vreo singură lucrare ştiinţifică notabilă a devenit membru al Academiei RSR. În martie 1989 a semnat „Scrisoarea celor şase”. După prăbuşirea regimului comunist a devenit un demnitar cu rang înalt în FSN, deţinând numeroase funcţii şi onoruri, inclusiv cea de preşedinte al Senatului. În 1995, omagiindu-l pe Corneliu Coposu, Bârlădeanu a recunoscut public că, deşi aparţineau aceleiaşi generaţii, liderul ţărănist a fost cel care a ales calea cea dreaptă.
Emil Bobu (n. 1927). Membru al grupului aparatului de partid, a deţinut funcţii de prim rang ca secretar al CC al PCR, şef al secţiei cadre, minsitru de interne, membru al CPEx, preşedinte al UGSR. Unul dintre membrii anturajului imediat al cuplului Ceauşescu. Soţia sa, Maria Bobu (n. 1925) a absolvit Facultatea de Drept la fără frecvenţă şi a fost ministru al Justiţiei între 1987 şi 22 decembrie 1989.
Emil Bodnăraş (1904-1976). Născut dintr-un tată ucrainean şi o mamă de origine germană. Una dintre cele mai complicate personalităţi ale comunismului românesc. Ofiţer de carieră, el a devenit spion sovietic şi a fugit în Uniunea Sovietică. S-a întors în România la mijlocul anilor 1930 şi a îndeplinit diferite misiuni speciale pentru spionajul militar sovietic. Prins din întâmplare, Bodnăraş a fost condamnat la 10 ani de închisoare. În închisorile de la Doftana şi Caransebeş, el a devenit un prieten de încredere al lui Gheorghiu-Dej şi un personaj cheie din grupul acestuia. Eliberat din închisoare în 1943, el a fost direct implicat în eliminarea politică şi izolarea fizică a lui Ştefan Foriş, secretarul general al PCR, din 4 aprilie 1944. A condus partidul împreună cu Constantin Pîrvulescu şi Iosif Rangheţ până la evadarea din închisoare a lui Gheorghiu-Dej şi formarea noului nucleu hegemonic al partidului. După 23 august 1944, el a fost şeful aparatului poliţiei secrete a partidului şi, între 1945 şi 1947, şeful serviciilor secrete de informaţii afiliate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Influenţa sa enormă s-a datorat contactului direct permanent cu serviciile secrete sovietice. (El făcea rapoarte asupra fiecăruia dintre liderii PCR, după cum s-a dovedit ulterior în cazul Anei Pauker). Mai târziu, a fost numit ministru al Apărării Naţionale, general de armată şi viceprim-ministru, deţinând numeroase alte poziţii importante până la moartea lui Gheorghiu-Dej. După 1965, a acceptat pactul propus de Ceauşescu: în schimbul supunerii sale totale, Ceauşescu i-a oferit poziţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi membru al Prezidiului Permanent, ceea ce îl menţinea în rândurile eşalonului de vârf al elitei. Ca şi Apostol, Miron Constantinescu sau Chivu Stoica, a luat parte, ca membru al Biroului Politic, la decizia de a-l elimina pe Pătrăşcanu (lucru menţionat şi utilizat politic de Ceauşescu în aprilie 1968). Un comunist inteligent şi dur, a fost, se pare, un simpatizant al liniei maoiste în timpul conflictului dintre Moscova şi Beijing. Divorţat de soţia sa, Florica Münzer, a trăit ca un ascet, fără a avea contacte sociale notabile. Deja din timpul perioadei lui Gheorghiu-Dej, a fost criticat în Biroul Politic pentru faptul că refuzase să participe la petrecerile organizate de administraţia de partid (de Vasile Posteucă şi Simion Babenco, apoi de Leon Naş şi Petre Burciu) pentru a satisface potentaţii comunişti. După moartea sa, aşa după cum a lăsat prin testament, rămăşiţele sale nu au fost depuse alături de cele ale lui Gheorghiu-Dej la Mausoleul Eroilor, ci transportate în satul său natal din nordul Moldovei.
Petre Borilă (1906-1973). Militant comunist născut la Silistra (Bulgaria), al cărui nume adevărat era Iordan Dragan Rusev. În anii 1930, a adoptat pseudonimul de Borilă. Membru PCR din 1924 şi comisar politic în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu şi Valter Roman a conlucrat pentru a forma nucleul care va prelua conducerea PCR după invadarea României de către Armata Roşie. Bine antrenat în intrigile Cominternului, Borilă a ştiut cum să stabilească o relaţie apropiată şi cu Gheorghiu-Dej. În timpul anilor 1950, a participat direct la acţiunile represive organizate de către Securitate, împreună cu Dumitru Coliu (alt comunist de origine bulgară) şi Ion Vinţe (János Vincze). De fapt, Borilă a fost implicat în cele mai secrete afaceri politice şi era cunoscut ca o figură distantă şi suspicioasă. A fost căsătorit cu Ecaterina Abraham-Borilă, o comunistă militantă de origine evreiască. Membru al Comitetului Central al PCR, 1948-1969; al Biroului Politic (1952-1965); al Comitetului Executiv al CC al PCR, 1965-1969; vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, 1954-1965. Relaţiile dintre familiile Ceauşescu şi Borilă erau tensionate, în special după căsătoria fiului cel mai mare al lui Ceauşescu, Valentin, cu fiica lui Borilă, Iordana, eveniment la care Ceauşescu s-a opus cu încăpăţânare, probabil din cauza xenofobiei Elenei - nora nu era de origine pur românească. Pe de altă parte, Borilă însuşi dezaproba această căsătorie, în primul rând datorită faptului că el condamna anti-sovietismul lui Ceauşescu. Cu puţin înainte de moartea sa, Borilă a scris un memoriu adresat conducerii partidului prin care critica „naţionalismul” lui Ceauşescu. Documentul nu a fost făcut public (informaţie personală de la Mircea Răceanu, care l-a putut citi graţie prietenului său Iuri Borilă, fiul cel mare al lui Petre Borilă). Valentin Ceauşescu şi Iordana Borilă au divorţat în 1988. După 1989, Iordana a emigrat în Statele Unite via Israel, împreună cu fiul ei Daniel, singurul nepot al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu.
Cornel Burtică (n. 1931). Inginer electromecanic, activist în mediul studenţesc, preşedinte al Consiliului UASR, ambasador în Italia, ministrul Comerţului Exterior, membru CPEx, secretar al CC al PCR, în care calitate coordonează în 1977 Secţia de Propagandă şi Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Prim secretar al Comitetului Judeţean Prahova (1982). Eliminat din structurile puterii, a fost director al Uzinelor 1 Mai din Ploieşti (1982-martie 1990). După prăbuşirea regimului, Burtică a fost printre foarte puţinii reprezentanţi de vază ai nomenclaturii care s-a căit pentru trecutul său şi a criticat în chip continuu Securitatea. Nicolae Ceauşescu (1918-1989). Militant al UTC cu puţină educaţie reală sau îndoctrinare politică marxistă până în momentul în care a fost condamnat şi întemniţat (în închisorile Jilava, Braşov, Doftana, Caransebeş şi în lagărul de concentrare de la Târgu-Jiu în timpul războiului). La sfârşitul anilor 1930, el a devenit unul dintre liderii UTC din ilegalitate (împreună cu Ofelia Manole, Miron Constantinescu şi Ileana Răceanu). Fanatic, ambiţios, posedat de mitul revoluţiei proletare şi lipsit de îndoieli în ceea ce priveşte justeţea „cauzei”, Ceauşescu s-a apropiat de Gheorghiu-Dej, în care a văzut arhetipul liderului stalinist. În timp ce se afla închis la Târgu-Jiu, a devenit unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Gheorghiu-Dej, alături de Alexandru Drăghici, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol şi Alexandru Moghioroş. După 1944, a condus UTC, apoi a deţinut poziţii importante în armată şi în agricultură. Ceauşescu s-a dovedit a fi intransigent, nemilos şi lipsit de orice îndoială sau simţ autocritic. Profitând de eliminarea grupului Pauker-Luca, a devenit membru al Biroului Politic după 1953-1954, membru al Secretariatului CC responsabil cu politica de cadre (el a lucrat direct şi a stabilit relaţii strânse cu Chişinevschi, ceea ce nu îl va împiedica ulterior să îl denunţe). Susţinut de Maurer şi de Bodnăraş, el i-a înfrânt pe Apostol şi pe Drăghici în lupta pentru succesiunea lui Gheorghiu-Dej. Pentru a veni la putere, i s-a oferit sprijin din partea aparatului de partid, compus din mulţi foşti activişti UTC, pe care îi cunoştea bine din anii ’50 şi care căutau să ia locul vechii generaţii de la conducerea partidului (Ştefan Andrei, Maxim Berghianu, Petre Blajovici, Cornel Burtică, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Petre Lupu, Paul Niculescu-Mizil, Cornel Onescu, Gheorghe Pană, Ion Stănescu, Virgil Trofin şi Ilie Verdeţ, pentru a-i numi numai pe cei mai reprezentativi). Manea Mănescu, membru de partid din ilegalitate, care studiase economia şi care reprezenta un caz special, a devenit un umil executant al ordinelor lui Ceauşescu şi ale soţiei sale. Mai târziu, când mulţi dintre membrii grupului aparatului de partid s-au arătat reticenţi în legătură cu personalizarea crescândă a puterii şi cu arbitrariul care guverna politicile de cadre şi economice, Ceauşescu a promovat oameni precum Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Alexandrina Găinuşe, Constantin Olteanu şi Tudor Postelnicu, toţi extrem de servili şi absolut incompetenţi. În timpul ultimilor ani ai dictaturii, membrii Comitetului Executiv şi ai Biroului Permanent au devenit oportunişti lamentabili, gata să suporte nesfârşite umilinţe din partea celor doi Ceauşescu, care erau continuu glorificaţi de către propagandă, într-un mod aproape obscen. Între 1965 şi 1989, ca lider al PCR şi, după 1967, şi şef al statului, Ceauşescu a jucat un rol activ nu numai în relativa liberalizare dintre 1965 şi 1971, dar şi în restalinizarea partidului şi în stabilirea unei dictaturi bicefale în ultimii ani, împreună cu soţia şi cel mai apropiat colaborator al său, Elena. Acuzaţi de crime greu de dovedit – genocid, uciderea a peste 60 000 de cetăteni, depozite de miliarde de dolari în bănci din străinătate – Ceauşescu a fost singurul lider comunist est-european executat în timpul frământărilor revoluţionare din 1989. Elena Ceauşescu (1919-1989). O muncitoare textilistă care a intrat în PCR la sfârşitul anilor ’30 şi care după 1948 a deţinut o poziţie minoră în cadrul Secţiei Internaţionale a Comitetului Central. În anii ’50, a obţinut o diplomă de inginer chimist de la Institutul Politehnic din Bucureşti. A lucrat ca cercetător şi condus organizaţia de partid a Institutului pentru Cercetări Chimice Bucureşti (ICECHIM). După 1970, s-a bucurat de o ascensiune rapidă în ierarhia de partid: membru al Comitetului Central, 1972; membru al Comitetului Executiv (propusă de Emil Bodnăraş), 1974; preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, 1979; membru al Biroului Permanent, preşedinte al comisiei de cadre a Comitetului Central şi primviceprim-ministru (de fapt, numărul doi în ierarhia de stat şi de partid) în anii ’80. După ce a fost executată împreună cu soţul ei în 25 decembrie 1989, ea a devenit principala ţintă a unei demonizări stridente, fiind de cele mai multe ori prezentată ca principala sursă a alienării lui Nicolae de partid şi popor (asemenea atacuri violente au apărut cu precădere în memoriile foştilor ofiţeri de Securitate şi a unor foşti demnitari ai partidului). Dumitru Popescu, fostul propagandist şef al regimului, o descrie pe Elena Ceauşescu în următorii termeni: „...Bârfa consituia marea ei delectare de femeie rea, invidioasă şi perfidă, dovedindu-se maestră în arta de a-i lua ca martori în marile dezvăluiri mahalageşti, chiar pe cei ce cu puţin timp înainte fuseseră obiectul dezvăluirilor în faţa subiecţilor asupra cărora se concentra. Probabil că plăcerea de a bârfi era întrecută doar de jubilaţia de a arunca oamenilor în faţă grosolonii şi ignominii, de a terfeli persoane onorabile, cu siguranţă superioare ei pe planul competenţelor şi a caracterului, ca pe nişte mototoale de şters pe jos” (vezi Dumitru Popescu, Cronos autodevorându-se. Artele în mecenatul etatist. Memorii, III, Bucureşti, Curtea Veche, 2006,
Nicu Ceauşescu (1951-1996). A absolvit în 1970 Liceul nr. 24 din Bucureşti (în prezent Liceul „Jean Monnet”). Ales în eşaloanele superioare ale UTC în timp ce era student în fizică la Universitatea Bucureşti. Ca prim-secretar al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, a fost ales în Comitetul Central al PCR în 1982. În timpul uceniciei sale ca aparatcic al partidului, Nicu a fost consiliat de Ştefan Andrei, membru al Secretariatului CC, de liderul tineretului comunist Ion Traian Ştefănescu şi de primul secretar al Comitetului de partid al Centrului Universitar Bucureşti, Cornel Pacoste (ulterior, Pacoste a devenit secretar al CC al PCR). La sfârşitul anilor ’80, a devenit membru supleant al Comitetului Executiv al partidului, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid Sibiu şi era pregătit de părinţii săi pentru a-i succeda lui Nicolae la conducerea României (singurul asemenea caz dintre regimurile leniniste europene). După îndepărtarea regimului Ceauşescu în decembrie 1989, Nicu a fost judecat şi a petrecut câţiva ani în închisoare. Presupus a fi un alcoolic înveterat şi un playboy încă din adolescenţă, el a fost un simbol al degenerării dinastice a comunismului românesc în anii ’80. În mod ironic, la sfîrşitul anilor ’80, unii dintre liderii de la vârf, temându-se de aspiraţiile Elenei de a-i succeda soţului ei, au pariat pe Nicu ca reprezentând răul cel mai mic.
Iosif Chişinevschi (Roitman) (1905-1963). Ideolog şi propagandist şef al PCR în perioada 1944-1957, basarabeanul Chişinevschi a fost unul dintre cei mai apropiaţi complici în tenebroasele maşinaţiuni care au dus la căderea Anei Pauker, la moartea lui Pătrăşcanu şi la procesul lui Vasile Luca. El a urmat cursurule faimoasei şcoli leniniste şi a participat la Congresul al V-lea al PCR, ţinut în Rusia în decembrie 1931. Arestat în 1940, şi-a petrecut anii războiului în închisoarea Caransebeş şi în lagărul de la Târgu-Jiu, timp în care a fost unul dintre cei mai apropiaţi de Gheorghiu-Dej. Intrigant desăvârşit şi oportunist, servil până la linguşire în relaţiile cu superiorii, răzbunător şi despotic faţă de subordonaţi, el reprezenta stalinistul perfect, devotat necondiţionat URSS. Pentru că îşi identificase destinul cu cel al „patriei socialismului”, atunci când ruşii au schimbat cursul la Congresul al XX-lea în februarie 1956, a început imediat să răspândească aluzii critice insidioase despre Gheorghiu-Dej, sperând să acopere crimele şi abuzurile din propriul trecut. După martie 1956, în ciuda reînnoitelor declaraţii de credinţă faţă de Gheorghiu-Dej, Chişinevschi nu mai avea nici o şansă să supravieţuiască politic. În iunie 1957, el a fost exclus din Biroul Politic, iar Congresul al III-lea din 1960 nu l-a mai reales în Comitetul Central. A fost căsătorit cu Liuba Chişinevschi, o activistă comunistă ilegalistă, al cărei nume de familie l-a adoptat. În anii ’50, Liuba era membră a CC, vicepreşedinte a Confederaţiei Generale a Muncii şi vicepreşedinte al Comisiei Controlului de Partid. Cunoscut printre membrii de partid sub diminutivul Ioşka, Chişinevschi a fost protectorul întregului grup de aparatcici necultivaţi, închistaţi şi agresivi care au dominat viaţa spirituală a României în timpul perioadei de stalinism dezlănţuit. Fiul său cel mare, Milea, a plecat în Canada, iar alţi doi, Andrei şi Gheorghe, au emigrat în Israel, unde cel din urmă a murit în anii ’80. Din întreaga familie Chişinevschi, mai trăieşte în România un singur fiu, Iuri, născut în 1945.
Stoica Chivu (1908-1975). Muncitor ceferist, implicat în greva de la Griviţa, condamnat în procesul din 1934, unul din membri cercului de apropiaţi ai lui Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu. Membru al CC al PCR/PMR (1945-1975), membru al Biroului Politic, primministru (1955-1961), preşedinte al Consiliului de Stat (1965-1967). A intrat în conflict cu soţii Nicolae Ceauşescu pe motive personale, deşi fusese unul dintre baronii lui Gheorghiu- Dej, care susţinuse alegerea acestuia ca secretar general, în martie 1965. A murit prin sinucidere, trăgându-şi un glonţ în cap cu puşca de vânătoare.
Dumitru Coliu (Dimităr Colev) (1907-1979). Ilegalist, membru al grupului moscovit, revenit în ţară cu divizia „Horia, Cloşca şi Crişan”, general politic, membru supleant al Biroului Politic, preşedinte al Comisiei Controlului de Stat, preşedinte al Comisiei Controlului de Partid. Căsătorit la Moscova cu o cetăţeană sovietică, Olga Feodorovna. Unul dintre exponenţii celei mai dure direcţii din conducerea PCR, devotat necodniţionat lui Stalin şi stalinismului.
Miron Constantinescu (1917-1974). Sociolog marxist, care urmase seminarul profesorului Dimitrie Gusti, şi unul dintre puţinii intelectuali din eşaloanele superioare ale PCR (prin urmare, detestat de mai puţin educaţii săi colegi). Director al cotidianului partidului, „Scînteia”, după 23 august 1944; membru al Biroului Politic, 1944-1957; şef al planificării şi, pentru scurt timp, ministru al educaţiei. În 1956, Constantinescu a criticat Securitatea şi modul de conducere al lui Gheorghiu-Dej, iar acesta din urmă s-a răzbunat în iunie 1957, atunci când Constantinescu şi Chişinevschi au fost excluşi din Biroul Politic pentru „încercarea de îndrepta partidul spre anarhie liberalistă şi revizionistă”. După aceasta, a lucrat la Institutul de Cercetări Economice al Academiei, la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” şi la Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice Bucureşti. Constantinescu a revenit în viaţa politică după moartea lui Gheorghiu-Dej ca ministru al Educaţiei, apoi membru al Secretariatului Comitetului Central şi membru supleant al Comitetului Executiv. A fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, rector al Academiei de partid „Ştefan Gheorghiu”, iar la sfârşitul vieţii sale, preşedinte al Marii Adunări Naţionale (pseudoparlamentul comunist). În viaţa de familie, a trecut prin încercări extrem de grele. Mai întâi, la începutul anilor ’50, fiul său Horia a murit de apendicită; apoi, în 1968, soţia sa, vechea comunistă Sulamita Bloch-Constantinescu a fost ucisă de propria fiică; în sfârşit, alt fiu, numit tot Horia, a murit îngheţat în timpul unei excursii în Munţii Bucegi. Deşi lipsite de o valoare teoretică deosebită, scrierile lui Constantinescu sunt relevante pentru faptul că au permis restabilirea sociologiei ca disciplină în România după 1965.
Ion Cumpănaşu (1928-?). Figură influentă a aparatului ideologic, în special în perioada Ceauşescu. Inginer agronom, activist UTM, ziarist la „Scânteia” în anii ’50-’60, prim-adjunct al şefului Direcţiei Presă, director general al Cenzurii (1973-1975), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Presă şi Tipărituri, director general al AGERPES, redactor şef la „Scânteia” (1983-1984), preşedinte al Departamentului Cultelor (1984-22 decembrie 1989). Silviu Curticeanu (n. 1933). Jurist, membru PCR din 1959, în perioada Gheorghiu-Dej judecător la Cluj, activist la Secţia pentru Probleme Militare şi de Justiţie a CC al PCR, secretar al preşedintelui RSR (1975-1982), şef al Secţiei Cancelarie a CC (1982-22 decembrie 989), membru supleant al CPEX şi secretar al CC al PCR.
Florian Dănălache (1915-1984). Strungar, boxeur amator. Exponent tipic al generaţiei de activişti promovaţi şi încurajaţi de Gheorghiu-Dej. Însărcinat de Dej cu descoperirea de tineri muncitori „promiţători”, Dumitru Coliu, anchetatorul profesionist al partidului, a fost probabil naşul politic al satrapului Dănălache. După unele informaţii înclinaţii legionare în tinereţe (Comisia Prezidenţială nu a putut consulta dosarul de cadre al lui FD). Activist al comitetului orăşenesc Bucureşti condus de Alexandru Drăghici, Dănălache îl urmează pe acesta la Ministerul de Interne în calitate de comandant al Direcţiei Trupelor de Grăniceri (1952-1954). Prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti (1954-1966), ministru al Căilor Ferate, preşedinte al UGSR, preşedinte al UCECOM, membru CC (1955-1979), membru supleant şi respectiv membru al Comitetului Executiv (1967-1974). Asemeni altor favoriţi şi aliaţi ai lui Dej şi Drăghici generalul politic Dănălache a îndeplinit fără a crâcni orice misiune, oricât de absurdă sau penibilă ar fi părut. Tot astfel „tiranul de la Capitală”, cum era supranumit, îşi făcea un titlu de glorie din umilirea subordonaţilor şi din instaurarea unui climat de teroare în toate sectoarele pe care le avea sub control. Supravieţuitorii îşi amintesc satisfacţia sadică pe care a dovedit-o ori de câte ori şi-a putut permite să înjosească intelectualii sau studenţii bucureşteni. Menţionăm pe bază de documente frenezia sa în faimoasele represiuni antistudenţeşti. Florian Dănălache a pus la cale unele din cele mai abjecte „întruniri demascatoare” ale anilor 1956-1960. În timpul cât a domnit la Capitală nu a existat instituţie în care să nu se fi simţit pumnul de fier al lui Dănălache. Servil cu cei de sus, bădăran cu cei de jos, Dănălache a reprezentat un caz flagrant de incompetenţă etică şi nocivitate socială. Constantin Dăscălescu (n. 1923). Activist de partid, absolvent al Şcolii Superioare de Partid de pe lângă CC al PCUS, membru al grupului aparatului de partid care l-a susţinut pe Nicolae Ceauşescu în momentul luării puterii, prim secretar al Comitetului Judeţean Galaţi la mijlocul anilor 1970, secretar cu probleme organizatorice al CC, şeful secţiei cadre, prim-ministru al guvernului (1982-1989). Judecat şi condamnat în lotul CPEx. La congresul al X-lea a iniţiat atacul împotriva lui Gheorghe Apostol, menit să-l anihileze politic pe unul din puţinii rivali ai lui Ceauşescu în conducerea PCR. Fostul său şef de cabinet, Şerban Mihăilescu, a fost secretar general în guvernul Adrian Năstase.

