A cazut cortina!

Actorul Adrian Pintea a incetat din viata in aceasta dupa-amiaza. El a fost adus in stare foarte grava la Spitalul Clinic Fundeni insa medicii nu l-au mai putut salva deoarece au intervenit mai multe complicatii. Diagnosticul a fost ciroza in faza avansata.

Adrian Pintea s-a nascut la data de 9 octombrie 1954. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", Bucuresti, clasa prof. Petre Vasilescu in 1979. De aici a inceput stralucita sa cariera atat in lumea filmului cat si in cea a teatrului. In anii studentiei, a jucat la Studioul Casandra in "Oedip salvat" de Radu Stanca, regia Mihai Maniutiu si in "Romeo si Julieta" de William Shakespeare, regia Catalina Buzoianu.

Printre cele mai importante filme in care a jucat Adrian Pintea trebuie amintite „Iancu Jianu”, in regia lui Dinu Cocea, „Padureanca" in regia lui Nicolae Margineanu, „Vulcanul stins”, in regia lui George Cornea, "Adela" in regia Mircea Veroiu, "Capitanul Connan", regia Bertrand Tavernier. A avut numeroase roluri memorabile de televiziune: Zeno, in „Lumini si umbre”, regia Andrei Blaier, Marchizul de Mosa in „Don Carlos” si Don Juan in piesa cu acelasi nume de Fr. Dürrenmatt, ambele in regia lui Eugen Todoran.

Ramas in memoria colectiva a cinefililor ca Iancu Jianu, Adrian Pintea a jucat in numeroase filme si productii pentru televiziune de succes. Ultima productie in care apare este cea a lui Francis Ford Coppola – "Tinerete fara tinerete" / "Youth without youth". Filmul realizat dupa o nuvela de Mircea Eliade, ii mai are in distributie pe Tim Roth, Alexandra Maria Lara si Bruno Ganz.

Adrian Pintea era actor la Teatrul Bulandra si profesor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC). Publicul l-a putut urmari de-a lungul anilor pe scenele Teatrului National, Bulandra sau Nottara din Bucuresti. Intr-un interviu acordat presei spunea ca, daca ar fi sa se reincarneze ar vrea ” intr-un om mai bun... Un cetatean al Atlantidei sau al Lemuriei, un cavaler templier, un crescator de cai in Scotia anului 1342, un bibliotecar din Alexandria, un medic bun”. Dumnezeu sa-l odihneasca!

No comments:

Total Pageviews

promovare site
Powered By Blogger