STUDIO 54

"STUDIO 54” este numele celui mai celebru local noapte new-yorkez din a doua jumatate a anilor '70, situat in Manhattan, pe West 54-th Street (de unde si indicativul „54”). Proprietarii sai, Steve Rubell si Ian Schrager si-au dorit inca de la inceput sa faca din acest disco-bar ceva diferit de tot restul. Si, intradevar, la numai sase luni de la inaugurare, „STUDIO 54” devenise, in octombrie 1977, cel mai comentat local din New York. Cel la care toata lumea voia sa mearga, dar nu oricine avea acces.
In „STUDIO 54” se va intra „dupa ochi”, desi fara vreo discriminare de ordin social, rasial ori sexual. Steve Rubell se posta si simplu la usa si permitea, sau refuza accesul inauntru, dupa un criteriu extrem de subiectiv, ce cumula aspectul fizic al persoanei cu potentialul ei (probabil) de petrecaret. Printre marii respinsi: Caroline si Jack Kennedy, Roberta Flack, presedintele Ciprului. O vreme, nici Frank Sinatra nu a fost admis.
Odata ajunsi inauntru, clientii stiau ca sunt liberi sa faca tot ce poftesc. Intr-o fuziune fara cusur, celebritati si ilustri anonimi, heterosexuali si homosexuali, milionari si sarantoci se dezlantuiau pe toate planurile, timizii fiind incurajati de personalul localului (toti tineri, frumosi si ... prietenosi) sa ia parte la frenezia generala. muzica, dans, alcool, droguri s.a.m.d.
„STUDIO 54” si-a creat repede un grup de clienti constanti, format din celebritati ale vremii: Bianca si Mick Jagger, Halston – designerul nonconformist, Rod Stewart, Elton John, Andy Warhol, Liza Minelli, David Frost, Paul Simon, Carol Lynley, Candice Bergen, Ryan O’Neal, Art Garfunkel, Truman Capote, Diana Ross, Dolly Parton, Elisabeth Taylor, Cher, Farah Fawcett, Paloma Picasso. La inceputul lui 1980 De Niro, Pacino, Lauren Hutton, Gere, Michael Jackson, Stallone, Oliver Stone – au devenit si ei obisnuitii localului. Unii dintre acestia isi serbau aniversarile. Altii veneau, pur si simplu ca sa isi gaseasca un partener de o noapte. „E cel mai grozav loc de agatat din lumea asta” – spunea faimoasa creatoare de moda Diana von Fürstenberg. Asa stând lucrurile, nu e de mirare ca o parte a societatii a reactionat cu indignare, sanctionând cu comentarii severe ceea ce se intâmpla in fiecare noapte la „STUDIO 54”. Numai ca, pe masura ce calificativele negative (de la „cârciuma bisexuala” pâna la „Sodoma si Gomora moderna”) se inmulteau, crestea si faima localului.
La petrecerea de deschidere a clubului, pe 26 aprilie 1977, printre cei 5.000 de invitati s-au numarat si Cher, Frank Sinatra sau Donald Trump, iar printre "obisnuitii" locului au ramas Diana Ross, Liza Minelli, Elizabeth Taylor sau Andy Warhol.
Cocktailuri alaturi de sotii Jagger ori de Michael Jackson, unul dintre locurile in care isi gasea Truman Capote subiectele picante, nopti pierdute cu Calvin Klein, Elton John sau Madonna, ba chiar si cu Salvador Dali sau Grace Jones, cantareata care obisnuia sa onoreze discoteca in costumul Evei... toate acestea au dus faima internationala a clubului.
Dincolo de excesele de droguri, alcool si sex, succesul discotecii a fost garantat si de "strategia" de promovare, elaborata de cei doi proprietari - Ian Schragger si Steve Rubell.
"Promotoarele" castigau 250 de dolari pentru fiecare "star de top" pe care-l atrageau in club, in timp ce la usa publicul era selectat dupa criterii severe, astfel incat pe ringul de dans sa fie un mix perfect intre culori, sexe, orientari sexuale si varste.
Au obtinut un club in care artistocrati, frizeri, staruri de cinema, cantareti celebri sau in cautarea celebritati prizau cocaina cot la cot si se dedau exceselor de orice fel. Lillian Carter, mama presedintelui Americii de-atunci, Jimmy Carter, a formulat, poate, cea mai des repetata afirmatie legata de celebrul club: "Nu stiu daca eram in paradis sau in iad. Dar era minunat".Multora le era refuzat accesul in club. Actorul Warren Beatty, celebru din "Bonnie si Clyde", sau starul din "Ingerii lui Charlie", Kate Jasckson, au avut parte de aceasta "rusine".
Dar si refuzul te facea celebru, pentru ca nu numai muzica din boxele discotecii ajungea peste noapte in toate cluburile lumii (asa s-a intamplat cu piese precum "YMCA" sau "Last dance"), ci si muzica celor care au ramas in spatele usii. "Le Freak", piesa devenita hit a trupei "Chic", a fost compusa ca protest al membrilor trupei dupa ce le-a fost refuzata intrarea in club.

La trei ani dupa deschiderea clubului, acesta a fost inchis. Un control al Fiscului i-a costat pe Ian Schrager si Steve Rubell libertatea, fiind condamnati la trei ani de inchisoare pentru evaziune fiscala. Oficial, discoteca ar fi adus un profit de un milion de dolari intr-un an, iar neoficial se presupune ca suma ar fi fost de sapte ori mai mare.
Razia Politiei Financiare a scos din peretii clubului saci intregi plini cu milioane de dolari si cocaina.

Pe 4 februarie 1980 s-a dat ultima "batalie" in "Studio 54". Petrecerea s-a numit: "Finalul Gomorei moderne", iar ultima bautura se spune ca ar fi comandat-o Sylvester Stallone.

Desi pusi in libertate destul de repede, Rubell si Schrager (care, ulterior, vor pune cu succes pe picioare un lant hotelier) nu vor putea repeta irepetabilul.

Clubul a fost redeschis in 1981, iar cinci ani mai tarziu a fost inchis definitiv. Steve Rubell a murit de SIDA in 1989, iar Schrager a schimbat sfera de afaceri, orientandu-se spre imobiliare.

Cladirea "Studioul 54" s-a intors la vechea ei menire de teatru - Broadway. Petrecerea din "Studio 54" s-a mutat in MGM Grand Hotel, in Las Vegas, club ce aminteste de originalul newyorkez. In intreaga lume se organizeaza petreceri cu mottoul "Studio 54".