Ion Dincă (n. 1928). Activist de partid, cursuri de pregătire politică şi militară, inclusiv Academia „I.V. Stalin” în URSS. Carieră în cadrul Direcţiei Politice a Armatei, aparatului organizatoric şi de cadre, secretar al CC, prim-vice-premier al guvernului, direct implicat în măsurile delirante ale ultimei perioade a dictaturii comuniste. Nu se cunoaşte vreo expresie publică a căinţei sale.
Tamara Dobrin (1925-2002). Profesoară, membru supleant al CC al PCR (1974-1976), membru al CC (1976-1989). Activistă de partid în mediul universitar, direct implicată în represiunile antistudenţeşti din perioada 1956-1960, când era secretară de partid pe Universitatea din Bucureşti. Propulsată în funcţii de conducere cu sprijinul direct al Elenei Ceauşescu, a deţinut înalte demnităţi în cadrul Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste şi al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.
Alexandru Drăghici (1913-1993). De profesie lăcătuş mecanic, încadrat de tânăr în mişcarea comunistă, exponent al sectorului proletar din PC din România, Drăghici s-a manifestat activ în anii clandestinităţii. A fost condamnat în procesul Anei Pauker (Craiova, 1936), împreună cu alţi militanţi predestinaţi unor cariere importante. Ajuns la Doftana, Drăghici s-a raliat rapid nucleului condus de Gheorghiu-Dej. Rivalitatea dintre Drăghici şi Ceauşescu a început încă din anii de închisoare şi de lagăr (Caransebeş şi Târgu-Jiu). După 23 august 1944, a condus organizaţia de partid a Capitalei. În 1952, l-a înlocuit pe mazilitul, ulterior arestatul Teohari Georgescu în fruntea Ministerului de Interne. A fost artizanul lichidării lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi organizatorul unor sălbatice campanii de terorizare a populaţiei. Cu sprijinul lui Dej, şi-a dat frâu liber, pornirilor bestiale, organizând proces după proces, înscenare după înscenare. Securitatea sub Drăghici a fost mijlocul prin care Dej şi-a impus linia politică. Nicolae Ceauşescu l-a criticat pe Draghici încă în martie 1956, acuzându-l că profită de relaţiile cu Dej pentru a sustrage Securitatea controlului de partid. În fapt, cei doi aspiranţi la succesiune erau militanţi din categoria cea mai dură. Susţinerea lui Ceausescu drept urmaş de catre Maurer, Chivu Stoica şi Bodnăraş ţinea tocmai de teama acestora în raport cu venirea la putere a şefului Securităţii. Imediat după numirea sa ca prim secretar, Ceauşescu l-a „coborât în sus” pe Drăghici. Acesta devenea secretar al CC, ulterior vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar locul său ca ministru de Interne era luat de unul din foştii subalterni ai lui Ceauşescu la Direcţia Organizatorică, Cornel Onescu. Declinul fostului şef al poliţiei secrete devenise inevitabil. În aprilie 1968, Plenara CC al PCR l-a reabilitat pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi a decis excluderea lui Drăghici din partid. Pe lângă pierderea tuturor demnităţilor de partid şi de stat, în noiembrie 1968, fostul torţionar şef al României a fost degradat din rangul de general colonel şi trecut în rezervă cu gradul de soldat. A lucrat o scurtă perioadă ca director de întreprindere agricolă de stat (IAS), după care s-a pensionat cu o substanţială pensie de ilegalist, continuând să locuiască într-o somptuoasă vilă din cartierul Dorobanţi, pe strada Sofia. Împreună cu soţia sa, ilegalista Marta Cziko, a părăsit România după 1990, sub pretextul întregirii familiei cu una din fiice, stabilită la Budapesta. Era vorba de fapt de o fugă din ţară pentru a nu fi tras la răspundere pe cale penală pentru crimele comise. Până la moarte a refuzat să acorde vreun interviu şi, după toate datele, nu a dovedit vreo formă de căinţă. Mişu Dulgheru (Dulbergher) (1909-?). Funcţionar comercial, contabil, internat la Târgu-Jiu,
protejat al agentului sovietic Vania Didenco (alias Ion Vidraşcu, soţul Raiei Vidraşcu, ulterior şefa Cancelariei CC al PCR). Didenco era unul din conducătorii Serviciului Secret al PC, unde l-a adus pe Dulbergher pe funcţia de inspector al Siguranţei, moment în care îşi schimbă numele în Dulgheru. În 1948 Dulgheru a devenit colonel şi şeful Direcţiei Anchete. „Ca şef al Direcţiei Anchete, Duglheru a coordonat toate acţiunile anchetatorilor Securităţii pe teritoriul României, el patronând practic tot cortegiul de torturi şi crime care s-au petrecut în camerele de anchetă ale Securităţii Poporului în primii patru ani de activitate a acesteia. Mai mult, în acelaşi interval, Dulgheru a coordonat, alături de Alexandru Nicolschi, activitatea de deportare în colonii de muncă a zeci de mii de persoane...” (Marius Oprea, Banalitatea răului, p. 552) În octombrie 1952, Dulgheru a fost debarcat şi arestat pe fondul anihilării grupului Pauker-Luca-Georgescu. Eliberat în 1954, i s-a retras gradul de colonel devenind soldat. Investigat de Comisia Patilineţ-Stoica, constituită în 1968, nu a suferit măsuri penale ori adminsitrative. La acea dată deţinea funcţia de supraveghetor al gunoierilor din Bucureşti. A emigrat definitiv din România în Israel.
Suzana Gâdea (Susănica) (1919-1996). Inginer chimist metalurg, membru PCR din 1962, profesor şi prorector la Institutul Politehnic Bucureşti, membru al CPEX (1979-1989), ministru al Educatiei şi Învăţământului (1976-1979), preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1979-1989). Instrument entuziast al politicii anticulturale a dictaturii Ceauşescu în faza extremă. Între adjuncţii ei s-a numărat sinistrul Mihai Dulea, cunoscut pentru interzicerea a numeroase lucrări literare.
Teohari Georgescu (1908-1976) Muncitor tipograf, ilegalist, membru al CC şi al secretariatului PC din România, închis la Caransebeş, ministru de interne (6 martie 1945-28 mai 1952), membru al Biroului Politic, secretar al CC al PMR, epurat, împreună cu Ana Pauker şi Vasile Luca, sub acuzaţia de deviere simultană de stânga şi de dreapta la plenara din mai 1952. Arestat şi anchetat timp de 3 ani, a fost eliberat în aprilie 1956. Director la o întreprindere poligrafică, a fost reabilitat la plenara din aprilie 1968. Membru supleant al CC al PCR între 1972 şi 1974. Unul dintre principalii responsabili pentru distrugerea elitelor politice româneşti, Georgescu a fost un comunist fanatic şi a aplicat cu înverşunare politica teroristă împotriva oricărei forme de opoziţie. Ca ministru de Interne a contribuit la sovietizarea ţării, la prigoana împotriva ţărănimii şi la instituirea sistemului concentraţionar din România. A fost, alături de Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Vasile Luca, membru al cvartetului de vârf responsabil pentru aplicarea strategiei sovietice de comunizare a României. Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965). Muncitor feroviar arestat după grevele din 1933 şi condamnat la zece ani de închisoare după procesul de la Craiova. Lider al „centrului din închisori”, el a evadat din lagărul de la Târgu-Jiu în august 1944 şi a preluat controlul partidului împreună cu grupul Pauker-Luca, atunci când aceştia s-au întors din Uniunea Sovietică în septembrie 1944. Membru al Comitetului Central al PCR din 1935. Maestru al intrigilor de culise, prietenos şi protector în relaţiile cu anturajul său, a încercat să lase impresia de modestie şi bunăvoinţă, chiar şi faţă de criticii săi. În realitate, ca şi Stalin, Rákosi
sau Thorez, Gheorghiu-Dej era obsedat de putere şi măcinat de un irepresibil complex de inferioritate faţă de membrii de partid mai vechi şi faţă de intelectuali. Ales secretar general al partidului la Conferinţa Naţională din octombrie 1945, a condus partidul împreună cu Pauker, Luca şi Teohari Georgescu. Gheorghiu-Dej a fost principalul instigator şi beneficiar al asasinării lui Foriş în 1946 şi al arestării lui Pătrăşcanu în 1948. În lupta pentru putere din PCR, a manevrat cu abilitate în cadrul anturajului lui Stalin, susţinut de grupul lui Malenkov, şi a obţinut permisiunea de a o elimina pe Ana Pauker în timpul campaniei anti-sioniste. În această perioadă, principalii aliaţi ai lui Dej au fost Chivu Stoica, Petre Borilă, Gheorghe Apostol şi, mail ales, Iosif Chişinevschi. După 1953, a simulat un „nou curs”, care a fost întrerupt în 1956. Îngrijorat de dezvăluirile Congresului al XX-lea şi înspăimântat de efectele contagioase ale Revoluţiei maghiare, el a oprit orice reforme în interiorul partidului şi a orchestrat un nou val de excluderi, arestări şi persecuţii. Stalinist înveterat, avea o admiraţie absolută pentru proiectele de construcţii grandioase (ca şi discipolul său, Ceauşescu) şi a iniţiat cunoscutul Canal Dunăre-Marea Neagră – în realitate, un imens lagăr de concentrare. Pentru a obţine şi exercita puterea absolută, s-a sprijinit în primul rând pe poliţia secretă (Securitate), condusă la început de agenţii sovietici Pintilie Bodnarenko şi Alexandru Nicolschi, dar ulterior, în timpul ultimei perioade din viaţa lui Gheorghiu-Dej, „etnicizată”. A fost prim-secretar al Comitetului Central şi preşedinte al Consiliului de Stat până la moartea sa, în martie 1965.
Petru Groza (1884-1958). Avocat de profesie, Groza a fost ales de şase ori deputat în parlamentul României interbelice (1919-1927) şi a deţinut funcţia de ministru în guvernele conduse de mareşalul Alexandru Averescu în 1920-1921 şi 1926-1927. În 1933, a înfiinţat Frontul Plugarilor, o organizaţie ţărănească radicală, al cărei sediu era în judeţul Hunedoara În 1935, Frontul Plugarilor al lui Groza a încheiat o înţelegere de acţiune comună cu PCR. Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, noiembrie 1944-februarie 1945; prim-ministru, 1945-1952; preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, 1952-1958. A considerat retrocedarea Ardealului de Nord la 13 martie 1945, în varianta maximală a Armistiţiului şi în condiţii de păstrare a unor relaţii bune cu minoritatea maghiară, drept cea mai importantă sarcină şi realizare a guvernului său. După ce a fost cel mai important tovarăş de drum al comuniştilor, Groza s-a trezit izolat şi marginalizat politic după 1948. Singurul său rol a fost acela de a da legitimitate pretenţiilor de reprezentare la nivel naţional ale regimului şi de a sublinia legătura dintre etapa iniţială de preluare a puterii şi leninismul radical post-1948. Cu diferite ocazii, el i-a trimis scrisori lui Gheorghiu-Dej şi altor lideri de partid, în care se plângea de marginalizarea sa şi cerea favoruri pentru rude şi prieteni sau eliberarea din închisoare a unor personalităţi culturale şi foşti amici politici.

