Alteori ma gandesc ca daca m-as stradui un pic as putea fi la "inaltime" desi nu am cunoscut niciodata "inaltimile".
Imi este teama, fiecare clipa care o aduce, aduce si teama. Nu stiu de ce mi-ar fi teama, dar este un sentiment acolo care nu il pot descrie, as vrea sa nu mai spuna "la revedere".
M-am atasat de ea, desi imi spune mereu ca este doar o voce sau "umbra" si stiu ca nu tine numai de mine ca ea sa nu fie numai o "umbra". Tin la ea mai mult ca la orice, nu am tinut niciodata atat de mult la cineva.
Stii? Pare ciudat, eu care la inceput .... "cine eu? din nou? neeea, nu mi-se poate mie", iar acum ma sting cu fiecare secunda cand nu este. Ma va intreba "da, dar pana cand?" Nu stiu. Dar stiu ca nu vreau sa aflu.
Uneori imi doresc sa stiu ce gandeste, la ce spera, ce isi doreste cu adevarat. Sa imi povesteasca ce nu a povestit nimanui, sa imi spuna orice, iar apoi ma invinuiesc ca nu pot cere asta, nu stiu de ce, dar nu pot. Nu as avea niciun drept.
Pare o copilarie, si poate chiar este, probabil maturizarea mea dureaza mai mult ca la altii. Dar si atunci cand ii povestesc de cel mai neinsemnat lucru cum ar fi.....nu stiu.... faptul ca am baut cafea.... o fac cu atata placere de parca as fi sorbit din ambrozia zeilor. Si astept reactia ei, iar daca ea ar lipsi "asa este, ce naiba poate fi atat de minunat? Toti bem cafea"
Va citi aceste randuri, sunt sigur, si dupa ultima fraza se va asterne tacerea. Spune-mi ceva, spune-mi orice!
NOIEMBRIE-
Luna de miere,
NOIMEBRIE
Si ploua mereu,
NOIEMBRIE-
Iubiri ciudate,
NOIEMBRIE-
Si mult noroi
No comments:
Post a Comment