Saptamana aceasta s-au implinit 17 ani de la mineriada din 13 - 15 iunie 1990.Vestea că Ion Iliescu este cercetat penal pentru rolul său în evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 ne-a bucurat, dar nu ne-a mulţumit pe deplin.
Faptul că după 15 ani de la o barbarie de stat, în urma căreia au murit peste 100 de oameni, au fost peste 700 de răniţi şi peste 1000 de persoane reţinute şi arestate abuziv din ordin politic, un sigur om este cercetat penal, nu este suficient.
În primul rând - nu un singur om se face vinovat de atrocităţile comise în 13-15 iunie, ci toţi cei aflaţi la acea vreme în funcţiile cheie de conducere ale statului. Din păcate, binecunoscuţii instigatori politici ai mineriadelor nu sunt încă pedepsiţi. Mai mult, tot ei continuă să manipuleze fără nici o jenă opinia publică în legătură cu adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în 13-15 iunie.
De aceea, ancheta în dosarul Mineriadelor, la fel ca şi în cazul dosarului Revoluţiei, trebuie grăbită şi înaintată la instanţă!
Reamintim ce a spus Iliescu din balconul Guvernului în dimineaţa zilei de 14 iunie, adresându-se minerilor: „Vă mulţumesc pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pecare şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră”!
Citat din nou din Ion Iliescu: „Delegaţia de mineri, în frunte cu dl. Cozma se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră!”,
Iar dacă Ion Iliescu - după cum susţin unii - n-a prevăzut violenţele la care s-au dedat ulterior minerii, iată ce mesaj le transmitea tot el, după ce vandalizaseră Bucureştiul: „vă mulţumesc pentru ce aţi demonstrat şi în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică şi muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.
Le-a mulţumit pentru nişte barbarii care au speriat o Europă întreagă şi care au adus România cu ani buni în urmă, care au făcut ca sute de mii de tineri valoroşi să caute calea exilului.
Faptul că statul român nu a sancţionat pe autorii evenimentelor din 13-15 iunie, aceasta a condus la viitoarele mineriade, din 1991, şi cele de la Costeşti şi Stoeneşti, din 1999.
Nefăcându-se justiţie la timp, s-a permis în continuare folosirea minerilor în scopuri politice, sub conducerea lui Miron Cozma.
Ca argument pentru chemarea minerilor, Ion Iliescu tot invocă „actele de vandalism” la adresa bunurilor şi instituţiilor statului. Dar în privinţa autorilor reali ai acestor acte de vandalism, este deja notorie înregistrarea audio a convorbirii dintre şeful Inspectoratului General al Poliţiei de atunci, Gheroghe Diamandescu, şi generalului Chiţac căruia îi raporta: „am dat foc autobuzelor, conform înţelegerii".
Iliescu a structurat limpede viziunea sa asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Iata textul:
Adevarul istoric despre ceea ce s-a intamplat atunci, despre cauzele si consecintele violentelor care au socat opinia publica este inlocuit cu minciuni si manipulari mediatice, cu viziuni partizane ale celor care vor sa impuna ca adevar absolut versiunea lor despre acele intamplari.
In acest context doresc sa fac o serie de precizari si sa reamintesc celor care au acces la informatii trunchiate si deformate cateva lucruri.
- Manifestatia din Piata Universitatii a fost un prelungit si ilegal miting electoral. Unul dintre principalele noduri rutiere ale Capitalei a fost ocupat cu forta, contrar Decretului-Lege adoptat de CPUN, privind organizarea mitingurilor electorale; organele de ordine au fost agresate. Acest miting si-a pierdut ratiunea de a fi dupa alegerile din 20 mai 1990.
- Afirmatia ca in 13 iunie 1990 manifestatia din Piata Universitatii a fost reprimata cu bestialitate este o minciuna. Imediat dupa alegeri, principalii organizatori, inclusiv Liga Studentilor, au anuntat ca se retrag din Piata. Au mai ramas circa doua sute de persoane, asa-zisii „grevisti ai foamei”, instalati in corturile de pe esplanada Teatrului National. Ei erau sprijiniti de dou
a organizatii, „Asociatia 21 decembrie” si „Liga Poporului”. Refuzul lor de a parasi Piata era nejustificat.- In dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri organizate si extrem de violente au intrat din nou in Piata Universitatii, au atacat fortele de ordine, au incendiat mijloace de transport si au reocupat Piata. Fortele de ordine, depasite numeric, slab pregatite si neechipate pentru confruntari de strada, au cedat in fata acelei dez-lantuiri anarhice, retragandu-se din zona.
- Poate ca lucrurile nu s-ar fi agravat daca, din balconul Universitatii, lideri ai Ligii Studentilor nu ar fi incitat multimea dezlantuita, anuntand ca in beciurile Politiei se afla studenti arestati. In acel moment, nu fusese arestat niciun student. Acea minciuna a fost declansatorul anarhiei care a urmat in Bucuresti.
- Actele de vandalism prezentate in direct pe postul de televiziune, norii grei de fum care se ridicau pe deasupra Capitalei si evidenta incapacitate a fortelor de ordine de a tine situatia sub control au nascut temeri, cu atat mai mult cu cat lumea nu intelegea resorturile acelei dezlantuiri de violenta. Poporul se pronuntase in alegeri, exista o putere legitima, urma sa se formeze un nou Guvern si sa-si inceapa lucrarile Adunarea Constituanta. Faptul ca o minoritate extrem de agresiva intelegea sa conteste violent alegerea poporului a dat nastere unor reactii de respingere.
- Nu apelul meu, la care au raspuns in primul rand cetatenii Capitalei si ai judetelor limitrofe ei, ci starea de anarhie instalata in Bucuresti i-a adus in oras pe minerii din cinci bazine miniere, nu doar pe cei din Valea Jiului. Violentele minerilor si ale altor cetateni sunt la fel de reprobabile, condamnabile si de nescuzat, ca si cele ale gruparilor anarhiste din dupa-amiaza, seara si noaptea zilei de 13 iunie 1990.
Daca vrem sa aflam cine „i-a chemat” pe mineri in Bucuresti, trebuie sa aflam cine a comandat si a organizat violentele din ziua de 13 iunie 1990. Cei care au atacat institutii, au incendiat, au furat arme si munitii, au devastat televiziunea au urmarit un singur lucru: sa provoace o reactie la fel de violenta, stiind ca violenta naste violenta.
No comments:
Post a Comment