ION ILIESCU (n. 1930). Activist în cadrul tineretului comunist, membru al CC al UTM în 1949, conduce grupul studenţilor români aflaţi în URSS unde a studiat în cadrul Institutului de Energetică de la Moscova. Membru al Biroului şi secretar CC al UTM, preşedinte al UASR, a participat la acţiuni de intimidare împotriva studenţilor protestari de la sfârşitul anilor 1950. Şef de secţie la CC al PCR, prim secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, a fost ales secretar al CC şi membru supleant al CPEx, poziţii pe care le pierde în 1971, când a fost trimis ca secretar cu propaganda la judeţul Timiş. La sfârşitul anilor 1970 a fost prim secretar al Comitetului judeţean de partid Iaşi. Preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (cu rang de ministru), intră într-o perioadă de relativă dizgraţie în 1984. Până la 22 decembrie 1989, director al Editurii Tehnice. După revoluţia din 1989 a devenit liderul Frontului Salvării Naţionale, jucând un rol esenţial în strategia acestei formaţiuni menită să contracareze acţiunile societăţii civile şi ale partidelor democratice. Împreună cu protejatul său din epocă, premierul Petre Roman, a fost direct implicat în aducerea minerilor la Bucureşti şi folosirea lor, sub îndrumarea unor ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, pentru neutralizarea şi chiar anihilarea societăţii civile a presei şi a partidelor democratice. În prima sa perioadă, ca preşedinte, a făcut numeroase declaraţii ostile pluralismului şi societăţii de piaţă. Spre deosebire de un Imre Nagy în Ungaria, Iliescu s-a situat constant de partea forţelor regrupate ale nomenclaturii, acceptând şi patronând colaborarea propriului partid cu forţele naţional-securiste («patrulaterul roşu»). Nu a renunţat niciodată în mod explicit la convingerile sale de orientare marxistă. A recunoscut în 2004 că bilanţul comunismului în secolul XX a fost globalmente negativ.

Vasile Luca (1898-1960). Muncitor de origine maghiară (născut Luka László), Luca luptase cu detaşamentele secuieşti împotriva Republicii Sovietice a lui Béla Kun (lucru pentru care va fi criticat ulterior), dar s-a alăturat mişcării comuniste după 1919 şi a condus organizaţia de partid Braşov. Ca lider de sindicat şi membru în conducerea PCR, el a fost arestat şi condamnat în repetate rânduri, fiind încarcerat la Cernăuţi în momentul ultimatumului sovietic din iunie 1940. A rămas în URSS şi a devenit deputat în Sovietul Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. În timpul războiului, a fost colaboratorul cel mai apropiat al Anei Pauker la Moscova. A fost căsătorit cu Elisabeta Luca, care lucrase în aparatul administrativ al Brigăzilor Internaţionale din Spania. Luca s-a întors în România împreună cu Ana Pauker şi a devenit unul dintre cei patru membri de la vârful PCR. În ianuarie 1946, ca şi Ana Pauker, a fost aproape de a fi expulzat din România (Pauker în URSS, iar Luca în Ungaria) ca urmare a planului lui Stalin de a „româniza” partidul. După 1947, el a fost viceprim-ministru şi ministru de Finanţe. Acuzat de sabotare a reformei monetare din 1952, a fost prima ţintă a atacurilor orchestrate de grupul Dej-Chişinevschi-Apostol-Borilă împotriva „facţiunii” celor trei „deviatori,” Pauker, Luca şi Teohari Georgescu. A fost acuzat de a fi avut legături cu poliţia secretă interbelică, Siguranţa, în anii ’30, acuză acceptată cu o resemnare ciudată. Interogat cu brutalitate, a cedat torturilor şi a recunoscut cele mai fantastice acuzaţii. Încercând să le facă pe plac anchetatorilor săi (şi, prin urmare, lui Gheorghiu-Dej), a acuzat-o pe Ana Pauker de „naţionalism sionist”. Prăbuşit psihic şi moral, a trimis nenumărate scrisori şi memorii lui Gheorghiu-Dej din închisoare, jurând credinţă nestrămutată şi implorându-şi fostul coleg să aibă milă faţă de el. Pe marginea acestor scrisori, păstrate în arhiva sa personală (la care Vladimir Tismăneanu a avut acces parţial), Gheorghiu-Dej nota: „Acelaşi porc bătrân şi şarlatan incorigibil”. Acesta era „stilul fratern” din cadrul „nucleului leninist” al PCR. Luca a fost reabilitat postum în 1968. Soţia sa a fost, de asemenea, arestată în 1952 şi ţinută în recluziune solitară pentru câţiva ani.
Ion Gheorghe Maurer (1902-2000). Ca avocat, Maurer a devenit implicat în mişcarea comunistă în anii ’30. În timpul războiului a fost arestat (între 1942 şi 1943), apoi a fost activ în Gărzile Patriotice (o organizaţie controlată de comunişti). Apropiat de Gheorghiu-Dej, a fost pentru scurt timp adjunctul Anei Pauker la Ministerul de Externe (ca avocat, îi apărase pe comunişti în procesul de la Craiova din 1936, în care fuseseră implicaţi Ana Pauker, Drăghici, Moghioroş, Bernath, şi alţii), dar Pauker l-a concediat pe motiv că este persoană pe care „nu se poate pune bază din punct de vedere politic”. Fost director al Institutului de Cercetări Juridice, s-a întors în viaţa politică după 1957 ca ministru de Externe (după moartea lui Grigore Preoteasa), apoi ca preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi, în sfârşit, până la retragerea sa, ca prim-ministru. Maurer a dispărut din viaţa politică după 1974, dar a continuat să se bucure de toate privilegiile unui înalt demnitar de partid. A fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai lui Ceauşescu la succesiunea lui Gheorghiu-Dej, în speranţa că îl va influenţa pe acesta în direcţia unor reforme moderate. Sarcastic, cultivat şi familiarizat cu publicaţiile occidentale în domeniul sociologic şi politic, nu a devenit niciodată un aparatcic (iar birocraţia de partid nu avea încredere în el). Manierele lui de mare senior, vânătorile şi banchetele cu cei doi Ceauşescu ţinute până la jumătatea anilor ’80, reşedinta lui princiară de pe Bulevardul Aviatorilor, în zona rezidenţială, contrastau puternic cu situaţia catastrofală în care se afla România. Detestat de veteranii partidului, care nu l-au iertat niciodată pentru rolul jucat în ascensiunea lui Ceauşescu la putere, Maurer nu a fost căutat pentru a semna „scrisoarea celor şase” în martie 1989. După 1990 nu şi-a exprimat nici un regret pentru activitatea sa de sub Gheorghiu-Dej şi nici pentru cea de sub succesorul acestuia. Abilitatea şi talentul său diplomatic, pe care le-a pus în joc atunci cînd Bucureştiul se angajase pe o linie independentă faţă de conflictul sino-sovietic şi în alte situaţii de criză internaţională, sunt de necontestat. În memoriile sale, Petre Pandrea, cumnatul lui Pătrăşcanu şi un distins intelectual de stânga, îl numeşte pe Maurer „adevăratul Lenin al României”.
Vladimir Mazuru (Mazurov) (1915-?). General maior de Securitate, director general al Direcţiei Generale a Securităţii Statului (1948-1953). Criticat pentru „abateri morale”, a fost trimis ca ambasador la Varşovia la mijlocul anilor 1950.
Manea Mănescu (n. 1916). Economist şi ilegalist, fiu al unui vechi militant socialist din Ploieşti, Mănescu a fost şeful Secţiei Ştiinţă şi Artă a CC al PCR în anii 1960. A fost membru al grupului aparatului de partid care a sprijinit conducerea lui Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu-Dej. Membru al Comitetului Executiv, secretar al Comitetului Central şi primministru pentru câţiva ani (după demisia lui Ion Gheorghe Maurer în 1974), Mănescu a fost unul dintre cei mai obedienţi şi mai servili dintre acoliţii lui Ceauşescu. În 1989 i-a acompaniat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu în timpul zborului cu elicopterul de pe acoperişul sediului Comitetului Central până la vila lor de la Snagov, la marginea Bucureştiului. Arestat şi condamnat pentru participare la genocid, a fost eliberat pe motive de sănătate la începutul anilor ’90 şi şi-a publicat fragmente de memorii în săptămânalele pro-Securitate, ultranaţionaliste şi neocomuniste, „România Mare” şi „Totuşi iubirea”.
Alexandru Moghioroş (Magyarosi) (1911-1969). Muncitor ilegalist, implicat în procesul Anei Pauker de la Craiova, deţinut la Jilava, Doftana, Caransebeş. Membru CC al PMR (1945-1968), membru al Biroului Politic (1948-1965) şi al CPEx (1965-1968). Sub pretextul bolii lui Moghioroş, ca şi în cazul lui Petre Borilă, Ceauşescu l-a eliminat din structura supremă (Prezidiul Permanent) a partidului. Secretar al Comitetului Central cu probleme organizatorice în anii 1950 a fost unul din artizanii căderii grupului Pauker-Luca (mai-iunie 1952). A supervizat de facto politica de cadre a PCR şi a fost implicat în acţiunea de colectivizare. Soţia sa, Stela (Esther Radoşoveţkaia), ea însăşi veche militantă, a fost reprezentanta PMR în colegiul de redacţie al revistei Cominformului „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară”.
Naş Leon (Littman) (1919-). Ilegalist, cu studii liceale la Moineşti, de profesie contabil. membru din septembrie 1946 şi până în 1989. În anii ’50 a colaborat direct cu Simion Babenco, oficial şeful Gospodăriei. Deşi avea rude directe in străinătate, un criteriu de eliminare din nomenclatura în anii 1970 şi 1980, Naş a rămas în poziţia din care controla fondurile valutare, întreprinderile şi fermele Gospodăriei de Partid până la sfârşitul regimului. S-a bucurat de încrederea nelimitată a lui Gheorghiu-Dej, a Licăi Gheorghiu, precum şi a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.
Serghei Nicolau (Nikonov) (1905-1999). Membru al grupului de spioni sovietici din anturajul lui Gheroghiu-Dej din perioada detenţiei de la Doftana (alături de Pantiuşa Bodnarenko, Simion Babenco, Vasile Posteucă-Postanski, Piotr Goncearuc, Mihail Protopopov, Valeriu Bucikov etc.), general locotenent, şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (1954-1960). Soţia sa Nina a fost secretara personală a lui Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1950.
Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg) (1915-1992). Ilegalist basarabean, recrutat de poliţia
secretă sovietică după ocuparea Basarabiei, a devenit conducătorul de facto al Securităţii după 1948. A avut o ascensiune fulgerătoare în aparatul represiv comunist. General maior (1945), general locotenent (1959), inspector general la Siguranţa Generală, director general adjunct al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, secretar general la MAI (1949-1961). Unul din principalii responsabili pentru experimentul criminal de la Piteşti. Cel mai probabil agent sovietic. (Pentru detalii, vezi Marius Oprea, Banalitatea răului, pp. 562-565).
Paul Niculescu-Mizil (n. 1923). Născut în Bucureşti, Mizil a fost şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, 1956-1965; membru al Secretariatului Comitetului Central, 1965-1972; membru al Comitetului Executiv, 1965-1989 şi al Prezidiului Permanent, 1969-1974. Sub Ceauşescu, el a deţinut poziţii în executiv, servind ca ministru de Finanţe, ministru al Educaţiei şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Între 1965 şi 1972, a supravegheat secţiile ideologice şi pentru relaţii internaţionale ale PCR. În februarie 1968, ca şef al delegaţiei la întrunirea de la Budapesta pentru pregătirea conferinţei internaţionale a partidelor comuniste şi muncitoreşti, el a făcut un gest spectaculos părăsind întâlnirea în semn de protest pentru atacurile sovietice asupra poziţiei României de apărare a principiului egalităţii şi independenţei în cadrul comunismului mondial. El şi-a pierdut influenţa pe măsură ce politica lui Ceauşescu a devenit din ce în ce mai personalizată şi mai imprevizibilă, devenind marginal din punct de vedere politic în anii ’80, în ciuda faptului că a rămas membru al Comitetului Executiv. După colapsul comunismului în 1989, Mizil s-a aflat printre foştii demnitari comunişti condamnaţi la închisoare. A fost eliberat în 1992. Împreună cu Ion Iliescu (marginalizat în anii 1970), Mizil reprezintă elementele mai puţin dogmatice din anturajul lui Ceauşescu. În ultimii ani, Niculescu-Mizil a devenit extrem de activ în încercarea de a
justifica dictatura comunistă în numele unor pretinse valori naţionale. Alături de Manea Mănescu, Ştefan Andrei, Dumitru Popescu şi alţi foşti activişti de vârf, Mizil susţine teza unei discontinuităţi între perioada „cominternistă” (anii 1950) şi cea a direcţiei naţionale, presupus patriotică şi luminată.
Ana Pauker (1893-1960). Născută Ana Rabinsohn, într-o familie de evrei religioşi din Moldova, ea a fost una dintre cele mai importante figuri ale stalinismului românesc şi european. Învăţătoare ca profesie, s-a implicat de tânără în mişcarea socialistă şi s-a căsătorit cu Marcel Pauker, odrasla unei familii influente de ziarişti şi avocaţi de stânga, care erau coproprietari ai ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa” şi prieteni de familie cu importante personalităţi din lumea politică, juridică şi culturală românească. Arestată în 1922, apoi eliberată din închisoare împreună cu soţul ei, a părăsit România pentru Elveţia. Apoi, a fost activă în mişcarea comunistă din Balcani şi, mai ales, din Franţa, unde a fost trimisă ca instructor al Cominternului împreună cu militantul ceh Eugen Fried (alias Clément), tatăl fiicei sale Maria, acum cetăţean francez. Ana Pauker s-a întors în România, unde a fost arestată pe 14 iulie 1935, adusă în faţa tribunalului împreună cu Alexandru Moghioroş, Alexandru Drăghici şi Liuba Chişinevschi, printre alţii, şi condamnată la 10 ani de închisoare. Înainte de a-şi termina sentinţa, în 1940, a fost schimbată pentru un patriot român arestat de ruşi după ocuparea Basarabiei. Batalionul român al Brigăzilor Internaţionale din Spania se numea „Ana Pauker”. Mai mult, ca semn al admiraţiei pentru cea mai celebrată figură a comunismului românesc, mulţi lideri PCR îşi botezau fetele cu numele ei (Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Virgil Trofin). Din momentul sosirii ei la Moscova, ea a devenit liderul de necontestat al exilaţilor comunişti români din URSS (un grup relativ mic, format din cei care supravieţuiseră epurărilor din perioada Marii Terori, din militanţi de origine basarabeană şi din foşti luptători în Războiul Civil din Spania). Copii ei rezultaţi din căsătoria cu Marcel Pauker, Vladimir şi Tatiana, se aflau de asemenea la Moscova. Zvonurile persistente conform cărora ea ar fi jucat un oarecare rol în denunţarea lui Marcel Pauker la NKVD nu sunt susţinute de evidenţe documentare. Apropiată de Dimitri Manuilski şi Gheorghi Dimitrov, ea a menţinut bune relaţii şi cu alţi lideri comunişti aflaţi în exil la Moscova, precum Palmiro Togliatti, Maurice Thorez şi Dolores Ibárruri. A jucat un rol important în formarea diviziei „Tudor Vladimirescu”, recrutată din rândurile prizonierilor de război români din Uniunea Sovietică, şi în munca de „reeducare” (având relaţii strânse cu colonelul, apoi generalul, Cambrea). După întoarcerea în România, ea a fost pentru aproape un an adevăratul lider al PCR (dovedit prin documente, mărturii şi memorii ale activiştilor din acea perioadă). În toamna lui 1945, ea l-a propus ca secretar general pe Gheorghiu-Dej, pe care îl întâlnise pentru prima dată în 1940, atunci când fusese transferată la Caransebeş după prăbuşirea Doftanei. Deşi iniţial cordiale, relaţiile dintre Ana Pauker şi Gheorghiu-Dej erau de fapt ambivalene. Ei au ajuns să se deteste reciproc, în ciuda faptului că exista şi un grad de admiraţie mutuală. Deşi au fost mereu suspicioşi unul faţă de celălalt, ei şi-au făcut unul altuia confesiuni periculoase. Ea avea nevoie de prestigiul lui de proletar, în timp ce el s-a folosit de relaţiile ei de la Moscova. Fiecare dintre ei l-a văzut pe celălalt ca pe un rival, dar a existat şi o aproape morbidă atracţie psihologică între ei. Ani după excluderea ei de la conducerea PMR, Gheorghiu-Dej va depăna periodic la şedinţele Biroului Politic amintiri despre pseudoprietenia dintre „Ana noastră” şi „Ghiţuş.” Secretar al Comitetului Central, ministru de Externe după 1947 şi subiect al unui hiperbolic cult al personalităţii, Ana Pauker a fost eliminată din conducerea PCR în 1952. A fost arestată şi interogată între februarie şi iunie 1953 de către colonelul de Securitate Vasile Negrea (mai târziu, general şi adjunct al lui Drăghici la Ministerul de Interne). Sub supraveghere continuă, suspectată de a intenţiona să revină în viaţa politică în timpul perioadei de relativă destalinizare iniţiată de Nikita Hruşciov, ea a fost invitată în 1956 la discuţii cu emisarii lui Gheorghiu-Dej, Apostol, Pîrvulescu, Moghioroş, Borilă şi Ion Vinţe (vicepreşedinte al Comisiei Controlului de Partid). Ea a refuzat să admită greşeala ei faţă de liderul PMR, s-a declarat nevinovată din punct de vedere politic şi a cerut să-i fie redate drepturile de membru de partid. Sfidându-i pe foştii colegi şi subalterni, ea a cerut explicaţii pentru ceea ce i s-a întîmplat în 1952-1953, inclusiv în legătură cu interogatoriile Securităţii şi cu confiscarea documentelor de familie. A fost operată de cancer mamar la Moscova în 1951 şi, abandonată de toţi prietenii ei, s-a retras în universul familiei. În timpul ultimilor săi ani, a tradus cărţi din franceză şi rusă pentru Editura Politică (obligat anonim).
Andrei Păcuraru (1923-2002). De profesie croitor, membru PCR din 1945, şef-adjunct (1950-1953), apoi şef (1953-1968) al Direcţiei Treburilor Cancelariei CC al PMR/PCR, succedandu-i ilegalistei Raia Vidrascu, soţia spionului sovietic Vania Didenko. Tot în anii ’50, o funcţie importantă în Cancelaria CC a avut-o ilegalista Fanny Goldberger, ulterior şefa de cabinet a lui Petre Borilă. Prin poziţia ocupată, Păcuraru a controlat întregul sistem de creare şi
circulaţie a dosarelor interne de partid.
Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954). Militant comunist, avocat, sociolog şi economist, născut într-o distinsă familie cu legături în lumea politică şi educat la Leipzig, Pătrăşcanu a fost multă vreme figura cea mai vizibilă a comunismului românesc. Dezgustat de injustiţia socială, el s-a alăturat din tinereţe mişcării socialiste. Pătrăşcanu a scris numeroase lucrări de istorie socială şi critică ideologică. A fost reprezentantul PCR pe lângă Comintern în 1934-1935. În acea perioadă, a avut relaţii strânse cu Elena Filipovici, secretar al Comitetului Central, executată la Moscova în timpul Marii Terori. Acei care au fost apropiaţi de Pătrăşcanu, inclusiv Lena Constante, depun mărturie că el începuse să se îndoiască de sistemul stalinist încă din anii 1930. Ca antifascist convins, însă, el şi-a lăsat deoparte spiritul critic şi a continuat să fie activ în PCR. În timpul războiului, a fost închis pentru o vreme la Târgu-Jiu, unde a intrat în legătură cu Gheorghiu-Dej şi grupul său. Membru al Comitetului Central după 1945, apoi membru al Biroului Politic (1946-1947) şi ministru al Justiţiei, el a fost cel mai activ comunist dintre participanţii la negocierile care au dus la căderea dictaturii mareşalului Ion Antonescu. Distins, erudit, sofisticat, manierat şi rafinat, Pătrăşcanu era exact opusul noii conduceri a PCR (dintre care mulţi se comportau ca noii îmbogăţiţi). Lipsit de sprijin în cadrul partidului, înconjurat de agenţii lui Bodnăraş şi abandonat de Ana Pauker (singurul membru din Secretariat cu care avea relaţii cordiale), Pătrăşcanu era victima ideală a sistemului de epurare instituit după sovietizarea ţării. Gheorghiu-Dej îl detesta şi îl invidia din motive personale, Chişinevschi îl suspecta de înclinaţii naţionaliste, iar ruşii nu l-au iertat pentru comportamentul său demn din timpul negocierilor de armistiţiu. Arestat în 1948, interogat de o echipă condusă de colonelul de Securitate Petre Goncearuk (Petrescu), un agent
sovietic, Pătrăşcanu a refuzat să coopereze cu torţionarii săi. După căderea lui Teohari Georgescu, interogatoriile - conduse de ofiţeri români sadici, sub supraveghere sovietică - au devenit din ce în ce mai violente. Urmând instrucţiunile lui Gheorghiu-Dej, ministrul de Interne Alexandru Drăghici era hotărât să smulgă o confesiune din partea lui Pătrăşcanu prin orice mijloace posibile. Pătrăşcanu a rezistat până la sfârşit, dar unii dintre cei pe care îi considera prieteni nu. A fost executat în aprilie 1954, după un simulacru de proces. Reabilitat politic în aprilie 1968, în cadrul încercărilor lui Ceauşescu de a obţine legitimitate restaurând „legalitatea socialistă” şi demolând mitul predecesorului său. Ca ministru al Justiţiei şi membru al cercului de vârf al PCR, Pătrăşcanu a iniţiat măsuri represive şi acte legislative cu grave consecinţe pentru viaţa politică democratică din România. În perioada ministeriatului lui Pătrăşcanu a avut loc înscenarea judiciară împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi a altor politicieni democraţi. Propria sa lichidare a avut loc într-un sistem al fărădelegii la a
cărui construcţie a contribuit el însuşi cu entuziasm.
Lupu Petre (Pressmann) (1920-1989). Ilegalist, membru al grupului aparatului de partid, legat direct de Ceauşescu. În anii războiului a fost deportat în Transnistria, unde a fost unul din liderii reţelei clandestine, alături de Bernath Andrei, Lazăr Grünberg, Ghizela Vass, Barbu Zaharescu (Zuckerman), Ştefan Voicu (Aurel Rotenberg) etc. Activist de seamă al tineretului comunist după război, unde a lucrat cu Nicolae Ceauşescu, a condus Secţia Organizatorică a CC (1950-1952), a fost şeful Direcţiei Treburilor a CC şi, după 1958, a fost alături de Ilie Verdeţ adjunctul lui Ceauşescu la Direcţia Organizatorică a CC. După 1965 membru al CPEx, ministru al Muncii, preşedinte al Colegiului Central de Partid, debarcat în 1984 şi trimis ambasador în Venezuela, iar ulterior în Portugalia. Expert în intrigi, a fost unul din cei mai fideli executanţi ai ordinelor conducerilor de partid în domeniul cadrelor.
Constantin Pîrvulescu (1895-1992). Militant comunist şi membru al PCR de la congresul de înfiinţare şi al Comitetului Central din 1929. Arestat în 1934, a evadat şi s-a refugiat în URSS, unde a rămas până la cel de-al II-lea război mondial. În timpul războiului, a fost unul dintre liderii PCR din clandestinitate. În aprilie 1944, împreună cu Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ, Pîrvulescu a condus partidul în perioada în care Ana Pauker era încă în URSS, iar Gheorghiu- Dej în închisoare. Între aprilie şi septembrie 1944, a fost secretarul general provizoriu al partidului. A fost preşedinte al Comisiei Controlului de Partid, 1945-1960 şi membru al Biroului Politic, 1952-1960, dar a pierdut aceste poziţii după Plenara din noiembriedecembrie 1961, când a fost criticat pentru complicitate cu Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu. La Congresul al XII-lea, în 1979, Pîrvulescu, pe atunci în vîrstă de 84 de ani, a protestat pentru că nu i s-a permis să ia cuvântul. Într-un sfârşit, i s-a îngăduit să vorbească, iar el l-a acuzat deschis pe Ceauşescu pentru faptul de a-şi fi pus interesele personale deasupra celor ale ţării. Deşi a fost redus la tăcere rapid, vestea despre acest incident a ajuns în media occidentală. După congres, Pîrvulescu a dispărut din viaţa publică, dar în ciuda zvonurilor, nu a fost ucis. În martie 1989, a semnat „scrisoarea celor şase” veterani ai partidului, îndreptată împotriva politicii lui Ceauşescu. Pîrvulescu a trăit destul de mult pentru a vedea colapsul regimului Ceauşescu în decembrie 1989. A fost căsătorit cu Suzana Pîrvulescu (1898-1942), tot o comunistă militantă, activă în aparatul tehnic al PCR, închisă între 1936-1939.
Nicolae Pleşiţă (n. 1929). General de Securitate, şef al Direcţiei de Securitate, secretar general al MAI, prim adjunct al ministrului de Interne (1976-1988), şef al Direcţiei de Informaţii Externe. Membru al Comisiei de Revizie a CC al PMR şi membru supleant al CC al PCR (1979-1984). Unul dintre cei mai brutali şi agresivi ofiţeri ai Securităţii române. Activ în represiunile împotriva grupărilor de rezistenţă armată din munţi (îndeosebi a celor din munţii Făgăraş). A condus ancheta şi persecuţiile împotriva lui Paul Goma şi a celor care s-au asociat apelului său pentru drepturile omului în primăvara anului 1977. Direct implicat în atentatele împotriva postului de radio „Europa Liberă” şi în acţiuni de colaborare cu organizaţii teroriste de stânga. După căderea comunismului, departe de a regreta trecutul său criminal, Pleşiţă şi-a sfidat şi îşi sfidează victimele în nenumărate publicaţii şi apariţii de televiziune.

Dumitru Popescu (n. 1928). Studii de economie, ziarist, ideolog al partidului în perioada Ceauşescu. Sub Gheorghiu-Dej, redactor şef al „Scânteii tineretului”, director general al AGERPRES, ministru adjunct al culturii. Ca redactor-şef al „Scânteii” după moartea lui Dej, a fost unul dintre principalii promotori ai formulelor encomiastice referitoare la „geniul” secretarului general. Secretar al CC al PCR (1969-1974) şi membru CPEx (1969 - 22 dec. 1989). Rector al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice „Ştefan Gheorghiu” (1981-1989). Tudor Postelnicu (n. 1931). Strungar, membru PCR din 1953, carieră în aparatul organizatoric, mai întâi în UTM, apoi în cel de partid. Într-o fişă de cadre din 1960 se notează despre el: „În activitatea sa manifestă uneori tendinţe de îngâmfare, se supraapreciază, din care cauză lucrează uneori rigid cu oamenii” (Florica Dobre coord., Securitatea. Structuricadre. Obiectiv şi metode, vol. 1, (1948-1967), Bucureşti, Editura Enciclopedică, p. 206. Prim secretar al Comitetului Judeţean Buzău, unde cultivă relaţii strânse cu Nicu Ceauşescu, care îşi efectua stagiul militar într-o unitate de aviaţie (1977). Ministru de interne (1978), ministru secretar de stat, şef al Departamentului Securităţii Statului din Ministerul de interne (1978- 1987), ministru de Interne (1987-22 decembrie 1989). Arestat şi condamnat în lotul CPEx (1990). Imediat după prăbuşirea regimului a excalamat: „Am fost un dobitoc”.
Grigore Preoteasa (1915-1957). Unul dintre liderii Frontului Studenţilor Democraţi, creat în 1936 pentru a contrabalansa influenţa Gărzii de Fier în universităţile româneşti şi al cărui preşedinte era Gheorghe (Gogu) Rădulescu. Preoteasa a fost redactorul-şef al ziarului România Liberă din 1944 până în 1946; ministru de Externe, 1955-1957; membru al Biroului Politic şi al Secretariatului CC, însărcinat cu ideologia şi cultura, după iunie 1957. A murit într-un accident de avion la Moscova, în noiembrie 1957. În momentul morţii sale, mulţi dintre membrii elitei de partid îl vedeau ca pe steaua în ascensiune a cercului de intimi ai lui Gheorghiu-Dej. De fapt, moartea lui Preoteasa i-a permis lui Ceauşescu să apară ca principal protejat al liderului suprem.
Gheorghe Rădulescu (1914-1991). Atunci când regimul Ceauşescu a căzut, în decembrie 1989, Rădulescu era ultimul membru al vechii gărzi a PCR care se mai afla în înalta ierarhie de partid şi de stat. Era membru al Biroului Permanent al Comitetului Executiv şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Absolvent de studii economice, preşedinte al Frontului Studenţilor Democraţi, organizaţie antifascistă controlată de comunişti în anii ’30, a petrecut anii războiului în URSS. (În 1941, a dezertat din armata română fugind spre liniile sovietice, apoi a fost deportat în Siberia, iar în final s-a alăturat emigraţiei politice de la Moscova). După 1948, a fost anchetat şi ţinut în arest la domiciliu pentru scurtă vreme în anii ’50, apoi a devenit ministru al comerţului, membru al Comitetului Central din 1960, viceprim-ministru şi un membru foarte influent al cercului de intimi ai lui Ceauşescu. Ales în structurile de vârf ale partidului în 1965, a ţinut să-şi păstreze privilegiile şi a participat la crearea cultului lui Ceauşescu. În particular, printre prietenii săi intelectuali, pretinzând că este beat, el îşi exprima greaţa şi dispreţul pentru Conducător, în timp ce public era unul dintre cei mai servili propagandişti şi promotori ai mitului Ceauşescu. Soţia sa, Doina Rudich, care a murit în anii ’80, fusese de asemenea o veterană a partidului. După ce a fost arestat şi judecat împreună cu alţi membri ai Comitetului Executiv, Rădulescu a fost eliberat din motive de sănătate. A murit la începutul anilor ’90 ca pacient al Spitalului Comunităţii Evreieşti (deşi nu era evreu). Leonte Răutu (1910-1993). Ideologul şef al partidului sub Gheorghiu-Dej. Fiul unui farmacist din oraşul basarabean Bălţi (adevăratul său nume, pe care l-a folosit până în 1945, era Lev Oigenstein), Răutu s-a înscris după absolvirea liceului la Universitatea Bucureşti pentru a studia matematica, dar nu a absolvit niciodată. A intrat de tânăr în mişcarea comunistă şi a fost activ în aparatul de propagandă. A fost editorul ziarului partidului, „Scânteia”, în clandestinitate şi a colaborat cu Ştefan Foriş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Valter Roman, Sorin Toma, Mircea Bălănescu şi Tatiana Leapis (ulterior Bulan), prima soţie a lui Răutu (pe care l-a părăsit pentru Ştefan Foriş). Inteligent, ironic şi bine informat, Răutu citea mai ales literatură rusă şi sovietică. Deşi lipsit de o educaţie sistematică în filosofie, era totuşi unul dintre puţinii activişti care avea un oarecare grad de cultură marxistă sau chiar nemarxistă. Arestat şicondamnat în anii ’30, a emigrat în URSS după anexarea Basarabiei în 1940. Ca şef al secţiei în limba română la Radio Moscova, a fost unul dintre favoriţii Anei Pauker (Împreună cu Valter Roman şi Petre Borilă). Răutu s-a întors în România în 1945 (la cererea Anei Pauker) şi a fost imediat promovat la vârful aparatului propagandistic al partidului, ca adjunct al lui Chişinevschi, alăturându-se şi echipei editoriale de la „Scânteia”. Articolele sale au fost remarcate pentru ironia acerbă şi pentru vehemenţa invectivelor folosite la adresa inamicilor politici (în special a Partidului Naţional Ţărănesc şi a ziarului său, „Dreptatea”. Împreună cu Silviu Brucan, Ştefan Voicu, Sorin Toma, Nestor Ignat, Nicolae Moraru, Miron Radu Paraschivescu şi Traian Şelmaru, Răutu a fost unul dintre criticii cei mai zeloşi ai democraţiei pluraliste şi a sistemului pluripartinic. Din grupul său, Răutu a recrutat mai târziu nucleul aparatului ideologic al PMR. Recunoscut oficial drept cel mai apropiat colaborator al lui Chişinevschi, membru al Comitetului Central al PMR după 1948; ulterior, după 1956, şef al Direcţiei de Propagandă şi Cultură a CC al PMR, Răutu a fost, de fapt, dictatorul culturii române până la moartea lui Gheorghiu-Dej. După 1956, nu mai avea pratic alt superior în
ierarhia de partid cu excepţia lui Dej, care era puţin interesat de intrigile din viaţa culturală. După moartea lui Stalin, Răutu, care anterior organizase demascarea criticilor şi poeţilor „decadenţi”, a patronat „reconsiderarea moştenirii culturale”. După Congresul al II-lea al PMR (decembrie 1955), a devenit membru supleant al Biroului Politic. Singurul lui rival potenţial era Grigore Preoteasa, care în iunie 1957 devenise membru al Secretariatului Comitetului Central însărcinat cu ideologia. Moartea lui Preoteasa în noiembrie 1957 i-a lăsat lui Răutu mână liberă ca ţar al culturii. De-a lungul anilor, adjuncţii săi au fost Mihail Roller (care se întorsese tot din URSS), Ofelia Manole, Paul Niculescu-Mizil, Nicolae Goldberger (membru al Biroului Politic din anii ’30), Manea Mănescu (însărcinat cu sectorul ştiinţific), Cornel Onescu şi Pavel Ţugui (ulterior exclus din partid pe motiv că îşi ascunsese simpatiile legionare din tinereţe). Suferind de complexul originilor sale sociale şi etnice, Răutu a căutat să fie în termeni buni cu Ceauşescu (relaţia a devenit mai caldă datorită prieteniei dintre soţia lui Răutu, Natalia, şi Elena Ceauşescu). Longevitatea sa politică se explică prin faptul că relaţiile cordiale cu cei doi Ceauşescu se stabiliseră încă de pe vremea lui Dej, precum şi prin abilitatea sa cameleonică de a se adapta la toate întorsăturile şi turnurile politice. După 1965, a devenit membru al Secretariatului Comitetului Central, membru al Comitetului Executiv, viceprim-ministru însărcinat cu educaţia şi, între 1974 şi 1981, rector al Academiei de partid „Ştefan Gheorghiu”. A fost forţat să demisioneze din conducerea PCR şi să se pensioneze dupa ce una dintre fiice a decis să emigreze împreună cu soţul ei în Statele Unite. Răutu şi-a petrecut ultimii ani în panică şi confuzie: în ciuda satisfacţiei perverse de a-l vedea pe
Ceauşescu executat, convulsiile revoluţionare i-au distrus (cel puţin formal) întregul edificiu politic şi simbolic, a cărui construcţie dăduse un sens întregii sale vieţi. În unicul interviu adâncit acordat vreodată de Răutu (cu politologul elveţian Philippe du Bois), el a admis că zeci de mii de oameni au fost victimele sistemului comunist fără însă a-şi exprima cea mai mică remuşcare.
Mihai Roller (1908-1958). Ilegalist, unul din principalii ideologi ai stalinismului din România, adjunct al lui Leonte Răutu la Secţia de Propagandă, desemnat de partid să supravegheze ştiinţele sociale şi în special istoria. Propulsat membru al Academiei RPR, Roller a fost coordonatorul manualului unic de istorie a RPR, document plin de falsificări şi profund antipatriotic. „Manualul lui Roller” a fost unul din textele obligatorii ale educaţiei şcolare în anii 1950. Director al Institutului de Istorie al Academiei şi ulterior al celui de Istorie al Partidului.
Valter Roman (Ernest Neuländer) (1913-1983). Activist şi intelectual comunist, ofiţer în Brigăzile Internaţionale din Spania, refugiat politic la Moscova unde a condus postul de radio „România Liberă” al Cominternului, direct controlat de CC al PCUS. Revine în ţară în 1945. Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1947-1951), numit general, asemeni altor foşti voluntari din Spania: Ion Rab, cumnatul lui Leonte Răutu, ambasador la Moscova în anii ’50; Minea Stan, şef al Contrainformaţiilor Armatei, Aurel Stancu, şeful Regiunii de Securitate Bucureşti în anii ’50; Pavel Cristescu (Kleinman), şef al Miliţiei în anii 1949-1952); Mihai Burcă; Mihail Florescu (Iacobi); Gheorghe Paraschiv; Grigore Naum, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii în anii ’50; Mihail Boico, comandant al Trupelor de Grăniceri (1949-1953). După ce a deţinut poziţia de ministru al Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1951-1953), a fost marginalizat o scurtă perioadă, anchetat pe linie de partid şi a revenit în poziţii relativ influente graţie relaţiei speciale cu Gheorghiu-Dej. Între 1954 şi 1983 director al Editurii Politice, cu rang de adjunct de şef de secţie a CC al PCR. În perioada 1956-1958 a primit sarcină din partea lui Gheorghiu-Dej şi probabil a conducerii PCUS/KGB să poarte discuţii cu Imre Nagy, aflat cu domiciliu forţat în România. În anii 1970 a încurajat colecţia Idei Contemporane la Editura Politică, în care au apărut lucrări importante de filosofie socială şi politică, inclusiv traduceri din gânditori occidentali. Roman a fost căsătorit cu o comunistă spaniolă, Hortensia, care a lucrat la redacţia transmisiunilor în limbi străine a Radiodifuziunii. Fiul lor, Petre, profesor la Institutul Politehnic Bucureşti, a devenit premier şi „lider naţional” al FSN după prăbuşirea dictaturii.
Leontin Sălăjan (Silaghi) (1913-1966). Lăcătuş ilegalist de origine maghiară, membru al fracţiunii transilvănene, ministru adjunct al Sănătăţii, ministru al Forţelor Armate (1955- 1966), apropiat al lui Nicolae Ceauşescu. În timpul Revoluţiei maghiare din 1956 a făcut parte, alături de Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici si Ceauşescu din Comandamentul Naţional organizat pentru a împiedica orice posibilă revoltă. Moare în urma unei operaţii chirurgicale eşuate, urmată de o intensă investigaţie.
Gheorghe Stoica (Moscu Cohn) (1900-1976). Membru al „Vechii Gărzi” a PC din România, de profesie muncitor, activist sindical la Bucureşti în anii clandestinităţii, instruit la Moscova, ofiţer politic în Brigăzile Internaţionale din Spania, unul din liderii exilului moscovit. Întors în ţară cu Divizia „Horia, Cloşca şi Crişan”, a fost prim-secretar al organizaţiei de partid a Capitalei, între 1950-1953. A deţinut demnităţi de stat în perioada Gheorghiu-Dej, propulasat în Comitetul Politic Executiv şi în Consiliul de Stat de către Ceauşescu pentru a-şi consolida relaţiile cu ilegaliştii. Alături de Vasile Patilineţ, secretar al CC al PCR, însărcinat cu „organele speciale”, a fost în 1967-1968 şeful Comisiei de Reabilitare a lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a altor militanţi comunişti ucişi în URSS şi în România dejistă. A avut soţie originară din URSS.
Ioan Şoltuţiu (n. 1918). Originar din judeţul Cluj, alături de alt securist de tristă faimă, Nicolae Briceag (M. Oprea, Banalitatea răului, p. 567). Ceferist, membru PC din 1937. În 1945 secretar al Comitetului judeţean Cluj, condus în epocă de Kohn Hillel. În 1949 sub protecţia lui Iosif Rangheţ vine la Bucureşti unde a lucrat în cadrul SSI, în cadrul Contrainformaţiilor. Principalul anchetator al lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a altor inculpaţi din acea înscenare judiciară. A lucrat direct cu consilierii sovietici şi a participat în toamna anului 1952 împreună cu Rona Gheorghiu de la Comisia Controlului de Partid (văduva militantului comunist Petre Gheorghe), generalul Mazuru şi procurorul Grigore Râpeanu la procesul Slansky pentru a se inspira în vederea unui proces similar la Bucureşti a lotului Pătrăşcanu. La anchetele din 1967-1968 a refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru crimele comise, afirmând că nu a fost decât un simplu executant al ordinelor. După procesul Pătrăşcanu a revenit la Cluj, în 1966 a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel. În anii 1960 director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare şi secretar de partid al Centrului Universitar Cluj. Ion Traian Ştefănescu (n. 1942). Activist de partid cu studii juridice, extrem de apropiat de Nicu Ceauşescu şi grupul său. Preşedinte al UASCR (1971), prim secretar al CC al UTC, prim vice-preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, prim secretar al Comitetului Judeţean Sălaj şi ulterior Dolj, membru supleant al CPEx (1988-22 decembrie 1989). Cultivat, inteligent, arogant şi oportunist, a fost unul din puţinii intelectuali din ultimul CPEx. A servit până la capăt dictatura, preferând o carieră penibilă unei retrageri demne. Documentele de arhivă îl descriu ca pe un entuziast susţinător al efortului lui Ceauşescu de înregimentare a tinerei generaţii sub forma muncii voluntare şi a „şantierelor tineretului”. Tot astfel asemeni unor Mihai Dulea, Tamara Dobrin, Suzana Gâdea şi alţi politruci a contribuit la menţinerea unei atmosfere irespirabile în viaţa culturală românească.
Sorin Toma (n. 1914). Ziarist ilegalist, activ în aparatul de propagandă al PCdR. După anexarea Basarabiei, pleacă în URSS şi activează în presa din Moldova sovietizată. Revine în România cu divizia „Horia, Cloşca şi Crişan”. Fiul poetului proletcultist A. Toma, a detestat profund valorile culturale autentice. La ordinul organelor superioare, şi în colaborare cu Chişinevschi, a scris nefastul pamflet împotriva lui Tudor Arghezi Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei. A condus „Scânteia” între 1947 şi 1960. Exclus din partid în 1963, reprimit în 1970, a emigrat în Israel, unde şi-a scris memoriile. Între colaboratorii săi apropiaţi de la „Scânteia”, dintre care unii au rămas până la sfârşitul regimului în funcţie, pot fi amintiţi: Tudor Olaru, Sergiu Fărcăşan, Ada Gregorian, Eva Szabo (soţia colonelului de Securitate/Contrainformaţii Eugen Szabo), Silviu Brucan, Nestor Ignat, Nicolae Corbu, Sorin Mladoveanu, C. Stănescu şi alţii.
Virgil Trofin (1926-1984). Ajustor mecanic şi cazangiu de locomotivă, membru de vârf al grupului aparatului de partid care i-a permis lui N. Ceauşescu să-i succeadă lui Gheorghiu-Dej în 1965. Membru PC din 1945, Trofin a fost din vreme selectat de cadriştii stalinişti pentru o spectaculoasă succesiune. Membru al CC al UTC (1945-1947), lucrează direct cu N. Ceauşescu. În momentul în care PCR acaparează puterea deplină şi declanşează violenta acţiune de stalinizare a României, Trofin primeşte grad militar şi rangul de aghiotant al lui N. Ceauşescu în cadrul Direcţiei Politice Superioare a Armatei. Funcţia Direcţiei Politice a Armatei, subordonată deopotrivă Secretaritualui CC (T. Georgescu) şi Ministerului Forţelor Armate (E. Bodnăraş) era sistematica îndoctrinare a militarilor români, inocularea convingerilor marxist-leniniste şi mutilarea sentimentelor patriotice în favoarea devotamentului pentru URSS. Înlăturarea grupului Pauker-Luca-Georgescu a permis lui Trofin şi altor activişti din a doua generaţie ascensiuni rapide. Membru supleant al CC al PMR la congresul al II-lea (1955), Trofin a fost instalat în 1956 în funcţia de prim-secretar al CC al UTM, poziţie pe care a deţinut-o până în 1964. Evenimentele din 1956, frământările din rândurile studenţimii române şi maghiare, torentul de nemulţumiri exprimate în lunile de după reprimarea insurecţiei de la Budapesta, i-au permis lui Trofin să se manifeste ca un neînduplecat politruc. În colaborare cu zbirul Florian Dănălache, prim secretar al organizaţiei de partid a Capitalei, urmând sfaturile versatului stalinist Leonte Răutu, Trofin a jucat un rol decisiv în suprimarea tentativelor de liberalizare din mediile universitare şi scriitoriceşti. Între
colaboratorii apropiaţi ai lui Trofin îi menţionăm pe Cornel Burtică, preşedintele Centrului Universitar Bucureşti, ulterior preşedinte UASR, activist important în perioada Ceauşescu, eliminat din structuri, iar după 1989 unicul membru al nomenclaturii care a publicat un volum exprimând regrete pentru trecutul său; Ion Iliescu; Ştefan Andrei; Ştefan Bârlea, cumnatul lui Florian Dănălache şi succesorul lui Iliescu ca preşedinte al UASR; Petru Enache, ulterior prim secretar al CC al UTC şi în anii 1980 secretar CC al PCR cu probleme ideologice. La Congresul al IX-lea Trofin a devenit membru supleant al Comitetului Executiv şi secretar al CC cu probleme organizatorice. Împreună cu Patilineţ a contribuit la ruinarea poziţiei politice a lui Alexandru Drăghici (strângere de documente pentru pregătirea plenarei din aprilie 1968). Propulsat membru plin al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent, Trofin a fost între 1968-1969 veritabilul număr 2 al PCR. Declinul începe în 1969, când pierde poziţia de ecretar al CC şi devine preşedinte al Uniunii Naţionale a CAP-urilor. Preşedinte al sindicatelor între 1971-1972, prim-secretar al Comitetului judeţean Braşov, ministru al Comerţului Exterior, ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei. În noiembrie 1981 a fost exclus din CC şi sancţionat cu „vot de blam cu avertisment”. Destinul politic al lui Vrigil Trofin vorbeşte perfect despre efemera glorie a militanţilor comunişti şi simbolizează înfrângerea istorică a celei de-a doua generaţii staliniste din România postbelică.
Gheorghe Vasilichi (1902-1974). Ilegalist, muncitor tinichigiu, închis alături de Gheorghiu- Dej, Constantin Doncea şi Dumitru Petrescu în urma procesului din 1934, evadează în 1935. Trimis de Comintern în Franţa, a fost unul din organizatorii mişcării de rezistenţă antinazistă în rândurile muncitorilor imigranţi (FTP-MOI), sub pseudonimul „Victor”. Arestat şi deportat la Dachau. Soţie franceză de origine poloneză. Revenit în ţară în 1945 este pentru scurtă vreme membru al Biroului Politic. Ministru al Învăţământului Public (aprilie 1948-aprilie 1949), a condus operaţia de lichidare a vechii şcoli şi a fost direct implicat în impunerea legii comuniste a învăţământului. Menţinut în CC din raţiuni decorative, a fost preşedinte al UCECOM între 1951-1969.
Ghizela Vass (1912-2004). Ilegalistă, deportată la Vapniaka în timpul războiului, membră a nucleului basarabean din conducerea PCdR. Adjunct al Secţiei Organizatorice a CC al PMR, inspector de cadre al CC, şef şi adjunct de şef de secţie Externe între 1956-1982. Relaţii apropiate cu Elena Ceauşescu, stabilite încă din perioada când aceasta îi fusese subalternă. Căsătorită cu Ladislau Vass, ilegalist de origine maghiară, în anii 1960 adjunct al ministrului Finanţelor şi membru al comisiei de Revizie a CC al PMR.
Ilie Verdeţ (1924-2001). Membru al grupului aparatului de partid, care îi includea şi pe Virgil Trofin, Gheorghe Pană, Vasile Patilineţ, Paul Niculescu-Mizil, Cornel Onescu, Ion Stănescu şi Constantin Dăscălescu. Născut dintr-o familie de socialişti din zona minieră Petroşani, Verdeţ a intrat în PCR în 1944. În anii 1950, a mers la Moscova unde a studiat la şcoala de partid a PCUS. După 1960, a fost adjunctul lui Ceauşescu, alături de Lupu Petre (Pressman) şi de Vasile Patilineţ, în cadrul Direcţiei Organizatorice a Comitetului Central. Între 1965 şi 1989, a deţinut poziţii importante în partid, inclusiv cea de membru al Secretariatului CC, membru al Prezidiului Permanent al Comitetului Executiv şi prim-ministru (1979-1982). În ultimii ani ai dictaturii Ceauşescu, din ce în ce mai marginalul Verdeţ a fost preşedintele irelevantei Comisii Centrale de Revizie. Imediat după fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central pe 22 decembrie 1989, Verdeţ a încercat fără succes să formeze un nou guvern, invocând principiile socialismului şi valorile proletare, de fapt, o încercare de ultim moment de a mai salva edificiul leninismului care se prăbuşea în România. Din 1989 şi până la moartea sa în 2001, a fost liderul Partidului Socialist al Muncii, formaţiune radicală de stânga.
Ion Vinţe (János Vincze) (1910-1996). Militant ilegalist, membru al conducerii centrale al PCdR, membru supleant al CC al PMR (1948-1955), ministru adjunct al MAI, general maior de Securitate şi comandant al trupelor de Securitate, şef al Secţiei Administrative a CC al PMR, vicepreşedinte al Comisiei Controlului de Partid, fiind mâna dreaptă a lui Dumitru Coliu şi şef al grupului de anchetatori. Împreună cu soţia sa, Constanţa Crăciun, ani de zile ministru al Culturii, au fost unul din cuplurile cele mai influente din conducerea PCR. În perioada Ceauşescu, Vinţe a fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii Români de Naţionalitate Maghiară.
Iulian Vlad (n. 1931). De profesie învăţător, activist UTC, studii de Drept şi Academia „Ştefan Gheorghiu”. Carieră în cadrul Direcţiei de Învăţământ şi al Direcţiei de Cadre a MAI. Comandant al Şcolii militare de ofiţeri activi ai Securităţii de la Băneasa. Secretar de stat al MAI, însărcinat cu coordonarea „structurilor de contraspionaj”. General colonel, ministru secretar de stat la MAI şi şef al Departamentului Securităţii Statului (1987-22 decembrie 1989). Arestat şi condamnat după căderea regimului comunist.
Ştefan Voitec (1900-1984). Ziarist, militant social-democrat, unul dintre principalii arhitecţi ai lichidării Partidului Social-Democrat prin unificarea forţată cu PCR. Ministru al Educaţiei Naţionale în primul guvern Groza, vicepremier, membru al CC (1948-1984), membru supleant al Biroului Politic sub Gheorghiu-Dej şi preşedinte al Marii Adunări Naţionale (1961-1974).
Alexandru Voitinovici (1915- ?). Preşedinte al Tribunalului Poporului; secretar general la Ministerul Justiţiei (1948); procuror general al RPR (1948-1952); preşedinte al Tribunalului Suprem (1954-1967), revocat. Dramaturg mediocru cunoscut sub pseudonimul Alexandru Voitin. Asemeni generalului magistrat Alexandru Petrescu (care a prezidat numeroase procese politice, inclusiv procesul Maniu din 1947), Voitinovici a fost regizorul nemijlocit a numeroase înscenari judiciare.

Sursa

ZIUA PI

2010-03-14T03:26:00.005+02:00

Este o poveste specială, complexă şi simplă în acelaşi timp. Obiectul dorinţei ascunde un mister neelucidat de milenii. Adoratorii numărului Pi au o dată de predilecţie pentru a se întalni în fiecare an: ziua a 14-a din a treia lună, 3,14, relatează Associated Press, recepţionată de Rompres.
În această zi, discipolii virtualei biserici Pi îşi dau întalnire la o oră specială 1.59, din devotament bineînţeles pentru zecimalele următoare ale numărului Pi (3,14159).
În SUA, locurile obişnuite pentru întalnirile fanilor acestui număr intact de la Arhimede sunt diverse: la Cambridge, în apropiere de Boston, unde se află celebrul Massachusetts Institute of Technology (MIT) care, timp de mai mulţi ani, s-a amuzat să anunţe admiterile la 14 martie, la Exploratorium-ul din San Francisco, pentru a degusta plăcinte ('pie' în engleză se pronunţă ca 'Pi'), purtand bijuterii în formă de Pi (a 16-a literă din alfabetul grec) sau superbe coliere în care fiecare perlă are o culoare specifică unei cifre şi este dispusă, bineînţeles, în ordinea numărului Pi.
Participanţii se adună în jurul unei fel de loc sacru dedicat lui Pi, o placă din cupru pe care sunt gravate primele 100 de cifre ale numărului. Mulţi dintre aceşti pasionaţi cunosc, de altfel, pe de rost, primele 100 de zecimale. Neimpresionat, ţinand cont că unul dintre modurile în care îşi petrec timpul liber constă în a se provoca în a recita cat mai multe zecimale.
La acest joc, un chinez deţine recordul. Chao Lu, un student la chimie a recitat pe de rost primele 67.890 de zecimale ale numărului Pi în 2005. Această performanţă a durat peste 24 de ore şi a necesitat peste 26 de casete video, care au transmise apoi spre validare Cărţii recordurilor Guinness.
Însă chiar şi această reuşită este departe de cea a supercalculatoarelor, care au reuşit să identifice peste 1.000 de miliarde de zecimale, fără să elucideze însă misterul acestui număr care fascinează matematicienii de secole.
Alţi pasionaţi de Pi au găsit o metodă mai neconvenţională pentru a memora zecimalele: poezia. Este cazul unui inginer în informatică din Virginia, Mike Keith, care a scris o odă închinată numărului Pi, un poem, sau mai degrabă nu 'piem' cum îi spune el. Cele circa 4.000 de cuvinte ale acestei scrisori de dragoste au particularitatea de a poseda fiecare un număr de litere care urmează foarte exact şirul zecimalelor Pi: primul cuvant are trei litere, al doilea una singură, al treilea patru litere, şi aşa mai departe. În teorie, este 'suficientă' deci învăţarea acestui poem pe dinafară pentru a memora primele 4.000 de zecimale Pi.
La ce bun toate acestea? La această întrebare, mulţi dintre pasionaţi răspund printr-o altă întrebare: 'La ce bun să urci pe Everest?'...

Sursa: acasa.ro

UMBRELA

2010-02-04T20:11:00.012+02:00

Comunitatea internationala acuza Teheranul ca-si dezvolta capacitatile nucleare sub acoperirea programului nuclear civil.

Statele Unite si alte cinci tari (Germania, China, Franta, Marea Britanie, Rusia) incearca sa ajunga la un acord in privinta sporirii sanctiunilor la adresa Iranului, dar Beijingul afirma ca vrea sa continue negocierile cu Teheranul.

„Noua Europa” este ferm ancorata si incorporata atât in UE cât si in NATO condus de SUA. Destinul viitor al regiunii este acum legat, la bine si la rau, de destinul celor de la Bruxelles si nu al celor de la Moscova.

Din varii motive insa, Occidentul nu-si poate permite sa piarda Rusia. Comasarea apararii cu rachete chiar la frontiera cu Rusia in chip de „linie Maginot” futurista risca sa instraineze insa un partener strategic cheie. Occidentul are nevoie de ajutorul rus dintr-o serie de ratiuni logistice, tehnice si diplomatice vitale, in abordarea asa-numitelor state-paria. Fara o presiune a Rusiei asupra acestor incubatoare si sponsori ai terorismului si traficului cu droguri ca Afganistanul, Iranul si Coreea de Nord, rezultatul nu va fi decât ca acestea sa devina si mai indraznete si mai greu de manipulat.Noua echipa a lui Obama stie acest lucru. A avut incercari soldate cu un semi-succes in restabilirea si recalibrarea relatiilor bilaterale, dar Moscova nu doreste târguiala atunci când detine o pozitie avantajoasa. Mai mult, o abordare umilitoare fata de Rusia a esuat lamentabil, noteaza OhmyNews International.

Rusia este astazi jucatorul indispensabil atât in curtea din spate cât dincolo de ea, cu alte cuvinte in plan international. Planul scutului antiracheta este un pret prea mare ce trebuie platit pentru pierderea Rusiei, crede publicatia. Occidentul are nevoie ca Moscova sa fie de partea lui acum mai mult ca oricând de la incheierea razboiului rece.

Valul deceptiei devine insa tot mai transparent. La Bruxelles, unul dintre aliatii cei mai apropiati ai SUA din NATO si un vechi bastion impotriva Rusiei, Turcia, a spus ca a recunoscut ca scutul antiracheta inseamna sa ameninti Rusia si nu Iranul, asa cum se sustine oficial. Într -un articol publicat la 6 martie de ziarul turc de limba engleza "Today's Zaman", apropiat de partidul AK de guvernamânt, Turcia a pus sub semnul intrebarii intelepciunea acordului de aparare din Europa Centrala. Ankara crede ca „scutul antiracheta pare sa fie indreptat impotriva Rusiei nu Iranului, asa cum insista SUA”. Pozitia a fost clarificata de ministrul turc de externe, Ali Babican, care si-a exprimat indoiala, cu prilejul recentei reuniuni a ministrilor de externe din NATO „Daca tinta este cu adevarat Iranul, nu am avea problemele pe care le avem astazi intre Rusia si SUA. Înseamna ca exista alte aspecte”. Si aceste aspecte sunt obiectiile expuse deslusit de Rusia fata de proiect care ar putea spori tens iunile nu numai in Europa Centrala ci si in zona Marii Negre, potrivit OhmyNews International.

Aceste pregatiri militare vizeaza sa previna eventualele represalii iraniene care ar urma dupa consolidarea sanctiunilor internationale la adresa Teheranului. In plus, ele ar putea convinge Israelul sa lanseze un atac militar asupra instalatiilor nucleare iraniene.

Semnarea, la Bucuresti, a Acordului romano-american privind amplasarea fortelor militare SUA pe teritoriul Romaniei, s-a aflat in atentia presei internationale, care a remarcat ca este vorba de un document istoric ce consfinteste instalarea primelor baze militare americane intr-o fosta tara a Pactului de la Varsovia. Pe de alta parte, cotidianul francez Le Figaro a mers mai departe, apreciind ca Romania ar putea fi aleasa de americani si pentru instalarea unei baze in cadrul scutului antiracheta. Este vorba de baterii de rachete Patriot. Explicatia ziarului francez este una simpla: Bucurestiul pare dispus sa faca mai multe concesii in aceasta privinta spre deosebire de Polonia, stat cu care Washingtonul poarta deja tratative pe aceasta tema inca din 2002, informeaza Mediafax.

Iritare maxima la Moscova
Rusia ar putea sa accepte, desi impotriva vointei sale, ideea amplasarii sistemului american antiracheta in Europa daca acesta ar fi instalat in extremitatea sudica a NATO, in Turcia, Romania sau Bulgaria.
Cu toate acestea Rusia a amenintat, cu retragerea din Tratatul privind fortele conventionale din Europa (CFE) in cazul in care prezenta militara a SUA si a NATO se va apropia de granitele sale, informeaza Mediafax. Anuntul a fost facut de ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov la doar o zi de la semnarea Acordului de asociere privind facilitatile militare ale SUA in Romania, care a precizat ca "expansiunea infrastructurilor SUA si NATO pana la granitele Rusiei pune in discutie viitorul tratatului CFE". "Rusia isi indeplineste in prezent toate obligatiile incluse in tratat. Dar, daca vom vedea ca alte tari le ignora, vom trage concluziile care se impun", a amenintat Ivanov. Prejudiciul politic adus de NMD este agravat de faptul ca acum 30 de ani, SUA si Uniunea Sovietica au renuntat la constructia sistemelor de aparare impotriva rachetelor nucleare strategice prin semnarea tratatului susmentionat. Daca SUA vor continua sa dezvolte proiectul, vor fi nevoite fie sa incalce tratatul, fie sa denunte cu 6 luni inainte intentia de denuntare unilaterala.

Administratia americana a avansat o initiativa diplomatica de a oferi Rusiei stimulente financiare si tehnice in schimbul denuntarii bilaterale a tratatului antiracheta. Sub anonimat, oficialii americani au informat ziarul New York Times ca aceasta oferta ar cuprinde achizitii de armament din Rusia, ajutor militar, organizarea de exercitii comune de aparare antiracheta precum si cumpararea de catre americani a unui numar de rachete rusesti sol – aer S-300. Actiunea se vrea de fapt a fi o incercare de blocare a unui eventual parteneriat ruso-chinez ce ar reprezenta o mutare a raportului de forte in zona Eurasiei impotriva SUA.

Occidentul are nevoie de ajutorul rus dintr-o serie de ratiuni logistice, tehnice si diplomatice vitale, in abordarea asa-numitelor state-paria. Fara o presiune a Rusiei asupra acestor incubatoare si sponsori ai terorismului si traficului cu droguri ca Afganistanul, Iranul si Coreea de Nord, rezultatul nu va fi decât ca acestea sa devina si mai indraznete si mai greu de manipulat. Rusia este astazi jucatorul indispensabil atât in curtea din spate cât dincolo de ea, cu alte cuvinte in plan international. Planul scutului antiracheta este un pret prea mare ce trebuie platit pentru pierderea Rusiei, crede publicatia. Occidentul are nevoie ca Moscova sa fie de partea lui acum mai mult ca oricând de la incheierea razboiului rece.

Efectul AVATAR

2010-01-14T11:02:00.013+02:00

Cu Avatar, James Cameron este pe cale să-şi bată propriul record şi să depăşească în topul încasărilor din toate timpurile celebrul "Titanic". Banii însă, deşi vorbim în prezent de 1,3 miliarde de dolari (se estimează încasări de peste 2 miliarde), au trecut deja în plan secundar - ziarele, televiziunile şi Internetul vuiesc aprig, pe măsură ce efectele psihice post-Avatar afectează un număr din ce în ce mai mare de persoane - depresiile şi gândurile sinucigaşe sunt la ordinea zilei printre fanaticii universului de pe Pandora.

Mai mult, Avatar a reuşit să creeze controverse de ordin social, politic şi religios. Unii plâng cu cutter-ul în mână, în timp ce alţii arată ofensaţi cu degetul către un individ care nu a făcut altceva decât să expună un scenariu S.F. cu elemente de fantasy. Numitorul comun este acela că toţi au refuzat să creadă că au văzut doar un film, nu un documentar sau vreo realizare cu tentă conspiraţionistă.

Populaţia Na'vi de pe Pandora, aflată într-o armonie perfectă cu natura, a săpat adânc în sufletul nostru şi a reuşit să aducă la lumină o latură uitată de mulţi dintre noi: a sentimentelor adevărate - necondiţionate de material.

Toate lucrurile rele de care ne lovim direct sau indirect în viaţa de zi cu zi (războaie, sărăcie, crime, neîmpliniri, stres, frustrări), toate acestea nu existau pe Pandora până la debarcarea oamenilor.

James Cameron a evidenţiat un adevăr trist, prin contrastul dintre armonia de pe planeta fictivă şi dezbinarea de pe Pământ - a expus răutatea şi natura distructivă a omului. În acelaşi timp a arătat însă că mai sunt şi indivizi capabili să se opună intereselor materiale ale conducătorilor şi să protejeze armonia.

Persoanele care s-au regăsit cumva în nativii de pe Pandora sau printre salvatori, au apreciat cel mai mult creaţia lui James Cameron. Atât de mult încât o parte dintre ei au trecut peste nivelul de fan al unui film şi au ajuns la fanatism.

Forumurile de pe net dedicate filmului Avatar sunt pline de păreri şi dorinţe fanteziste, conform unora se vor înfiinţa comunităţi Na'vi, formate din fani înrăiţi ai filmului. Nu ar fi o premieră, astfel de comunităţi au luat naştere şi în urma altor producţii S.F. de mare impact (Star Wars, Star Trek), fanii intrând în pielea personajelor şi preluând vestimentaţia, limbajul şi anumite comportamente ale acestora. În cazul lui Avatar, cei cu un psihic mai slab, confruntaţi cu o realitate departe de idealul lor (singurătate, probleme), au început să aibă depresii şi gânduri sinucigaşe. În loc să încerce să facă ceva care să le schimbe viaţa în mai bine, şi-au pierdut raţiunea. Unii consideră că dacă îşi pun capăt zilelor vor renaşte pe Pandora.

O parte dintre specialiştii implicaţi în explicarea acestui fenomen, studiază cât de mult a contribuit vizionarea 3D la amplificarea stărilor emoţionale. Ca spectator care am asistat şi la rularea IMAX, şi la vizionarea normală (2D), recunosc că experienţa tridimensională mi-a dat trăiri mult mai intense.

În cele din urmă, chiar dacă am fost impresionaţi până la lacrimi de Avatar, cred că terapia cea mai potrivită este să ne gândim că am văzut doar un film, nu că am asistat la descoperirea unei lumi mai bune decât cea de pe Pământ.

În vreme ce fanii contemplează încă la Pandora, vocile celor care s-au simțit lezați de ideile lui James Cameron gârâie ameninţător.

Reprezentanţii infanteriei Statelor Unite, au publicat o scrisoare deschisă în care au criticat atât filmul cât şi regizorul, din cauză că soldații americani sunt puși intr-o lumină proastă . Războaiele purtate în Irak şi Afghanistan or avea oare vreo contribuţie la imaginea controversată ce planează asupra americanilor? Orice apariţie, fie ea în filme de ficţiune, să fie percepută de aceştia ca un atac la adresa lor? La interesele lor?

Nici jurnaliștii de la Vatican nu au fost prea încântaţi de Avatar, catalogând producţia drept "insipidă" şi afirmând că "deşi există tehnologii încântătoare din belşug, filmul prezintă prea puţine emoţii umane autentice".Vatican Radio dă vina pe Avatar pentru că "promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să devină religia noului mileniu".

Nu puteau lipsi desigur păreri cum că Avatar expune teme rasiste : un alb trece de partea populaţiei Na'vi pentru a o salva - total aberant, din moment ce tot un alb încearcă să o distrugă. Alţii văd scenariul drept o metaforă care sugerează invazia asupra indigenilor din America ş.a.m.d.

Concluzia? Avatar ne arată cât de iraţionali, meschini, mânaţi de interese personale sau manipulaţi sunt majoritatea oamenilor: o mie de religii și tot atâtea răboaie. Oare a existat vreodată pace şi armonie pe Pământ? Istoria ultimelor milenii spune că nu. În aceste condiţii, îi înţeleg pe cei care se confundă cu grupul "salvatorilor" că sunt deprimaţi, când realizează cât de mare e prăpastia dintre o lume armonioasă şi una învrăjbită. Sigur, e o utopie sa speram la o lume perfecta. Dar macar la una mai bună.

Dacă vrem, putem schimba lucrurile în bine, dar trebuie sa fim uniti si sa gasim alte valori pentru care sa luptam, altele decât banii şi puterea. Din păcate, ca şi în film, puţin suntem cei ce ne dorim aşa ceva.

Sursa: go4it

2009-09-24T14:41:00.007+03:00

Al tău, a mea. Îmbrăţişez, oftezi. Plâng, mângâi. Ţip, taci. Nu vorbesc, ţipi. Ascult, cânţi. Îngân, murmuri. Clipesc, tremuri. Doresc, te oferi. Aprind, explodezi. Indiferent, clocotitoare. Zâmbesc, sclipire în irişi. Râd, sari neastâmpărată. Dorm, priveşti. Visez, păzeşti. Miros, pluteşti. Sorb, curgi. Păşesc, admiri. Cad în adoraţie, te preumbli. Gol în stomac, te insinuezi. Plec, ţi-e teama. Zbori, te aştept. Mi-e dor, te răscoleşti. Revi, te banuiesc. Te vreau, mă primeşti. Fumez, m-ai iertat. Încep, termini. Alerg, mă potoleşti. Stau, mă porneşti. Mi-e lene, îmi faci poftă. Uit, îmi aduci aminte. Ignor, mă trezeşti. Urăsc, mă plezneşti. Trăiesc, speri. Mă văd prin tine, te pierzi. Simplific, complici. Stric, repari. Distrug, rabzi. Mă frămânţi, n-ai chef. Mă îngrijorezi, nu exişti. Mă dori, ai fost. Mă omori incet, n-ai fost nicicând plecată. Sunt complet, eşti jumătatea până la întreg. Te iubesc, străluceşti. Suspini, trec. Mă liniştesc, te stingi. Număr orele, vezi infinitul. Toată viaţa, dincolo de moarte. Sunt tânăr, imbatrânesc. Te ţin de mână, vrei toata inima. Regret, zâmbeşti. Aştept, trăieşti. Am trăit o viaţă, abia acum începe.

Am fost două păreri, acum trăim.

El CHE

2009-03-12T19:04:00.009+02:00

Au trecut 41 de ani de când Ernesto “Che” Guevara, una dintre cele mai importante figuri ale secolului 20, nu se mai află printre noi. Figura memorabilă a lui Che a devenit în zilele noastre un bun comun, ornând tricourile şi pereţii nostalgicilor, lansând o adevărată industrie.
În momentul de faţă, chipul lui este considerat unul dintre cele mai importante branduri din lume. El se regăseşte peste tot, de la căni şi tricouri până la ceasuri de perete şi genţi. Prestigiosul producător de ceasuri Swatch a mizat şi el pe imaginea argentinianului, scoţând o ediţie limitată de ceasuri de mână (foto), intitulată „Che“.
“Guevara e o sursă de inspiraţie pentru oricine iubeşte libertatea”
Nelson Mandela
„Che este nu doar un intelectual, ci persoana cea mai completă a timpurilor noastre“, Jean-Paul Sartre

Nu am sa incep sa detaliez istoria lui Che, cu totii o stim, iar daca nu o cunoastem, o simpla cautare pe net ne-ar umple de informatii.
Ceea ce este ingrijorator, chiar si dupa moartea lui, multi tineri, inca il iau ca drept simbol. Nu este rau sa ai un simbol cand esti tanar, dar partea ciudata este ca sunt multi pusti, care ii poarta chipul pe tricouri fara sa stie defapt ce a facut El Che.

Che ajunge, în septembrie 1954, în Mexic. Aici el avea să îl cunoască pe Fidel Castro şi să se alăture grupării revoluţionare „Mişcarea 26 iulie”. Cu toate că el dorea să fie doar medicul grupului de revoluţionari, Guevara participă la antrenamentele militare, la finalul cărora a fost desemnat de către instructor drept cel mai bun luptător de gherilă dintre toţi. La scurt timp după încheierea perioadei de pregătire, membrii mişcării pornesc către Cuba. Debarcarea lor pe insulă însă nu avea să decurgă aşa cum se aşteptau. Trupele dictatorului Fulgencio Batista îi aşteptau şi, după o luptă inegală, rebelii sunt înfrânţi. Aflat printre puţinii supravieţuitori ai masacrului, el se retrage alături de restul rebelilor în Munţii Sierra Maestra. De aici el continuă, alături de Fidel Castro, lupta de gherilă împotriva armatei. În noaptea de 31 decembrie 1958, se avântă, în fruntea trupelor sale, şi cucereşte Santa Clara. Victoria răsunătoare aduce odată cu ea şi finalul revoluţiei, dictatorul Batista alegând să fugă în Republica Dominicană. O săptămână mai târziu, restul rebelilor conduşi de Castro intră în capitala Havana şi pun stăpânire pe întreaga ţară.

Revoluţia din Cuba se terminase. Revoluţia lui Che, nu.
Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”. În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală, iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba , după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3 octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În Decembrie 1965 părăseşte Africa. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizinterie , se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia incercand inlaturarea dictaturii militare a lui Rene Barrientos
În urma unui pont venit de la un ţăran care susţinea că a auzit voci într-o zonă din apropierea casei sale, unde nu ar fi trebuit în mod normal să se afle nimeni, trupele fidele preşedintelui Rene Barrientos i-au încercuit pe Che Guevara şi pe cei câţiva guerilleros pe care-i avea alături în pădure. Che a fost capturat viu. Apucase să strige: “Nu trageţi, eu sunt Che. Valorez pentru voi mai mult viu decât mort”.

Recent l invitaţia Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, condus de Marius Oprea, agentul CIA Felix Ismael Rodiguez Mendigutia, declara:

"În Cairo în 1961-1962, un diplomat cubanez, Lionel Alonso, era prezent când Che îi vorbea despre ideile sale şi despre Mao ambasadorului sovietic. Atunci a fost condamnat, pentru că Cuba depindea în mare măsură de URSS. Restul e istorie. Che a mers în Africa şi toate armele pe care le-a primit erau din China. Când a eşuat, nu a mai vrut să se întoarcă în Cuba, au trebui să trimită oameni ca să-l aducă înapoi. Ştia în ce situaţie era din cauza atitudinilor sale pro-China. Apoi l-au trimis în Bolivia fără nici un sprijin."

"De ce credeţi că este cultura vestică fermecată de aceste simboluri revoluţionare, cum este Che Guevara?

"Nu ştiu. E un fenomen, oamenii sunt păcăliţi de propagandă şi vor să creadă că omul ăsta e un erou, deşi nu este. Cuba a repetat de atâtea ori asta şi i-a prezentat fotografia peste tot. Probabil că este responsabilitatea noastră că nu am făcut destul ca să arătăm lumii cine era el cu adevărat."

KU KLUX KLAN

2009-02-21T21:58:00.006+02:00

Ku Klux Klan-ul (KKK) este unul din grupurile cele mai vechi si mai temute din America. Manati de dorinta de suprematie a albilor, Ku Klux Klan-ul folosea deseori violenta si incalca legea pentru a-si promova cauza. Au stat in umbra mai mult de 130 de ani si continua sa existe nu numai in America, ci si in intreaga lume.

Ku Klux Klan-ul a aparut oarecum accidental in timpul perioadei de reconstructie de dupa Razboiul Civil , in America de Sud. Oamenii din Sud au suferit foarte mult din cauza razboiului; multi si-au pierdut casele si plantatiile, iar majoritatea i-au pierdut pe cei dragi.Locuitorii Sudului aveau nevoie sa se elibereze din durerea zilnica a vietii.

In 1865, sase indivizi dintr-un mic oras din Tennessee au pus, fara sa isi dea seama de urmari, bazele celui mai mare si mai temut "grup al urii " din tara. Ei au decis sa organizeze un club pentru a-si gasi o ocupatie care sa-i faca sa uite grijile. Toti insa erau saraci si nu-si puteau permite sa-si faca robe sau costume pentru grup, asa ca au decis sa foloseasca cearsafuri. Si-au pus cearsafurile pe spate si fete de perna pe cap. De asemenea, si-au acoperit caii tot cu cearsafuri. Ku Klux Klan-ul avea sa iasa in lume pentru prima data.

La inceput, cei sase indivizi nu au vrut decat sa sperie lumea; oricum, oamenii s-au speriat mai tare decat si-ar fi dorit ei. Acestia au realizat apoi ce ar putea face cu aceste tactici ale intimidarii. Sudul era transformat intr-un tinut care nu le mai apartinea. Sclavii incercau sa obtina drepturi, iar cei din partea de nord veneau pentru a profita de locuitorii Sudului. Oamenii au vazut posibilitatea sa aduca Sudul la ce a fost inainte.

In curand, Ku Klux Klan-ul a inceput sa sperie grupurile politice ale nordicilor si strainilor. Oamenii deseori paraseau adunarile cu teama. S-a raspandit in Sud vestea despre existenta acestor mascati. Multora insa le-a placut ideea si au vrut sa fie admisi. Klanul a crescut repede.; imediat a fost nevoie de un lider care sa conduca grupul. Prima lor alegere a fost generalul din Sud Robert E. Lee. De altfel, acesta a sustinut grupul si cauza sa, dar a fost foarte bolnav si nu si-a putut indeplini misiunea.

Urmatoarea alegere a fost Nathan Bedford Forrest.Cu toate ca nu a fost la fel de cunoscut ca Robert E. Lee, a fost un bun conducator. S-a nascut in Mississippi si detinea o plantatie. A luptat pentru armata aliata mult timp pana sa ii fie recunoscute talentele. Cu toate ca nu a ajuns destul de devreme pentru marele impact al razboiului, a castigat respectul celor mai importanti lideri. Dupa razboi acesta simtea nevoia sa se razbune pe cei din Nord. A vazut Ku Klux Klan-ul ca un mod de a-si realiza visul.

A fost repede acceptat ca "Mare Vrajitor"( cel mai inalt grad in Klan ) si avea puterea absoluta asupra membrilor Klanului. Oamenii erau nerabdatori sa faca ceea ce spunea el, aveau incredere in talentul lui. Multi simteau nevoia de a apartine unui grup, iar Ku Klux Klan-ul le-a oferit aceasta sansa. Klanul era foarte secretos, membrii se fereau ca neinitiatii sa le cunoasca identitatile. Datorita acestui secret au mai fost numiti "Imperiul Invizibil".

Klanul a preluat cu adevarat controlul in 1868. Membrii Klanului doreau sa ii scape pe locuitorii din Sud de straini, negri si de orice persoana care ii sustinea pe asupritori. Furau bunurile opozitiei, ii bateau si chiar ii omorau. Aceste omoruri au devenit cunoscute sub numele de linsaj. Tarau victima in centrul orasului,si o spanzurau in fata tuturor. Aceasta metoda era foarte eficace, oamenii temandu-se de ce li s-ar fi putut intampla daca au de-a face cu negrii sau cu strainii.

Dupa ce guvernul Statelor Unite isi retrage trupele din Sud, spre sfarsitul lui 1800, arhiva Klanului este goala. Grupul s-a destramat in mai multe formatiuni iar Forrest a plecat. La inceputul secolului trecut, Klanul si-a reinceput activitatea.

De data aceasta scopul era mai inalt, dorind sa elibereze America de toti non-albii si non-crestinii. Acesta este Ku Klux Klan-ul pe care il cunoastem astazi. Noua grupare a Klanului se deosebeste de cea veche in multe privinte; membrii isi doreau libertatea si nimic mai mult. A aduce prejudicii era doar un efect. In viziunea noului Klan prejudiciul a fost cauza . Noul Klan a fost mult mai violent. Oamenii erau terorizati, linsati si batuti pentru simplul motiv ca erau de alta rasa, nationalitate sau religie.

In 1920, Ku Klux Klan-ul prospera. Spre deosebire de trecut, acum membrii nu erau numai in Sud. Klanul s-a raspandit repede in intreaga tara. Multi primari au fost alungati in secret de Klan, iar membrii acestuia au ales functionarii. Justitia nu parea sa ii acuze sau condamne pentru nimic. Puterea lor era mai tare decat legea iar mania "Mastilor" mai inspaimantatoare decat puscaria. Oricum, spre sfarsitul lui 1920, multi politicieni care pana atunci au tacut , hotarasc sa vorbeasca si sa lupte impotriva Klanului. Acesta a fost inceputul caderii lor.

Klanul nu a mai fost la fel de puternic de atunci. In ultimii 50 de ani a avut multe caderi. In timpul Razboaielor Mondiale membrii si-au folosit patriotismul pentru a castiga increderea oamenilor. Klanul s-a schimbat mult si ca organizatie: s-a despartit in mai multe organizatii mai mici si fiecare pretinde ca ar fi adevarata descendenta si ca urmeaza adevarata traditie.

In ultimii ani odata cu aparitia Internetului, Klanul a gasit o modalitate sa trimita propaganda in casele din toata lumea.Toate aceste site-uri par sa aiba ceva in comun: contin informatii care submineaza alte rase sau religii. Toate acestea fac apel in special la tineri care de cele mai multe ori prezinta puncte de vedere ale Ku Klux Klan-ului.

In final, Ku Klux Klan-ul este o problema care nu va disparea prea curand. Strategeia Klan-ului este aceea de a fi activ o perioada pentru ca apoi sa dispara. Atata timp cat exista diferente intre oameni, ura va fi mereu. Iar Ku Klux Klan-ul va exista pentru a o exploata in toate modurile posibile. Pot fi tacuti multi ani, dar poti fi sigur ca exista. Ei sunt "Imperiul Invizibil"

Ciobul de sticla

2009-01-24T15:44:00.006+02:00

Stătea pe malul apei, scormonind în nisip şi uneori găsea câte un ciob colorat. Porţelanuri vechi, albastre, rotunjite de apă, o priveau misterios; cristale mici, încă ascuţite, împrăştiau raze iuţi şi, de cele mai multe ori, bucăţi de ceramică roşiatică, resemnate într-un somn adânc, închise pentru totdeauna înţelegerii, poposeau pentru o clipă în palma sa. Le cerceta cu mirare, de fiecare dată, cu toate că lucrurile se petreceau în fiecare zi la fel. Pe nisip apăru o umbră lungă.
- Ce faci?
- Dacă aş şti…
- E bine când îţi dai seama că nu ştii.
- E doar o tristeţe. Aş vrea să nu mai fie, dar ea trece prin mine fără să înţeleg de unde vine şi unde vrea să ajungă, dacă este a mea sau nu… parcă ar cere ceva.
- Mda, multă singurătate. Dacă vrei, îţi ţin de urât.
- Vreau. Numai că nu este atât de simplu.
- Nimic nu este “aşa de simplu”.
- Şi atunci de ce spui că îmi vei ţine de urât?
- Ai vrea să plec?
- Nu stiu … nu îmi place să fiu doar un popas pentru călători.
- Dacă nu aş veni dintr-un loc pentru a ajunge în altul, poate aş rămâne.
- Şi ce te-ar face să rămâi?
- Dacă aş găsi ce nu am găsit toată viaţa.
- Nu e deloc simplu.
- Ţi-am spus, nimic nu este ce pare a fi. Poate nici nu sunt un călător.
- Dar ce ai putea fi?
- Un căutător.
- Mda, căutătorii nu îşi schimbă neapărat locul. Eu vin aici mereu.
- Dacă au găsit ceea ce căutau, nu. Rămân să înţeleagă ce au găsit, să desăvârşească povestea împlinirii. Altfel, cunoaşterea ar fi parţială. Un dar risipit.
Ramase cu spatele la el, incercand sa inteleaga. Cu mainile jucandu-se in nisip descoperii printre pietricele si fire de nisip un mic ciob albastru:
- Vezi ciobul acesta albastru? Dintre toate, el îmi place cel mai mult. Parcă vorbeşte despre ceva. Îmi vine să îl iau cu mine. De parcă aş putea să îi fiu casă.
- Şi de ce nu îl iei?!
- Nu ştiu. El aparţine clipei acesteia. Dacă îl las pe plajă, mă voi gândi mereu la el, îmi va fi dor; dacă îl iau, l-aş putea uita într-un sertar şi ar fi nedrept. Cum alegi?
- Ciobul care va fi al tau îţi va spune singur “ia-mă cu tine”. Şi chiar dacă nu o va face, vei simţi că pe acela nu vrei să îl laşi, nu poţi, este al tău. Adică şi tu îi aparţii lui.
- Poţi aştepta o viaţă pentru ca un astfel de lucru sa se intample, iar daca nu se va intampla.....(cuvintele ii lipseau)
- Vrei dreptate?!
- Nu ştiu, dar nu mă pot abţine. Mi se pare trist. Tu poţi?
- Da, eu pot. Uneori. De cele mai multe ori.
- Şi crezi că în felul acesta, deciziile tale au mai multă valoare?
- Poate da, poate nu, dar sunt ale mele, sunt un om liber.
- Când eşti liber, eşti mai puţin trist, aşa-i?
- Tristeţea este o opţiune. Mă gândesc la altceva. Nu mai eşti ataşat.
- Vorbeşti despre tristeţe ca despre o alegere. Câte din alegerile noastre sunt de fapt adevărate?
- Tristeţea este o atitudine în faţa evenimentelor şi poţi opta pentru ea. Cât despre ataşament… abseţa lui îţi dă şansa mai multor întâlniri. Nu ţi se pare niciuna mai importantă ca alta, până apare aceea, unica. Atunci, totul devine altfel. E pur şi simplu cunoaştere.
- Şi cei care rămân în urmă? La ei nu te gândeşti?
- Ei trebuie să se gândească, ce îi împiedică? Fiecare este liber să aleagă. Pe acela nu îl pune nimeni să fie altceva decât vrea să fie. Fiecare poate alege.
- Între iubire şi cunoaştere ce alegi?
- Ataşamentul nu este iubire. Iubirea înseamnă libertate sau cel puţin aşa ar fi ideal, să te ridici la acest nivel al iubirii. Altfel, ceea ce părea să promită fericirea este doar un prilej de suferinţă. Hoţul care a furat o comoară este neliniştit, comoara nu. Un diamant străluceşte la fel şi pe degetul unei regine şi pe degetul unui hoţ. Regina se poartă cu detaşare, hoţul cu disperarea de a nu fi prins.
- Povestea ta este despre cunoaştere.
- Este un fel de a trăi.
- Şi povestea despre iubire?
Se gandi putin si apoi raspunse, in speranta ca ii va afla povestea lui:
- Pe aceea să mi-o spui tu.
- Femeile aleg iubirea…
- Mmmmda. De obicei.
- Bărbaţii aleg cunoaşterea…
- Pe asta de unde ai scos-o? Se mai întâmplă şi invers.
- Bărbaţii uită femeile care aleg iubirea. Ei le vor pe cele care aleg cunoaşterea.
- Nu cred si banuiesc ca sunt puţine.
- De aceea sunt mulţi bărbaţi nefericiţi?
Parea un pic revoltata.
- Asta-i prea de tot, voi? Dar sunt si femei. Primele rămân în sertar, iar celelalte pe plajă.
- Şi în gândul bărbaţilor.
- Dacă asta te consolează…
- Nu, pentru că ei au mereu câte un ciob în sertar, dar nu este cel albastru. Acela rămâne pe plajă.
- Da, este cumva ca un gen de ofranda adusa noua sau cum?
- Tu vrei şi iubirea şi cunoaşterea.
- Mda! Nu vreau nici în sertar, nici pe plaja. Vreau în buzunarul de la piept.
- Cât timp crezi că ai la dispoziţie?
- Întâlnirile importante nu se măsoară. Poate că de aici vine tristeţea aceea… Vezi? Tu eşti cel care nu are timp. Voi sunteţi cei care pleacă, punând în sertar un ciob, care se nimereşte. De ce mai visaţi atunci la cel de pe plajă? Pentru a-l pune într-o zi în sertar?
- Utopiile au făcut totdeauna din oameni nişte nefericiţi. De ce nu te mulţumeşti cu ce ai?
- Nu ştiu, ţi-am spus de la început. Poate.. pentru că am un ideal. Poate pentru ca nu vreau doar atat? Pentru ca visam la altceva? Nu incerca sa ma contrazici, cu totii avem visele noastre.
- Bine! Uite, eu aduc nisip şi apă şi cu cioburile tale, vom face cel mai frumos castel de pe plajă. Vrei?
- Vreau. Şi unde punem ciobul albastru?
- Vom vedea. Îi vom găsi un loc ales.

A doua zi, plaja era aceeaşi. Valurile albastre veneau şi plecau, spunând o poveste de când lumea, aceeaşi poveste, cu alte personaje. Fiecăruia îi vine rândul, măcar o dată. Nisipul strălucea în lumina soarelui, iar castelul, după cum se şi aşteptase, devenise o grămăjoară diformă de nisip. Cioburile erau şi ele risipite pe plajă, sclipind în soare. Le privi, ca în fiecare dimineaţă. Dintre toate, lipsea ciobul albastru. Tresări. Unde era ciobul albastru? Îşi aduse aminte, ca prin vis, că ultima dată îl vazuse în mâna lui şi apoi iar îşi aminti cum el dusese mâna la buzunarul de la piept

Mos Craciun

2008-12-03T23:33:00.003+02:00

Poate ca visele pe care si le facuse nu erau si visele ei, desi nu s-a gandit nicio clipa ca visele ar coincide, dar ar da totul sa ii cunoasca visele.
Intins in pat, umbrele noptii isi cucerisera vechiul teritoriu de pa tavanul camerei lui. Stia de existenta umbrelor de cand era mic si se ascundea sub patura si tremura de frica pana la auzul glausului ocrotitor al parintilor. Nu mai exista sentimentul de teama, le ura bun venit in lumea lui. Era pregatit sa le invete jocul indracit, dar nu era pregatit pt rasaritul ce avea sa ii lumineze camera.
Renuntase la orice gand, la orice speranta, i-se spunea ca este tanar de parca asta ar fi fost o compensare a ceva ce nu putea fi. Ce rost are sa ai totul daca nu ai ceea ce iti doresti cu adevarat? De ce ai lua-o de la capat daca stii ca nu ai ajunge nicaieri? Ai merge cu ochii inchisi de teama ca daca ai clipi s-ar spulbera imaginea ei?

Copil fiind, visam sa am
Aripi sa zbor pana la Mos Craciun,
Mai multa forta sa pot sa cresc....
Iarna aceea e departe, si Mos Craciun
Te rog sa nu te superi, dar am obosit
Exersand copilaria la nesfarsit
Iarta-ma, dar nici adolescenta n-am avut
Umbalnd nauc prin iarna ta, prin iarna care
Bantuie prin visurile noastrel am obosit
Exersand adolescenta la nesfarsit.
S-au dus precum primii fulgi de nea ....
Copilaria, adolescenta si ........ Mos Craciun

STUDIO 54

2008-11-01T15:49:00.006+02:00

"STUDIO 54” este numele celui mai celebru local noapte new-yorkez din a doua jumatate a anilor '70, situat in Manhattan, pe West 54-th Street (de unde si indicativul „54”). Proprietarii sai, Steve Rubell si Ian Schrager si-au dorit inca de la inceput sa faca din acest disco-bar ceva diferit de tot restul. Si, intradevar, la numai sase luni de la inaugurare, „STUDIO 54” devenise, in octombrie 1977, cel mai comentat local din New York. Cel la care toata lumea voia sa mearga, dar nu oricine avea acces.
In „STUDIO 54” se va intra „dupa ochi”, desi fara vreo discriminare de ordin social, rasial ori sexual. Steve Rubell se posta si simplu la usa si permitea, sau refuza accesul inauntru, dupa un criteriu extrem de subiectiv, ce cumula aspectul fizic al persoanei cu potentialul ei (probabil) de petrecaret. Printre marii respinsi: Caroline si Jack Kennedy, Roberta Flack, presedintele Ciprului. O vreme, nici Frank Sinatra nu a fost admis.
Odata ajunsi inauntru, clientii stiau ca sunt liberi sa faca tot ce poftesc. Intr-o fuziune fara cusur, celebritati si ilustri anonimi, heterosexuali si homosexuali, milionari si sarantoci se dezlantuiau pe toate planurile, timizii fiind incurajati de personalul localului (toti tineri, frumosi si ... prietenosi) sa ia parte la frenezia generala. muzica, dans, alcool, droguri s.a.m.d.
„STUDIO 54” si-a creat repede un grup de clienti constanti, format din celebritati ale vremii: Bianca si Mick Jagger, Halston – designerul nonconformist, Rod Stewart, Elton John, Andy Warhol, Liza Minelli, David Frost, Paul Simon, Carol Lynley, Candice Bergen, Ryan O’Neal, Art Garfunkel, Truman Capote, Diana Ross, Dolly Parton, Elisabeth Taylor, Cher, Farah Fawcett, Paloma Picasso. La inceputul lui 1980 De Niro, Pacino, Lauren Hutton, Gere, Michael Jackson, Stallone, Oliver Stone – au devenit si ei obisnuitii localului. Unii dintre acestia isi serbau aniversarile. Altii veneau, pur si simplu ca sa isi gaseasca un partener de o noapte. „E cel mai grozav loc de agatat din lumea asta” – spunea faimoasa creatoare de moda Diana von Fürstenberg. Asa stând lucrurile, nu e de mirare ca o parte a societatii a reactionat cu indignare, sanctionând cu comentarii severe ceea ce se intâmpla in fiecare noapte la „STUDIO 54”. Numai ca, pe masura ce calificativele negative (de la „cârciuma bisexuala” pâna la „Sodoma si Gomora moderna”) se inmulteau, crestea si faima localului.
La petrecerea de deschidere a clubului, pe 26 aprilie 1977, printre cei 5.000 de invitati s-au numarat si Cher, Frank Sinatra sau Donald Trump, iar printre "obisnuitii" locului au ramas Diana Ross, Liza Minelli, Elizabeth Taylor sau Andy Warhol.
Cocktailuri alaturi de sotii Jagger ori de Michael Jackson, unul dintre locurile in care isi gasea Truman Capote subiectele picante, nopti pierdute cu Calvin Klein, Elton John sau Madonna, ba chiar si cu Salvador Dali sau Grace Jones, cantareata care obisnuia sa onoreze discoteca in costumul Evei... toate acestea au dus faima internationala a clubului.
Dincolo de excesele de droguri, alcool si sex, succesul discotecii a fost garantat si de "strategia" de promovare, elaborata de cei doi proprietari - Ian Schragger si Steve Rubell.
"Promotoarele" castigau 250 de dolari pentru fiecare "star de top" pe care-l atrageau in club, in timp ce la usa publicul era selectat dupa criterii severe, astfel incat pe ringul de dans sa fie un mix perfect intre culori, sexe, orientari sexuale si varste.
Au obtinut un club in care artistocrati, frizeri, staruri de cinema, cantareti celebri sau in cautarea celebritati prizau cocaina cot la cot si se dedau exceselor de orice fel. Lillian Carter, mama presedintelui Americii de-atunci, Jimmy Carter, a formulat, poate, cea mai des repetata afirmatie legata de celebrul club: "Nu stiu daca eram in paradis sau in iad. Dar era minunat".Multora le era refuzat accesul in club. Actorul Warren Beatty, celebru din "Bonnie si Clyde", sau starul din "Ingerii lui Charlie", Kate Jasckson, au avut parte de aceasta "rusine".
Dar si refuzul te facea celebru, pentru ca nu numai muzica din boxele discotecii ajungea peste noapte in toate cluburile lumii (asa s-a intamplat cu piese precum "YMCA" sau "Last dance"), ci si muzica celor care au ramas in spatele usii. "Le Freak", piesa devenita hit a trupei "Chic", a fost compusa ca protest al membrilor trupei dupa ce le-a fost refuzata intrarea in club.

La trei ani dupa deschiderea clubului, acesta a fost inchis. Un control al Fiscului i-a costat pe Ian Schrager si Steve Rubell libertatea, fiind condamnati la trei ani de inchisoare pentru evaziune fiscala. Oficial, discoteca ar fi adus un profit de un milion de dolari intr-un an, iar neoficial se presupune ca suma ar fi fost de sapte ori mai mare.
Razia Politiei Financiare a scos din peretii clubului saci intregi plini cu milioane de dolari si cocaina.

Pe 4 februarie 1980 s-a dat ultima "batalie" in "Studio 54". Petrecerea s-a numit: "Finalul Gomorei moderne", iar ultima bautura se spune ca ar fi comandat-o Sylvester Stallone.

Desi pusi in libertate destul de repede, Rubell si Schrager (care, ulterior, vor pune cu succes pe picioare un lant hotelier) nu vor putea repeta irepetabilul.

Clubul a fost redeschis in 1981, iar cinci ani mai tarziu a fost inchis definitiv. Steve Rubell a murit de SIDA in 1989, iar Schrager a schimbat sfera de afaceri, orientandu-se spre imobiliare.

Cladirea "Studioul 54" s-a intors la vechea ei menire de teatru - Broadway. Petrecerea din "Studio 54" s-a mutat in MGM Grand Hotel, in Las Vegas, club ce aminteste de originalul newyorkez. In intreaga lume se organizeaza petreceri cu mottoul "Studio 54".

Numaratori de ploi

2008-10-29T17:21:00.002+02:00

Uneori ma gandesc daca nu vorbeste cu mine doar pt ca "nu am gasit ceva mai bun de facut".
Alteori ma gandesc ca daca m-as stradui un pic as putea fi la "inaltime" desi nu am cunoscut niciodata "inaltimile".
Imi este teama, fiecare clipa care o aduce, aduce si teama. Nu stiu de ce mi-ar fi teama, dar este un sentiment acolo care nu il pot descrie, as vrea sa nu mai spuna "la revedere".
M-am atasat de ea, desi imi spune mereu ca este doar o voce sau "umbra" si stiu ca nu tine numai de mine ca ea sa nu fie numai o "umbra". Tin la ea mai mult ca la orice, nu am tinut niciodata atat de mult la cineva.
Stii? Pare ciudat, eu care la inceput .... "cine eu? din nou? neeea, nu mi-se poate mie", iar acum ma sting cu fiecare secunda cand nu este. Ma va intreba "da, dar pana cand?" Nu stiu. Dar stiu ca nu vreau sa aflu.
Uneori imi doresc sa stiu ce gandeste, la ce spera, ce isi doreste cu adevarat. Sa imi povesteasca ce nu a povestit nimanui, sa imi spuna orice, iar apoi ma invinuiesc ca nu pot cere asta, nu stiu de ce, dar nu pot. Nu as avea niciun drept.
Pare o copilarie, si poate chiar este, probabil maturizarea mea dureaza mai mult ca la altii. Dar si atunci cand ii povestesc de cel mai neinsemnat lucru cum ar fi.....nu stiu.... faptul ca am baut cafea.... o fac cu atata placere de parca as fi sorbit din ambrozia zeilor. Si astept reactia ei, iar daca ea ar lipsi "asa este, ce naiba poate fi atat de minunat? Toti bem cafea"
Va citi aceste randuri, sunt sigur, si dupa ultima fraza se va asterne tacerea. Spune-mi ceva, spune-mi orice!

NOIEMBRIE-
Luna de miere,
NOIMEBRIE
Si ploua mereu,
NOIEMBRIE-
Iubiri ciudate,
NOIEMBRIE-
Si mult noroi